Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada” a fost desființat

Hotărâre privind desființarea Muzeului Cinegetic al Carpaților „Posada”, secție din cadrul Muzeului Național Peleș, din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

“Secția în discuție a fost înființată prin efectul HG nr. 691/1996, iar ulterior, prin efectul HG nr. 426/2004, imobilul în care funcționa secția, bunurile culturale mobile de importanță științifică cu valoare cinegetică, care făceau parte din patrimoniul secției Muzeul Cinegetic al Carpaților “Posada”, au trecut din administrarea Muzeului Național Peleș – Sinaia în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Totodată a fost preluat și personalul secției.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1140/2012 s-a decis desființarea Secției din punct de vedere juridic, dat fiind faptul că nu mai deține patrimoniu, buget și personal”, se menţionează în comunicatul Executivului. Însă, trebuie precizat că Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”, a fost amenajat, modernizat şi înfiinţat de către fostul premier Adrian Năstase, când acesta era şi preşedinte al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.