Ultima ora
Publicat: duminică, 26 mai 2013

Ministrul Vosganian, despre starea economiei româneşti

Cupru Min are nevoie de câteva zeci de milioane de euro, altfel se închide în maximum un an, pentru că nu are bani pentru autorizaţia de mediu, pentru retehnologizare şi pentru pregătirea de noi zăcăminte pentru exploatare, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

„Este nevoie de bani acolo. Dacă nu punem câteva zeci de milioane de euro, Cupru Min se închide în maximum un an, pentru că nu are bani să plătească autorizaţia de mediu, nu are bani de retehnologizare şi nu are bani pentru descoperte, adică pentru pregătirea unor noi zăcăminte pentru exploatare. Nu ştiu să vă spun cât costă toate acestea. Avem acum o echipă de expertiză care se ocupă de acest lucru. Am licitat, este o echipă compusă din două firme care fac expertiza tehnică, de mediu şi financiară şi, până la jumătatea lui iunie ne va spune exact câţi bani trebuie să cerem. Dar, ca să nu pierdem timp până atunci, am făcut un anunţ de ofertă în care am rugat diverse firme interesate să vină. De ce am făcut anunţ de ofertă? Pentru că cei care vin trebuie să ştie că trebuie să îndeplinească nişte criterii prealabile, să nu facem ca anul trecut. Anunţul de ofertă are o mare calitate: după el toate contactele pe care le avem, cu acordul terţilor, devin publice. Veţi şti care va fi interesul asupra Cupru Min. După 15 iunie, în clipa în care vom avea datele efective, elaborăm un caiet de sarcini şi mai dăm o perioadă de o lună pentru ofertele efective de investiţii”, a explicat Vosganian.

Ministrul Economiei a reiterat că, în prezent, Cupru Min nu se poate privatiza, deoarece are nişte litigii, cu compania canadiană Roman Copper Corp, a cărei ofertă fusese declarată câştigătoare la licitaţia de privatizare organizată de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, dar, ulterior, licitaţia a fost anulată, şi cu Energomineral.

„Cupru Min nu se poate privatiza astăzi pentru că are nişte litigii. O firmă care are litigii nu se poate privatiza decât cu mari costuri şi eu nu vreau să plătesc aceste costuri. Este un proces în urma privatizării eşuate de anul trecut în care Roman Cooper doreşte returnarea unei garanţii de 1,5 milioane euro, bani care se găsesc acum în bugetul statului. Mai există un proces cu o companie, Energomineral, care este în lichidare acum, cu un contract care a avut nişte anexe care, după părerea mea, au slăbit poziţia Cupru Min în faţa Energomineral. Au cedat nepermis atribuţii manageriale şi s-a ajuns în situaţia în care Energomineral consideră ca a îndeplinit nişte prestări pe care Cupru Min nu le recunoaşte. Litigiul cu Energomineral este de vreo 78 milioane lei, iar Cupru Min în contrapartidă solicită 50 de milioane de lei. Aceste litigii trebuie să se încheie”, a spus Vosganian.

Acesta a adăgat că problema de fond este cea a cotaţiei bursiere a cuprului, dar aceasta nu periclitează însă contractul care se are în vedere pentru Cupru Min.

„Problema de fond este a cotaţiei bursiere. Asta nu periclitează contractul. Marea diferenţă dintre un contract de privatizare şi un astfel de contract este că, în timp ce contractul de privatizare se face o dată şi gata, în contractul de atragere de investitori se pot pune clauze de risc. Riscul acesta presupune că durata contractului diferă de cotaţia cuprului. Dacă cotaţia se duce spre 8.000-9.000 de euro, atunci contractul va fi mai scurt, pentru că, fiind minereul mai scump, investiţia se recuperează mai repede. Dacă această cotaţie scade, atunci contractul va avea o perioadă mai lungă”, a mai afirmat Varujan Vosganian.

Ministrul Economiei a anunţat totodată, că TISE, compania rusă, este încă interesată de Oltchim şi ar viza o utilizare integrată cu rafinăria Arpechim.

„Una dintre companiile care au fost interesate şi cu care am fost şi la primul ministru, compania TISE, care anul trecut nu a mai participat la licitaţie din motive bine cunoscute, şi-a anunţat interesul şi pentru o formulă integrată, cu rafinăria de la Piteşti, Arpechim, cu platforma noastră de la Divizia Petrochimică Bradu şi cu platforma de chimie. E nevoie ca platforma de chimie să aibă o capacitate de 50% pe ansamblul întregului combinat. Eu, cu colegii mei şi cu administratorii judiciari, am finalizat o gândire pe care săptămâna viitoare am s-o discut cu premierul. Planul prevede găsirea, în primă fază, a unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţionarea suplimentară de materie primă, astfel încât în următoarele luni producţia să ajungă la un nivel care să asigure profit societăţii. Săptămâna viitoare voi prezenta primului ministru această construcţie financiară, care să se bazeze pe ceea ce încă nu este ipotecat la Oltchim şi care să poată atrage interesul unor bănci. Dacă toată lumea va fi de acord, atunci vom purcede la această construcţie financiară”, a declarat Varujan Vosganian.

Ministrul mai spune că va fi publicat un anunţ prealabil de ofertă pentru Oltchim şi că îi va prezenta premierului un plan care vizează găsirea unei finanţări de 25 de milioane de euro, care să permită plata utilităţilor şi achiziţia de materie primă suplimentară.

„Săptămâna viitoare vom publica anunţul de ofertă pentru Oltchim, care este un anunţ prealabil. El nu este un caiet de sarcini propriu-zis, ci este o tentativă de a vedea care este interesul posibililor investitori. Am avut câteva fonduri, către sfârşitul săptămânii vor mai veni câteva echipe de experţi din partea unor firme interesate. Am făcut acest anunţ de ofertă pentru ca de aici înainte contactele noastre să fie făcute publice şi asta să dea o anumită încredere zonei”, a declarat Vosganian.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>