Ultima ora
Publicat: luni, 03 aprilie 2017

Nanoparticulele din oja de unghii provoacă cancer!

În perioada 25 martie – 30 martie 2017 au fost achiziționate din diferite structuri comerciale 59 de lacuri/oje de unghii în vederea analizării compoziţiei chimice a acestora. Alegerea unui produs cosmetic nu mai este un lucru atât de ușor de făcut, datorită multitudinii de ingrediente de natură chimică folosite la fabricarea acestor produse, dar și aspectelor ce țin de etichetare, coroborate și cu unele lipsuri de natură legislativă. Această campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupați de propria sănătate. La fel ca în toate acțiunile sale, APC își asumă misiunea să aducă la cunoștința consumatorilor informațiile necesare utilizării produselor cosmeticelor. Studiile realizate de APC au scos în evidenţă încărcătura chimică ridicată a multor produse alimentare şi nealimentare. Copiii şi femeile gravide reprezintă categoriile de consumatori cele mai expuse şi vulnerabile la substanţele chimice din produsele destinate satisfacerii nevoilor de bază.

Pentru a avea o imagine apropiată de adevăr cu privire la șansele cetățeanului de rând cu privire la potențialul său de a determina autoritățile să ia în seamă petițiile sale, fie chiar și în cazul când petițiile indică situații de risc pentru cei mulți, este instructiv să evocăm cazul unui cetățean european care a depus o petiție, în anul 2006, la Comisia de petiții a Parlamentului European atrăgând atenția asupra efectelor dăunătoare ale produselor cosmetice care conțin nanoparticule. În răspunsul trimis petentului în anul următor, Comisia a arătat că „autorităţile publice se reţin de la soluţionarea aspectelor de risc ale nanotehnologiei în produsele cosmetice, ca urmare a presiunii exercitate de lobby-ul industrial şi financiar.“

Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipa de experți coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.

La realizarea studiului s-a avut în vedere identificarea substanțelor chimice din produsele analizate și prezentarea posibilelor efecte ale acestora asupra sănătății.

În cele 59 de produse analizate s-au identificat 119 de substanțe, după cum urmează: Butyl Acetate, Ethyl Acetate, Nitrocellulose, Acetyl Tributyl Citrate, Isopropyl Alcohol, Adipic Acid/ Neopentyl Glycol/ Trimellitic Anhydride Copolymer, Stearalkonium Bentonite, Acrylates Copolymer, Styrene / Acrylates Copolymer, n-Butyl Alcohol, Silica, Benzophenone-1, Diacetone Alcohol, Trimethylpentanediyl Dibenzoate, Stearalkonium Hectorite, Benzophenone-3, Polyvinyl Butyral, Ethyltosylamide, Tetrahydrofurfuryl Methacrylate, Di-Hema Trimethylhexyl Dicarbamate, PPG-5 Methacrylate, Hema, Hydroxypropyl Methacrylate, Acetone,  Trimethylbenzoyl Diphenyl Phosphine Oxide, 1-Hydroxycyclohexyl Phenyl Ketone, Phthalic Anhydride / Trimellitic Anhydride / Glycol Copolymer, Stearalkonium Hectorite, Adipic Acid / Fumaric Acid / Phthalic Acid / Tricyclodecane Dimethanol Copolymer, Citric Acid, Phosphoric Acid, 1-Hydroxycyclohexyl Phenyl Ketone, Hydroquinone, P-Hyroxyanisole, Bis (Glycidoxyphenyl) Propane  / Bisaminomethylnorbornane Copolymer, Polyurethane 33, BHT, Mica, Calcium Aluminium Borosilicate, PEG-9 Dimethacrylate, Ferric Ammonium Ferrocyanide, Synthetic Fluorphlogopite, Phenylbis (2, 4, 6 – Trimethylbenzoyl) Phospine Oxide, Phenyldimethoxy Acetophenone, Polyethylene Terephyhalate, Isobutylphenoxy Epoxin Resin, Polyurethane-11, CI 15850 (D&C Red No.6 Ba Lake), CI 19140 (FD&C Yellow No.5 Al Lake), CI 47005 (FD&C Yellow No.10 Al Lake), CI 77510 (Ferric Ammonium Ferrocyanide), CI 15880 (D&C Red No.34 Ca Lake), CI 15850 (D&C Red No.7 Ca Lake), CI 77266 [nano] (D&C Black No.2), CI 77491 (Iron Oxides) CI 15880, CI 77510, CI 60725, CI 74160, CI 15865, CI 74260, CI 77019, CI 42090, CI 77000, CI 77510, CI 60725, CI 74160, CI 15865, CI 74260, CI 77019, CI 42090 Oxid de fier Rosu/CI 77491, Oxid de fier Galben/CI 77492, Dioxid de titan/CI 77891, Oxid de fier Negru/CI 77499, FD&C Galben Nr.5/CI 19140, D&C Rosu nr.6/CI 15850, D&C Rosu nr.7/CI 15850, Ferocianura Ferica/CI 77510, FD&C Albastru Nr.1/CI 42090, D&C Rosu Nr.26/CI 45410, Blue 1 / CI 42090, Yellow 11 / CI 47000, Violet 2 / CI 60725, CI 12085, CI 15850, CI 19140, CI 42090, CI 73360, CI 75470, CI 77007, CI 77163, CI 77266, CI 77491, CI 77499, CI 77510, CI 77742, CI 77891, Red 17 / CI 26100, Red 7 / CI 15850, Red 6 / CI 15850, Violet 2 / CI 60725, Red 27 / CI 45410, Blue 1 / CI 42090, Red 34 / CI 15880, Black 2 / CI 77266, Yellow 10 / CI 47005 / E104, Iron Oxides / CI 77492, Yellow 5 / CI 19140, Aluminium Powder / CI 77000, Red 28 / CI 45410, Red 22 / CI 45380.

