Ultima ora
Publicat: joi, 04 mai 2017

Mugur Isărescu: România trebuie să adopte euro la un moment dat; problema e când și nu dacă

România trebuie să adopte euro la un moment dat, iar problema e când, și nu dacă, pentru că noi nu avem opțiunea opt-out, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la „Good Governance Summit”.

„Din perspectivă juridică, adoptarea euro este ceva ce s-a realizat, pentru că, exceptând Anglia și Danemarca, România nu are opțiunea de opt-out (opțiunea de te opune — n. r.) din uniunea economică și monetară. Aceasta înseamnă că România trebuie să adopte euro la un moment dat. Pentru România, problema este când, și nu dacă, pentru că noi nu avem opțiunea opt-out”, a spus Mugur Isărescu.

Acesta a subliniat că gestionarea procesului de adoptare a euro este lăsată la discreția statelor, în ciuda angajamentului de jure de a adopta această monedă.

Potrivit lui Isărescu, România îndeplinește criteriile nominale de la Maastricht, însă, pe lângă acestea, este nevoie și de convergență reală.

De asemenea, guvernatorul a precizat că statele care au adoptat euro — Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Slovenia — sunt țări mici, au o situație geopolitică diferită de a României și un nivel de convergență reală diferit. Țările mai mari, cu un regim de curs de schimb flexibil, cum ar fi Ungaria, Polonia, Republica Cehă și România, sunt mai prevăzătoare în ceea ce privește adoptarea euro, iar situația lor este diferită. Niciuna dintre aceste țări nu a anunțat o dată pentru adoptarea euro, a adăugat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a atras atenția asupra faptului că o zonă cu o monedă unică nu este un loc pentru economii cu probleme de competitivitate și că este nevoie de reforme structurale finalizate pentru a avea succes.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>