Ultima ora
Publicat: miercuri, 27 septembrie 2017

Moralitatea corelată la poziția socială

Cu toate complexitățile sale, omul este fiinţă care deseori sau chiar mereu îşi manifestă firea într-un mod nespus de instabil, aceasta, la rândul ei, fiind în contradicție cu normele morale decente, aspecte nespus de importante în coabitarea socială. Să presupunem, această instabilitate se produce în comportamentul omului doar pentru un anumit scop și anume: de a obţine prin metode mai puțin transparente și umane tot ceea ce-şi doreşte pentru un trai mai bun, dar, în mod aparte, și în cazul când dorește să obțină o funcţie cât mai înaltă și privilegiată în structurile statului. Însă, pentru a obține respectivele, omul deseori este condiționat de propria voință pentru a-și schimba modelul nativ al comportării, astfel devenind complice cu minciuna, falsitatea, lașitatea, etc. În cele din urmă, în acest joc al existenţei intră în competiție întreaga complexitate de calităţi morale ce sunt compatibile doar cu aspectele negative și inumane. Nemijlocit, în unele cazuri, cu dorinţa excesivă în a obține o funcție administrativă în puterea statală/puterea legislativă/etc. omul îşi schimbă radical comportamentul, devenind tot mai monstruos în viața publică, astfel păstrându-şi morala raţională doar pentru satisfacerea intereselor personale. Un exemplu comparabil, asemenea lucruri se produc în comportamentul omului ce face parte din comunitatea basarabeană, la ziua de azi societatea respectivă confruntându-se din greu cu fenomenul puterii. Aici este prezentă lupta destul de crudă între oamenii puterii și între acele persoane care vor să ajungă în capul puterii. Respectiv, este o luptă între morala decentă şi indecentă a omului. Sub această imagine morala indecentă a individului apare cu mult mai puternică şi mai vizibilă în societate. Respectiva asociere este destul de specifică persoanelor ce administrează societatea basarabeană. Este un fenomen destul de evident în societate care, în același timp, a dominat întreg poporul, acesta fiind în inferioritate de sine faţă de oamenii puterii. Deci, fiind în clasa de guvernare și politică a ţării, aceştea sunt interesaţi mai mult de problemele personale, astfel neavând capacitatea de a înţelege ce este fenomenul empatiei şi ce este responsabilitatea faţă de societatea pe care trebuie să o administrezi pe principii umane şi decente. Astfel, neştiind cum se mai face acest lucru în mod uman, clasa de guvernare/clasa politică (oameni ai materialismului exagerat) privește lumea din alt unghi al luminii.