O parte a organizațiilor societății civile insistă ca bunurile de consum care conţin nanoparticule să nu fie comercializate până când nu se dețin rezultate certe, credibile și cel puțin satisfăcătoare în privința riscurilor pentru consumatori și mediu. Nanotehnologiile practic nu au limite în aplicare, de unde și riscurile cu mult mai mari și mai greu de analizat și gestionat. Cercetările în acest domeniu sunt foarte costisitoare și de durată; trebuie știut că nu sunt create instrumentele și mijloacele pentru desfășurarea lejeră și operativă a intervențiilor la nivel molecular și atomic; mai trebuie înțeles că nu fiecare consumator are capacitatea să înțeleagă corect și calm ceea ce ar relata transparent laboratoarele de cercetare, motiv pentru care se practică o comunicare limitată. Cum ar putea să lase consumatorii liniștiți rezultatele unor cercetări privind efectele grave ale particulelor de dioxid de titan adăugate în hrana șoarecilor, când aceleași nanoelemente se adaugă și în pasta de dinți: nanoparticulele de 20 nm au produs inflamarea plămânilor animalelor de laborator. După astfel de experimente, s-au tras concluzii multiple: proprietățile nanoparticulelor nu sunt guvernate de fizica particulelor mari, ci de mecanica cuantică; nanoparticulele trebuie cercetate pe clase dimensionale, întrucât proprietățile variază de la o clasă de dimensiuni la alta; cercetările trebuie să fie temeinice și susținute; manipularea materiei la nivel de moleculă, înseamnă intrarea într-un univers de incertitudini majore; menționarea componentelor din cosmetice trebuie neapărat să vizeze și componentele nanometrice. Vasta utilizare a nanoparticulelor în condițiile în care nu se cunosc decât foarte puține lucruri despre impactul lor asupra sănătății incită la întrebări asupra consecințelor, deși e suficientă informația că acestea pot produce diferite forme de cancer.”Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Trăim într-o lume toxică, aceasta este realitatea tristă a zilelor noastre. Tot mai mulţi copii sunt expuşi acestui asalt toxic care ne înconjoară din toate direcţiile, constatând deseori că unghiile lor sunt făcute cu ojă. Cu toţii cedăm presiunilor celor mici, însă nu trebuie să uităm că întâi avem datoria de a ne proteja copiii, ferindu-i de produsele cosmetice îndoielnice care pot pune în pericol sănătatea lor. Din nefericire, aprox. 13000 de substanţe chimice se utilizează în industria cosmetică şi numai 10% din acestea au fost evaluate în privinţa siguranţei. În urmă cu 10 ani, ojele de unghii conţineau cu precădere cinci substanţe care prezentau un risc înalt de intoxicare a organismului, putând aminti dibutilftalatul (DBT), formaldehida, toluenul, xylenul şi camforul sintetic. Este extrem de important că legislaţia internaţională a reglementat în mod oficial acest aspect, de aceea foarte mulţi producători de cosmetice au fost nevoiţi să renunţe la cele cinci substanţe chimice, specificând în mod clar pe eticheta ojelor de unghii „5- free”. Cu toate acestea, în anul 2012, Departamentul californian al substanţelor toxice a evidenţiat că majoritatea ojelor de unghii conţineau DBT, formaldehidă sau toluen, deşi etichetele acestor produse cosmetice specificau exact contrariul.
Într-un studiu ştiinţific, cercetătorii Universităţii Duke şi ai Environmental Working Group au identificat prezenţa metabolitului TPHP (triphenyl phosphate) în organismul femeilor la 10-14 ore după aplicarea ojei pe unghii, această substanţă constituind un disruptor endocrin. Conf. EWG’s Skin Deep cosmetics, cel puţin 1500 branduri de oje conţin TPHP. În acelaşi timp, expunerea la toluen este asociată cu multe probleme de sănătate, precum anemia, problemele renale sau ale ficatului, putând afecta dezvoltarea fătului. Formaldehida este clasificată ca şi substanţă cancerigenă care irită sever tractul respirator, pielea şi ochii, asociată deseori cu leucemia.
Acetatul de butil este întrebuinţat ca şi dizolvant, fiind asociat cu un risc moderat de a declanşa iritaţii pe piele. Acetatul de etil este o substanţă iritantă pentru ochi, iar expunerea repetată la această substanţă poate cauza uscarea pielii, în timp ce inhalarea vaporilor poate produce somnolenţă sau ameţeală.
Alcoolul izopropilic poate produce leziuni ale pielii, fiind în acelaşi timp şi foarte iritant pentru ochi. Expunerea la acidul adipic este asociată cu apariţia tusei, a strănutului şi a iritării pielii. O altă substanţă controversată este hidroxidul de Aluminiu, o substanţă care se acumulează în timp în organism, numeroase studii ştiinţifice asociindu-l cu prezenţa bolilor neurodegenerative, una dintre acestea fiind chiar demenţa. În acelaşi timp, unghiile nu constituie o barieră menită să împiedice pătrunderea în organism a substanţelor toxice, menţionând faptul că acestea sensibilizează organismul şi prin inhalare. Este binecunoscut faptul că un copil se joacă deseori cu ojele de unghii, existând un risc crescut de a inhala substanţele regăsite în interiorul acestor produse. Totodată, cei mai mulţi dintre copii au obiceiul de a băga degetele în gură, ca atare riscul de a se intoxica este şi mai ridicat, întrucât ingestia acestor substanţe chimice poate perturba tractul gastrointestinal, dar în acelaşi timp ridică probleme şi la nivelul ficatului sau al rinichilor. Nu trebuie să uităm că în momentul în care aplicăm ojă pe unghii, atunci substanţele chimice regăsite în interiorul produsului cosmetic pot schimba nuanţa naturală de alb într-o culoare gălbuie-maronie, crescând predispoziţia spre exfoliere sau rupere a unghiilor.
Vă aduc la cunoştinţă că portalul online Environmental Working Group constituie o bază de date internaţională care ne oferă informaţii preţioase legate de compoziţia chimică a aprox. 65000 de produse cosmetice, putând accesa secţiunea dedicată ojelor de unghii printr-o simplă vizualizare a link-ului http://www.ewg.org/skindeep/browse/nail+polish/. Veţi regăsi cu siguranţă cele mai sigure branduri de oje pentru copii, recomandând în acelaşi timp să alegeţi întotdeauna produsele asociate cu scorul 1. În încheiere, le recomand părinţilor să achiziţioneze ojele non-toxice pe bază de apă, care nu prezintă niciun risc, putând fi folosite în deplină siguranţă chiar şi de către viitoarele mame.”
Medic specialist pediatru Ingrid Ada Bălan, Cabinet www.vindecadai.ro

