Ultima ora
Publicat: miercuri, 22 noiembrie 2017

Ministrul Olguța Vasilescu și arta păcălirii electoratului

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, dă asigurări că salariile nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018, odată cu trecerea contribuțiilor sociale CAS și CASS de la angajator la angajat, și susține că nu a declarat niciodată că această măsură ar contribui la creșterea salariilor.

„Nu scad salariile, în niciun caz, din această cauză. Noi am spus de nu știu câte ori și am făcut un miliard de calcule cu liderii de sindicat. Am avut o întâlnire cu liderii de sindicat, aproape toți liderii de sindicat din Dolj. Au participat 57. Și după ce am mers cu creionul la tablă și le-am explicat ne întrebau: de ce ne cheamă strada, atunci? Cei de la București. Și am spus: fie nu au înțeles, fie sunt rău intenționați. Altfel nu reușim să ne explicăm.

N-am spus niciodată că prin acest transfer de contribuții cresc salariile. Noi avem alte pârghii prin care să creștem salariile. Avem legea salarizării, prin hotărâre de Guvern pentru creșterea salariului minim pe economie, mai multe bbeneficii pe care le dăm companiilor, inclusiv ucenicia și stagiul, despre espre care poate este bine să mai amintim ca să înceapă patronii, în sfârşit, să acceseze aceste fonduri europene, deci sunt alte pârghii. Nu pentru asta am făcut ca să creştem salariile, dar este foarte adevărată că, chiar şi în aceste condiţii, este o uşoară creştere pe net, deci nimeni nu pierde“, a declarat Olguța Vasilescu într-o emisiune la postul public de televiziune.

Ministrul Muncii a mai adăugat că bugetarii vor vedea creșteri de până la 25% ale salariului brut: „4% pe salariul net, dar la persoanele cu handicap, la cei din IT, la cei care erau scutiți de impozit până acum, creșterile vor fi de 29%, tocmai pentru a acoperi această diferență. Nu va fi o scădere”.

„Eu pot să garantez că niciun salariu din România nu va scădea în momentul în care vom schimba sistemul de contribuții. Este în Programul de Guvernare și cine a citit Programul de Guvernare a văzut încă de acum șase luni că asta se va întâmpla. Un exemplu concret: pentru un salariu de 1.000 de lei se contribuie pentru sistemul de pensii cu 26,3%, dar 10,5% la ora actuală este contribuția angajatului, iar 15,8% o dă angajatorul. Acești bani de 10,5% merg direct în contul de pensie, iar banii pe care îi dă angajatorul merg în coșul național. (…). Ce facem noi acum? Pentru același salariu de 1.000 de lei, contribuția pentru pensii va fi de 25% nu de 26,3%, dar această contribuție va intra direct în contul angajatului. Asta înseamnă o contributivitate mai mare, o pensie mai mare pentru angajat. La ora actuală contribuțiile sunt de 39,25%, ele se micșorează și vor ajunge la 35%, și se micșorează și impozitul pe salariu, de la 16% ajunge la 10%, ca să acoperim acest transfer al contribuțiilor de la angajator la angajat și ca să nu scadă netul angajatului”, afirma ministrul Muncii la sfârșitul lunii iulie.

Sursa: Digi24

Comments

comments

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Cu asta se ocupa de ani de zile guvernantii in Romania.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>