A fost, este și încă mult timp va mai fi, credem, acest paradox al societăţii basarabene, acest component atât de vizibil în comportamentul omului ce tinde sau este deja în capul puterii. Acţiunile acestora, cu efecte negative, de-a lungul anilor (model, anii’90 – prezent) au traumat în mod teribil coloana vertebrală a societăţii, iar aceasta, la rândul ei, nu-şi mai poate coordona normal mişcările pentru a exista într-o ținută sănătoasă. De-a lungul timpului s-au produs prea multe nelegiuiri sociale din vina oamenilor ce administrează ţara şi, într-un final, s-a produs efectul dependent de lumea mediocră a puterii, aceasta punând stăpânire pe întreaga societate. Prin urmare, prin fapte concrete, societatea basarabeană se află într-o dificultate enormă pentru a exista în calitate de unitate socială decentă. În acest caz, nu se mai pune în discuție faptul care este nivelul de democraţie şi cultură în stat şi cum poate fi calificat comportamentul acelor oameni odată ajunşi la putere. Printre altele, putem confirma un adevăr din lumea pământească, din toate vremurile oamenii puterii şi al banului au fost mereu în avantaj absolut în orice societate, mai mult sau mai puţin, dar totuşi această latură depinde de nivelul de cultură şi civilizaţie al propriei identităţi. Deci, puterea, ca şi o altă capacitate umană, este mereu într-o luptă internă şi externă cu propriile exigenţe ce sunt mai mult sau mai puţin vizibile în comportamentul individului. Însă, dacă să ne întoarcem la societatea basarabeană, acest fenomen a devenit peste noapte un subiect destul de dramatic, cu deznodământ nefericit pentru întregul popor. Poporul, fiind manipulat cu dibăcie de mediocritatea puterii, se află într-o capcană sigură în care condiţiile de existenţă sunt mai mult ca înspăimântătoare şi nemaipomenit de grele. Modificările ce s-au produs deja la nivel de societate şi în viața fiecărui cetăţean, în rezultat, au distrus în totalitate toate domeniile de activitate socială, nemaivorbind de cultura spirituală. Nu a rămas nimic bun în cadrul societăţii basarabene, decât oprimismul maselor de a mai supravieţui. Poporul nu are încotro și astfel acceptă cu ușurință orice tentativă şi ilegalitate comisă de clasa de guvernare și cea politică. Un exemplu viu poate servi momentul când urmează să se desfăşoare alegerile locale, parlamentare, etc., pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită funcţie în stat. În acest scenariu al alegerilor locale/parlamentare omul care doreşte să obţină în orice fel şi chip funcţia prevazută în puterea statului reușește să-și schimbe imediat comportamentul în diverse ipostaze ale moralei. Respectiv, acesta vine cu promisiuni şi angajamente false prin care se obligă să le realizeze în viitorul apropiat atât pentru popor, cât şi pentru întreaga societate. Corespunzător, acesta devine foarte darnic şi binevoitor în promisiuni în faţa maselor, în cele din urmă, fiind foarte darnic de a le dona și ceva bani din propriul buzunar doar pentru a fi votat pentru functia prevazută. Ulterior, masele își exprimă opinia prin vot pentru acest individ ce tinde către puterea statală, iar individul în cauză, la fel ulterior, cu multă ușurință îşi modifică din nou comportamentul, nu mai ţine cont de promisiunile făcute nu demult și, totodată, devenind omul puterii, nu mai este capabil de bunătate şi bunăvoinţă. În consecință, omul puterii este preocupat doar de “propriul eu” ce are necesităţi materiale destul de exagerate pentru propria existenţă. În aşa mod, clasa de guvernare și politică a societăţii basarabene s-a completat cu oameni mediocri şi corupţi ce sunt incapabili de a administra o ţară pe principii umane şi, nemijlocit, de a produce efecte pozitive în existenţa poporului. Astfel, timp de mai mult de jumătate de secol poporul este lăsat pradă vântului ce bate din toate părţile; este supus smereniei, umilinţei şi sărăciei absolute; este ruinat complet în propria existenţă şi cea socială; este impus să-şi abandoneze ţara, doar pentru a-şi salva propria viaţă de la lipsurile materiale şi, cel mai tragic, de la foame. În mod special, localităţile rurale se află într-o tragedie aparte. Lumea trăieşte în condiţii cu o greutate extrem de apăsătoare – foame parţială şi absolută; sistemul de sănătate la cel mai jos nivel; ocrotire socială inexistentă; sistemul de instruire şi educaţie pe cale de dispariţie, în mod special din sectorul rural, din cauza mijloacelor financiare bugetare destul de reduse pentru întreţinerea acestuia, din cauza procentului destul de redus al natalităţii, din cauza migratiei în masă a cetăţenilor în afara ţării; mortalitate prematură; condiţii de viaţă necivilizate. Clasa de guvernare nu şi-a permis timp de jumătate de secol să construiască nici macar drumuri asfaltate prin satele basarabene, cu toate că în aceşti ani şi în acest scop (infrastructura drumurilor) au fost investiţi bani destul de grei din creditele şi programele de ajutor internaţional. La acest capitol, R.Moldova se plasează pe ultimele locuri în lume în clasamentele mondiale. Conform Raportului Competitivității Globale, elaborat de experții Băncii Mondiale pentru anii 2014-2015, Moldova s-a plasat pe locul 140 din 144 țări prezente în clasament, unde devansează doar Mozambicul, Libanul, Guineea și Timorul de Est. Astfel, circa 67 la sută din drumurile naţionale sunt într-o stare destul de precară, iar peste 75 la sută din drumurile locale (în mod special din sectorul rural) sunt într-o stare extrem de proastă (disponibil: http://www.noi.md/md/print/news_id/47772). În aşa mod, omul de la sate este nevoit să înfrunte glodul prin care cu greu îşi ţine pasul, totodată, cu greu îşi ţine pasul și un car tras de cai, nemaivorbind de un autovehicul atunci când vin frigurile şi ploile iernii. Așadar, dezvoltarea umană, economică şi socială pentru societatea basarabeană rămâne încă o dorință de lungă durată ce urmează să se producă, posibil. Un vis real este însă pentru acei oameni care dețin puterea în stat, continuând să existe într-o bunăstare materială exagerată, continuând să existe fără temeri în faţa divinităţii pentru faptul că un popor este ținut în foame și ruinat de extrema sărăcie, dezamăgit totalmente de acţiunile clasei dominante. Într-o asemenea imagine de existenţă umană ai impresia că este Ţara lui Cremene sau a lui Papură-Vodă, un mediu social fără stăpân unde fiecare face ceea ce-i place, fără să dea socoteala cuiva. Însă, această asociere este specifică mai mult pentru oameni puterii (clasa de guvernare și politică a ţării), dar nu putem confunda lucrurile cu masele. Masele, poporul, pur şi simplu încearcă să găsească soluţii pentru a depăşi foamea, mizeria, nedreptatea şi sărăcia socială, pentru a menţine în fel şi chip supravieţuirea.

