Ne-o ia înainte? Bulgaria spune că poate îndeplini până la finalul acestui an toate recomandările MCV

Bulgaria poate îndeplini până la finalul acestui an toate recomandările incluse în raportul elaborat în luna ianuarie de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) cu privire la reforma justiției și combaterea corupției și a criminalității organizate, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul bulgar al justiției Țețka Țaceva, relatează BTA.

Țaceva a amintit că o misiune a Comisiei Europene s-a aflat în cursul acestei luni la Sofia, pentru a se informa despre stadiul implementării recomandărilor din ultimul raport MCV.

Ea a recunoscut că există o întârziere în planificarea modificărilor pentru a asigura o distribuire mai echitabilă a volumului de muncă în rândul judecătorilor și procurorilor și și-a exprimat speranța că MCV va fi ridicat la sfârșitul anului 2018, dar a subliniat că acest lucru depinde de măsura în care Bulgaria reușește să pună în practică recomandările executivului comunitar.

Ministerul Justiției lucrează activ la elaborarea viitoarei legislații anticorupție, a continuat ministrul bulgar al justiției, care și-a reluat promisiunea ca proiectul de lege să ajungă în dezbaterea parlamentului în luna septembrie.

În legătură cu președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, funcție pe care Bulgaria o va asigura în prima jumătatea a anului viitor, Țețka Țaceva a avut la Bruxelles întâlniri cu reprezentanți ai secretariatului general al Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Ea și-a exprimat speranța că prioritățile trio-ului președințiilor Estonia-Bulgaria-Austria vor fi adoptate marți de Consiliul Afaceri Generale al UE, reunit la Luxemburg, la care va participa și premierul bulgar Boiko Borisov.

Potrivit Țețkăi Țaceva, președinția bulgară a Consiliului UE va avea trei priorități în domeniul justiției — crearea Biroului procurorului public al UE, elaborarea unei noi strategii în domeniul justiției pentru perioada 2019-2023 și adoptarea unui regulament privitor la deciziile judecătorești referitoare la problemele copilului.

Marți, ministrul bulgar al justiției se va întâlni cu membrii Comisiei de libertăți civile, justiției și afaceri interne a Parlamentului European (LIBE) și va avea o întrevedere cu secretarul-general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.