Ultima ora
Publicat: miercuri, 05 aprilie 2017

NATO nu are aparare impotriva noilor rachete rusesti

Statele Unite si aliatii lor europeni nu au nicio aparare impotriva noilor rachete terestre de croaziera pe care Rusia le-a amplasat prin incalcarea unui tratat semnat in 1987, a declarat marti generalul John Hyten, care comanda fortele nucleare americane, potrivit AFP.

„Nu avem aparare impotriva” acestor rachete care „pot ameninta cea mai mare parte a continentului european, potrivit locului unde au fost amplasate”, a spus, in fata Congresului, generalul John Hyten.

Statele Unite acuza de mai multi ani ca Rusia dezvolta o racheta de croaziera care incalca tratatul FNI, negociat si semnat de presedintii american Ronald Reagan si sovietic Mihail Gorbaciov.

Acest tratat a condus la distrugerea a circa 2.700 de „euro-rachete” cu o raza de actiune de 500 pana la 5.500 kilometri.

Generalul a apreciat ca SUA si aliatii europeni ar trebui sa „raspunda” la amplasarea acestor rachete, fara insa a spune daca ar trebui sau nu amplasate noi arme pentru a le face fata.

„Fiecare pas pe care il face Rusia” pentru a-si intari avantajul militar asupra tarilor NATO „trebuie sa aiba un raspuns” care nu este „neaparat militar”, a spus acesta.

Potrivit expertilor, rachetele de croaziera amplasate de Rusia, denumite de american SSC-8, pot fi cu usurinta dotate cu un focos nuclear.

New York Times a scris ca rusii au instalate aceste rachete in regiunea  Volgograd (sud) si intr-un al doilea loc neidentificat.

Rusia a respins acuzatiile americane.

Daca a criticat Rusia pentru amplasarea rachetelor SSC-8, generalul Hyten a apreciat in schimb ca Moscova respecta obligatiile privind tratatul „Noul Start” de dezarmare nucleara, care vizeaza armele nucleare strategice si a intrat in vigoare in 2011.

Acest tratat prevede un maxim de 1.550 focoase nucleare pentru fiecare dintre cele doua tari, respectiv o reducere cu 30% in raport cu 2002.

Sursa: HOTNEWS

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>