Mirajul pălit al Uniunii – Octavian ANDRONIC
De la înfiinţarea sa şi până joi, fluxul unionist a avut sens unic: dinspre ţările dornice să intre în marea familie europeană, înspre Bruxelles. Un drum presărat de condiţionalităţi multiple şi de verificări riguroase. Ţările din valurile ulterioare au făcut consistente stagii în sala de aşteptare până când corifeii au considerat că îndeplinesc condiţiile necesare. Drumul României spre UE a durat mai bine de un deceniu şi admiterea a fost incertă până la ultimul termen.
Dealtfel, România şi Bulgaria au fost ultimele ţări care au păşit în arena comunitară înainte de marea criză care a avut darul să arate că, pe lângă binefacerile aderării (unicele luate în consideraţie până atunci) există şi o gamă variată de incoerenţe, mai ales pentru ţările mici şi mai puţin pregătite pentru o confruntare în care succesul era doar al celor puternici.
Criza economică şi incapacitatea forului comunitar de a gestiona corect şi echitabil a făcut să pălească mirajul Uniunii. Turcia, care stătea în genunchi de vreo 15 ani, aşteptând o decizie, a constatat că se poate descurca mai bine în afară, creându-şi propria comunitate înspre est. Nu numai că şi-a temperat demersurile, dar a început să pună ea însăşi condiţii. Cel mai mare afront pe care l-a suportat până acum UE vine, însă, iată, din partea Ucrainei. O ţară mare, importantă geostrategic, cu resurse remarcabile, numai bună pentru a asigura frontiera estică a Uniunii prin contraponderea la marele frate rus. Nerealizând evidenţele noului context, Bruxelles-ul s-a încăpăţânat – la presiunile Germaniei – să condiţioneze pre-aderarea de elemente fără legătură cu aceasta.
Afrontul primit la Vilnius a fost pe măsură: ucrainienii au cerut, la schimb cu Timoşenko, un ajutor de o valoare exorbitantă, imposibil de acordat, oferindu-i lui Ianukovici motivul să nu parafeze acordul. Nu contează că în spatele acestei decizii a stat şantajul rusesc al gazelor – la urma-urmelor ruşii n-au făcut decât să-şi urmărească propriile interese, iar oferta lor a fost considerată mai consistentă decât cea a europenilor.
Este pentru prima dată în analele Uniunii când aceasta este nevoită să suporte un refuz cu consecinţe greu de evaluat pentru viitorul său. Confruntată cu un euroscepticism în creştere în rândul membrilor săi şi cu dubiile ţărilor candidate care vor constata pe propria lor piele rigorile preaderării, Uniunea Europeană va trebui să-şi regândească fundamental strategiile şi metodele. Veto-ul ucrainean înseamnă mai mult decât ar putea să pară la prima vedere şi corul nemulţumirilor nu va întârzia să-şi facă auzite murmurele.