“Ce se ascunde sub stratul de ojă și sub unghiile false? Orice femeie își dorește o manichiură impecabilă, însă unghiile lungi și intens colorate în funcție de tendințe atrag o serie de efecte nedorite, de care trebuie să fiți conștiente. Utilizarea îndelungată a ojelor închise la culoare poate duce la pătarea unghiei. Pe măsură ce agenții coloranți din ojă pătrund în lama unghială, culoarea lor originală se modifică (de ex. o ojă roșie colorează unghiile de obicei în galben). Problema se rezolvă, însă în timp, o dată cu creșterea unghiei. Într-o oarecare măsură, acest lucru poate fi evitat aplicând un strat de bază, incolor, înainte de a aplica ojă. Reacțiile alergice se manifestă prin senzație de arsură, prurit, sensibilitate a lamei unghiale, eritem (înroșire) și edem. Aceste reacții nu se limitează doar la pielea din jurul unghiilor, ci pot apărea la distanță, în zona pleoapelor, regiunea genitală. Lacurile pentru unghii conțin substanțe toxice încadrate în lista substanțelor cu risc cancerigen, precum dibutil ftalatul (DBP) și formaldehida, care usucă lama unghială, dar și toluenul, un derivat din benzen, folosit în industria vopselurilor ca diluant. Prin urmare, atenție pe parcursul sarcinii, evitați aplicarea de ojă! Nici soluțiile pentru îndepărtat oja nu sunt lipsite de riscuri, putând determina uscarea lamei unghiale și iritații la nivel periunghial. Pentru a evita ca unghiile dumneavoastră să devină casante, ca urmare a uscăciunii, încercați să nu utilizați acetonă sau alți compuși pentru îndepărtarea ojei, mai des de o dată pe săptămână. Alegeți produse care să conțină acizi grași care contracarează efectul de uscare și spălați-vă pe mâini după utilizare. Aplicarea unghiilor false pe o perioadă lungă deteriorează unghiile naturale, deoarece acestea din urmă sunt acoperite cu o serie de substanțe ce nu se pot evapora. Astfel unghiile devin moi și au aspect de onicodistrofie, deformarea unghiei. Adeziunea dintre unghia artificială și cea naturală este mai puternică decât între unghia naturală și patul unghial, ceea ce determină onicoliză, detașarea lamei unghiale de patul unghial, evidențiată prin apariția unei zone albicioase la nivelul unghiei naturale. Trebuie să aveți în vedere și reacțiile alergice ce apar de obicei la un interval de 2-4 luni de la aplicarea unghiilor false, uneori chiar și la un an distanță, primul semn fiind senzația de mâncărime de la nivelul unghiei. Mai rar, aplicarea unghiilor false poate duce la dezvoltarea paronichiei, o infecție bacteriană la nivelul țesuturilor periunghiale, caz în care întreaga unghie este compromisă. Încercați să folosiți unghii false pe o perioadă cât mai scurtă, iar după îndepărtarea lor este recomandat să faceți o pauză lungă, în care să dați timp unghiilor să se refacă. În această perioadă evitați aplicarea ojei, apa fierbinte, folosirea detergenților și pilirea excesivă. Puteți aplica lac întăritor, care să refacă suprafața deteriorată a unghiei și ulei de argan seara la culcare, pentru hidratarea unghiilor uscate, casante.” Dr. Anca Răducan, Medic specialist dermatolog, Doctor in stiinte medicale, Asistent Universitar

