Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Muntenegru, undă verde pentru aderarea la NATO

Senatul american a dat marți undă verde aderării Muntenegrului la NATO, ca al 29-lea stat, o lărgire a alianței militare în Balcani susținută de Donald Trump, dar considerată drept o provocare de către Rusia, transmite AFP.

Senatorii au fost aproape unanimi, cu 97 de voturi pentru, față de două contra, ceea ce îl autorizează pe președintele american să ratifice adeziunea.

Statele Unite vor deveni astfel a 26-a țară, din cele 28 membre ale alianței atlantice, lipsind doar Olanda, unde procedura de ratificare este aproape terminată, conform NATO, și Spania.

Pentru parlamentarii americani, de la stânga la dreapta, votul a fost dublat de un mesaj către Rusia lui Vladimir Putin. Mai mulți au amintit că opozanți ai aderării la NATO, printre care doi ruși, au fost acuzați de autoritățile muntenegrene de a fi plănuit o lovitură de stat în octombrie anul trecut.

„Sunt foarte fericită că campania rusă de dezinformare și care viza descurajarea muntenegrenilor de a se alătura NATO, a eșuat”, și-a exprimat satisfacția republicana Susan Collins.

Aderarea „trimite un mesaj de fermitate și de determinare față de Rusia, în timp ce aceasta își invadează vecinii și încearcă să destabilizeze ordinea internațională”, a spus democratul Ben Cardin.

Administrația Trump susține procesul.

‘Este puternic în interesul Statelor Unite ca aderarea Muntenegrului la NATO să fie ratificată’, a subliniat săptămâna trecută secretarul de stat american, Rex Tillerson, într-o scrisoare adresată liderilor grupurilor politice din Senat.

Mică țară din vestul Balcanilor, de 620.000 de locuitori, speră să poată participa ca membru drepturi depline la viitorul summit al NATO, organizat pe 25 mai la Bruxelles.

‘Participarea Muntenegrului la summitul NATO din luna mai ca membru cu drepturi depline, nu ca observator, va trimite un semnal puternic de unitate transatlantică și că nicio terță țară nu are drept de veto asupra deciziilor NATO’, a declarat Tillerson, în scrisoarea sa.

Republicanii Rand Paul și Mike Lee s-au opus.

„Majoritatea americanilor nu știu unde se află Muntenegrul pe hartă. Sunteți dispuși să vă trimiteți copii să lupte acolo?”, a întrebat în cadrul dezbaterilor Rand Paul.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=77591

Publicat de la data mart. 29 2017. Categorii EXTERN, MAPAMOND, UNIUNEA EUROPEANĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 12:48
 

NNE
Predominant înnourat
25°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

NE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2018 Ora : 9 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 09:00 si 10:00 In zona : Județul Arad: Arad, Vladimirescu, Vinga, Șagu, Fântânele, Livada, Felnac, Zădăreni, Frumușeni;Județul Timiş: Timișoara, Recaș, Buziaș, Deta, Ciacova, Giarmata, Ghiroda, Sânandrei, Orțișoara, Giroc, Moșnița Nouă, Jebel, Liebling, Racovița, Denta, Topolovățu Mare, Sacoșu Turcesc, Pișchia, […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.259 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team