Ultima ora
Publicat: miercuri, 22 martie 2017

Negociatorul-șef al CE pentru Brexit a prezentat condițiile negocierilor: Londra să-și plătească facturile și să garanteze drepturile cetățenilor UE

Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a prezentat miercuri abordarea pe care o va avea în negocierile cu Marea Britanie privind condițiile ieșirii acestei țări din Uniunea Europeană, printre solicitările pe care el le-a enunțat numărându-se protejarea drepturilor cetățenilor comunitari aflați în Regatul Unit și plata integrală de către guvernul britanic a contribuțiilor financiare deja asumate în cadrul UE, relatează agențiile AFP și Reuters.

‘O să fiu clar: atunci când o țară părăsește Uniunea Europeană nu există o pedeapsă, un preț de plătit, dar trebuie plătite facturile, nici mai mult nici mai puțin’, a menționat Barnier într-un discurs susținut la Bruxelles în fața Comitetului Regiunilor, ce reunește reprezentanți locali și regionali din statele UE.

El a recunoscut că ieșirea Regatului Unit din UE creează o situație de incertitudine cu privire la evoluția unor programe europene esențiale finanțate de la bugetul comunitar, precum Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regională sau Planul de investiții Juncker. Nu a fost deocamdată avansată o sumă pe care Bruxelles-ul o va cere Londrei în contul angajamentelor financiare deja asumate, dar estimări neoficiale indică între 55 și 60 de miliarde de euro.

Comisia Europeană dorește ca mai întâi să încheie cu Londra un acord ‘asupra principiilor unei retrageri ordonate’ din UE și abia apoi să discute despre viitoarea relație dintre UE și Regatul Unit, iar în acordul care să stabilească o asemenea relație blocul comunitar nu ar trebui să ofere acestei țări un acces selectiv la acele componente ale pieței unice pe care le-ar dori Londra, a spus miercuri Barnier. El a cerut ca inclusiv perioadele tranzitorii să fie convenite numai după stabilirea acordului privind divorțul.

‘Nu este prea devreme să schițăm astăzi cadrul acestui nou parteneriat, chiar dacă este prea devreme să-l negociem. În centrul acestui parteneriat va fi un acord de liber schimb pe care-l vom negocia, la momentul potrivit, cu Regatul Unit’, înțelegere în care să fie avute în vedere și chestiunile ce țin de politicile sociale, fiscale, de mediu și de protecția consumatorului, a indicat negociatorul-șef al executivului comunitar.

El a subliniat că garantarea pe termen lung a drepturilor europenilor comunitari stabiliți în Regatul Unit va fi ‘prioritatea absolută’ încă de la începutul negocierilor, o problemă despre care a recunoscut că va fi complexă, dar pe care dorește să o rezolve printr-un acord care să aibă la bază principiile reciprocității și nediscriminării.

Dar Barnier a admis că pentru ca executivul comunitar să-și poată susține toate aceste exigențe în fața Regatului Unit la negocieri, condiția esențială este ca cele 27 de state membre ale UE să manifeste o poziție unitară.

Cât despre posibilitatea să nu se ajungă la niciun acord cu Londra și la capătul celor doi ani de negocieri formale Regatul Unit să iasă pur și simplu din UE fără vreo înțelegere privind condițiile Brexit-ului, Barnier a spus că o astfel de situație ar avea consecințe grave și a insistat că UE nu dorește un Brexit fără acord.

Intervenția sa are loc cu o săptămână înainte ca executivul condus de premierul Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care este inițiat formal procesul retragerii Marii Britanii din UE.

Conform pozițiilor exprimate până în prezent de premierul Theresa May, din perspectiva guvernului de la Londra subiectele centrale în negocierile sunt accesul companiilor britanice pe piața unică europeană și libertatea de circulație a forței de muncă în Marea Britanie pentru cetățenii celorlalte 27 de state membre ale UE, un obiectiv al Londrei fiind limitarea substanțială a imigrației, inclusiv printr-o posibilă eliminare a acestei libertăți de circulație.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>