“Din păcate, omul modern este înconjurat de „otrăvuri cu acțiune lentă“, pe care corpul adulților și, mai ales, al copiilor le absoarbe prin căile respiratorii, prin piele, chiar şi prin aparatul digestiv, îmbolnăvindu-se treptat și, deseori, ireparabil. Prin această campanie, ne propunem să-i îndrumăm pe consumatori în vederea realizării alegerilor potrivite a produselor cosmetice din punct de vedere al conţinutului în substanţe chimice, astfel încât să nu se expună unor riscuri cu privire la sănătate. Limbajul în domeniul produselor cosmetice a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimele decenii ca urmare a apariției numeroaselor substanţe şi tehnologii noi. Pentru consumatori, acest limbaj, preluat masiv de comercianți, poate provoca neînțelegeri sau chiar confuzii, cu efecte nedorite pentru utilizatori. Alegerea unui lac de unghii nu este un lucru atât de ușor precum pare la prima vedere. În primul rând, trebuie să avem în vedere cui îi este destinat acest tip de produs, femeile însărcinate şi vârstnicii fiind consumatorii cei mai vulnerabili la astfel de produse. Având în vedere că în acest tip de produs predomină ingredientele de natură chimică, consumatorii cu probleme de sănătate trebuie să se informeze în prealabil la medicul dermatolog. Lacul de unghii ar trebui tratat cu cea mai mare grijă, în special de către Ministerul Sănătăţii, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări ale produselor cosmetice. În prezent, agenţii economici pot comercializa orice produs cosmetic numai în baza unei notificări adresate Ministerului Sănătăţii, care de fapt înseamnă doar o luare în evidenţă a acestora. Având în vedere compoziția chimică a unor lacuri de unghii, ne exprimăm temerea în legătură cu potențialul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingrediente, care creează o lipsă de siguranță pentru consumatori.” conf. univ. dr. Costel Stanciu – președinte APC.

