Ultima ora
Publicat: miercuri, 23 august 2017

Ne era ”dor” de Epoca de Aur: Liviu Dragnea anunță producție record la recoltarea cerealelor!

Liviu Dragnea, liderul coaliției de guvernare, a lăudat marți producția istorică de grâu din acest an, cea mai mare din ultimii 23 de ani, și măsurile guvernamentale luate care au contribuit la acest record postdecembrist.
„Avem producții istorice în 2017, în România. La grâu, secară și triticale s-a depășit o producție de 10 milioane de tone, ceea ce nu s-a mai reușit până acum în România. La rapiță sunt 1,7 milioane de tone, cea mai mare producție din istoria acestei țări. De asemenea, la mazăre avem 300.000 de tone, iar producția la orz și orzoiacă este cea mai mare din ultimii 23 de ani. Sigur că a fost o vreme foarte bună pentru agricultură, dar faptul că MADR a alocat subvențiile la timp până la finalului lunii martie și faptul că fermierii au putut beneficia de acești bani, și vorbim de bani serioși — 2,7 miliarde de euro — din care 2,2 miliarde de euro de la UE, bani care au intrat efectiv în România, s-a ajuns în situația în care în mai multe zone băncile îi căutau pe fermieri, pentru că fermierii nu au mai fost la bănci, nu au mai avut nevoie, pentru că au avut banii la timp”.

Recolte, peste cea evocată de liderul PSD au fost obținute înainte de 89, când producția de cereale era un bun prilej de a lăuda hărnicia țăranilor sub conducerea clarvăzătoare a partidului. Banii, spun fermierii, au venit, atuni când au venit, când grâul, semănat toamna, era deja mare și se apropia recoltatul.

„Caravana” agriculturii a poposit marți, cu alaiul de demnitari, funcționari, fermieri și ziariști la amenajarea hidrotehnică Gălățui – Călărași. După ce în urmă cu două luni, la Ștefan cel Mare, în Ialomița, a fost dat semnalul furnizării de apă gratuit pentru irigații prin repunerea în funcțiune a unora dintre instalațiile lăsate în paragină de 25 de ani, la Gălățui s-au demarat lucrări de amploare care vizează înlocuirea instalațiilor de la una dintre cele mai mari stații de pompare a apei din Dunăre. La SPA de la km 388 două dintre barjele care preiau apa din Dunăre sunt înlocuite, celelalte două rămânând în funcțiune pâna la finalizarea primei etape.

 Această fază a caravanei a avut în fruntea sa „binomul” Dragnea – Daea, formulă în care s-au derulat majoritatea evenimentelor din ultima vreme, legate de de punerea în practică a unor puncte din programul de guvernare. Au fost împreună și la deschiderea centrelor de intervenție contra grindinei, și la debutul programului „Tomata”, și la punerea în funcțiune a stației de pompare de la Ștefan cel Mare, când a fost făcut anunțul oficial al gratuității apei furnizate fermierilor. Semnificația acestui ultim moment este aceea că, după lunga perioadă de indiferență și încompetență de care au dat dovadă guvernări și de dreapta și de stânga, care au neglijat în mod evident acest domeniu, cea actuală privește cu maximă seriozitate problematica complexă pe care o implică gestionarea agriculturii și transformarea sa într-un factor competitiv la nivel european.

Cioloș: Mă bucur că avem producții record și sper ca ele să se vadă și într-o viață mai bună în satele României

Oamenii pământului își fac meseria cu modestie, iar „politizarea absurdă” a roadelor muncii lor îi face să zâmbească, scrie fostul premier Dacian Cioloș pe Facebook.

„Domnul Liviu Dragnea se laudă cu producții record la grâu și secară, la rapiță și mazăre, la orz și orzoaică. În parte, pentru că ”ne-a ajutat şi Dumnezeu anul ăsta”, spune domnul Dragnea, dar și datorită programului de guvernare PSD, care, iată, implementat la literă, face spicul mai gros și mai înalt, face bobul mai mare și mai rotund, face să crească iarba mai deasă și, în general, face să răsară soarele în România (chiar și azi, în vreme ce în Statele Unite este eclipsă :-)).

A mai spus domnul Dragnea și că a fost bine că Ministerul Agriculturii a alocat subvenţiile la timp şi că fermierii au putut beneficia de aceşti bani.

Aici sunt întru totul de acord cu dumnealui! Da, a fost bine că guvernul de anul trecut, care a preluat de la precedenta guvernare PSD întârzieri importante în pregătirea plății subvențiilor pentru 2016 – sistem informatic nedezvoltat, legislație inexistentă etc. – a muncit la corectarea lor. A fost bine că am lăsat lucrurile în regulă astfel încât, deja, de la sfârșitul anului 2016 am plătit în avans pentru 2017 sume masive către fermieri. A fost bine că guvernul instalat în ianuarie 2017 a implementat ceea ce noi pregătiserăm pentru a face la timp restul plăților către fermieri.

Și, iarăși, în general, cred că e bine că am reușit, pe vremea când eram comisar european pentru agricultură ca, prin reforma Politicii Agricole Comune europene, să conving statele membre UE că agricultorii din România și din alte state din Europa de est trebuie să primească subvenții mai mari, subvenții la hectar care cresc, iată, de la an la an, până în 2020.

Altcumva, mă bucur că avem producții record și sper ca ele să se vadă și într-o viață mai bună în satele României. In paranteză fie spus, mai mult decât creșterea producțiilor la hectar, problema care rămâne de rezolvat în agricultura noastră este creșterea valorii adăugate a produselor agroalimentare realizată în țară și, în general, cât din valoarea comercială finală a produselor agricole rămâne la producător. Lucrăm în Platforma România 100 pentru a propune câteva soluții în acest sens.

Știu cu câtă modestie își fac meseria oamenii pământului, supuși între vrerea naturii și greutățile vremurilor. Sunt sigur că politizarea absurdă a roadelor muncii lor și ale pământului, fala cu plata subvențiilor, care e mai mult meritul celor ce-au muncit la deblocarea sistemului în anul trecut, îi face pe acești oameni să zâmbească… poate cu ceva amar., marți, pe Facebook.

Sursa: SM PRESS; Amos NEWS

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>