Deci, părerea este: odată ce o societate a ajuns la un asemenea nivel inferior de dezvoltare umană şi socială, atunci acest lucru denotă faptul că ţara a fost administrată de oameni neadecvaţi puterii statale; de oameni corupţi, necinstiţi, mediocri şi, într-un cuvant, de oameni fără morala adecvată care nu reuşesc să-şi menţină în poziţie verticală constantă identitatea şi personalitatea. Iar dacă şi o bună parte dintre aceşti oamenii ai puterii/ai banului nu au fost complice la toate aceste acţiuni negative (furturi din buzunarul statului, fărădelegi în defavoarea poporului, alte infracţiuni), atunci, oricum, într-o măsură oarecare, vinovăţia le aparține deoarece au fost prezenţi în activitatea de vârf a statului şi, cel mai grav, au fost de acord cu toate acţiunile negative întreprinse de către cei mai superiori, fără a le declara vreo reprosă directă pentru cele realizate care, în rezultat, au produs distrugerea până în talpă a unei societăţi/a unui popor care este pe cale de dispariţie de pe propriul pământ natal. Totodată, vinovăţia le aparţine şi din motivul că tot aceştea au activat în structurile statale cu o indiferenţă maximă față de problemele sociale care urmau a fi soluționate pe principii corecte şi decente. Astfel, procesul de distrugere umană, socială şi economică a unei societăţi s-a produs din vina omului-putere, iar comportamentul acestuia stagnează într-o formă instabilă, cu efecte negative în funcţie de moralul şi intelectul său. Conform unui studiu elaborat de neurologii Sukhvinder Obhi, Jeremy Hogeveen şi Michael Inzlicht de la Wilfred Laurier University din Waterloo, Canada, se consideră că oamenii ajunşi la putere pentru prima dată sunt supuşi unor modificări ce provoacă alteraţii serioase în funcţionarea creerului (disponibil: http://www.hngn.com/articles/9868/20130812/power-makes-think-more-head-heart.htm ). Posibil, asemenea alteraţii, fiind în goană după averi, dominaţie, influenţă şi bunuri materiale exagerate, s-au produs şi continuă să se producă şi în creerul acelor oameni care tind să fie în capul puterii basarabene.

                                                                                               Galina MARTEA

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>