„Lacul de unghii este un produs cosmetic la îndemâna doamnelor. El atrage prin culoare și strălucire. Totuși, înainte de a-l utiliza, doamnele trebuie să fie foarte atente și să verifice care este compoziția acestuia indicată pe eticheta producătorului. În cazul în care pe etichetă apare unul dintre compușii următori, este bine să nu utilizați produsul respectiv (aldehida formică / formaldehyde, toluen / toluene, ftalați /  phthalates, rășina de formaldehidă / formaldehyde resine, camfor / camophor, parabeni /  parabens, trifenil fosfat / triphenyl phosphate). Oricare compus din cele șapte categorii indicate este toxic pentru organismul uman. De la aldehida formică împreună cu derivatul său rășina de formaldehidă, ambele cu acțiune iritantă asupra pielii și atac direct asupra sistemului nervos, până la ftalați, parabeni și trifenil fosfați, promotori ai cancerului în organismul uman, toți acești compuși chimici prezintă pericol major de toxicitate. În general, sunt adsorbiți ușor la nivelul pielii urmând a fi „depozitați” sau metabolizați. Ambele alternative prezintă riscuri pentru organismul uman, ei fiind compuși de sinteză artificiali. Adesea, se comportă ca inhibitori endocrinici (atacă sistemul endocrinic). Alți compuși chimici care pot să apară pe eticheta lacului de unghii și care sunt de asemenea periculoși:
Dioxid de titan/CI 77891 – este un compus care în prezența radiației ultraviolet acționează drept catalizator (fotocatalizator) pentru reacțiile de distrugere a moleculelor organice din imediata vecinătate; teste de toxicitate au demonstrat faptul că prezența dioxidului de titan la nivel subcutanat provoacă în timp disfuncții ale creierului și aparatului reproducător.
Negru de cărbune [Black carbone/CI 77266 (nano)] – este un pigment care se obține prin arderea incompletă a surselor de cărbune (ex. gudron); prezent sub formă de nanoparticule, el se adsoarbe ușor la nivel celular; teste realizate pe subiecți vii (cobai) au demonstrat că acest pigment disturbă funcționarea organelor interne și crește incidența cancerului.
Stiren – este un compus cu numeroase consecințe asupra sănătății umane atunci când organismul este expus unui contact direct, prelungit sau repetat; în timp, apar consecințe mai ales asupra sistemului nervos central.
Eteri ai glicolului (dipropilglicol dibenzoat și în general copolimeri ai glicolului) – se regăsesc în lista inhibitorilor endocrinici.
Hidrochinona – inhibă enzima numită tirozinază care produce melanina; experimental s-a demonstrat că acțiunea acestui compus asupra subiecților cobai a dus la apariția cancerului de piele; efectele minore pot fi de tipul dermatite și iritații ale pielii.
Deci, aveți grijă ce lac de unghii alegeți în această primăvară! O indicație utilă este ca eticheta să conțină sintagma „5 Free”, ceea ce înseamnă că măcar cinci grupe din lunga lista a substanțelor toxice posibil a fi prezente în lacul de unghii sunt cu siguranță omise.”
lect. univ. dr. Mădălina Săndulescu, Departamentul de Chimie Organică, Biochimie și Cataliză, Facultatea de Chimie, Universitatea din București.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>