Ultima ora
Publicat: duminică, 09 aprilie 2017

Morala noastră, o ruină

Citim ziarele ca să aflăm despre noi cum suntem văzuţi din afara noastră. Că dinăuntru suntem oameni care pentru 200 de lei ne vindem ţară. Pentru cât ne-am vinde acum copiii, că am mai făcut-o şi în trecut, şi nu numai ţiganii, e lumea plină de români blonzi cu ochi albaştri. Acum îi vindem pe ei şi pe copiii lor împrumutându-i la bănci străine cu sloganuri perfide de refuz al băncilor şi bancherilor. Cu mii de guri strigăm împotriva lor şi cu milioane de mâini ne întindem spre ei că să ne împrumute. Să nu uitaţi că de zeci de ani ne împrumutăm an de an cu 3 la sută din PIB la bănci, deci nu putem să pretindem că nu ştiam că nu sunt bani de măriri de salarii. Nu sunt şi noi încă ne împrumutăm! Nu avem curaj să o recunoaştem. Şi nu suntem nu suntem curajoşi, o prăpastie e între proştii neamului care s-au jertfit pentru principii. Nu ne mai jertfim, am găsit altă metodă: Coabităm şi am dezvoltat complicităţi alambicare cu hoţii neamului.

Nici măcar nici laşi nu suntem. Laşitatea implică o lipsă de curaj, o neasumare, La noi prin vot oamenii şi-au asumat asocierea cu hoţii şi iată ce se întâmplă la vârf: Zilnic asistăm la numirea unui covârşit sub dosare penale în funcţii cheie ale statului sau, mai grav, umilitor de grav, în funcţii de reprezentare a ţării. Adică ne reprezentăm prin hoţi la nivel înalt, ne asumăm hoţia şi defilăm cu ea! Cât de jos am căzut faţă de ideea de morală!

În schimb umplem bisericile. Bine măcar că am învăţat să facem afaceri, rău e că am început cu Dumnezeu în loc să fi început cu fondurile europene. Mergem la preasfântul, în monumentalele construcţii dedicate lui în numele cumpătării şi îi dăm şpagă că să nu ne pedepsească pentru lipsa noastră de responsabilitate şi de moralitate! Nu mai avem cuvânt, onoare, totul se exprimă prin bani, pentru el am face orice, ORICE! Avem una din cele mai impozante catedrale din Europa marii crize economice şi spitale fără medici şi fără medicamente! Clopotul recent cumpărat e cel mai mare din Europa şi poartă pe el exact ce spunea Cristos să nu folosim spre închinare: Chip cioplit şi chip pictat! Călcăm în picioare toate principiile creştinismului, facem afaceri în biserică şi fiecare biserică nouă e un nou SRL conectat la organizaţia fiscala a bisericii. Statul şi biserica pun pe noi cele mai apăsătoare biruri, adesea statul şi biserica se întrepătrund cum s-au întrepătruns la noi dintotdeauna turnătoriei la SECU, biserica împinge oamenii sub ameninţarea lui Dumnezeu să aleagă un anumit partid.

Nimeni nu ne mai apără nimeni nu ne mai susţine din interior. Morala noastră e o ruină! Suntem sinistraţii morali ai noii Europe. Noi trebuie să fim ajutaţi, Europă! Ia-ne dreptul de a vota, ia-ne mijloacele de a cârdăşii cu hoţii şi cu hoţia împotriva copiilor noştri care se nasc pe viaţă sclavi băncilor. Suntem un popor fără morală! Suntem un popor de valorizatori de hoţi, un popor de speculanţi de hoţi cu ştaif!

Adrian Onicescu

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>