Ultima ora
Publicat: miercuri, 08 ianuarie 2014

Nevoia de televiziune publică (I) Standardele europene – C.F. POPESCU

Motto: Televiziunea este prea importantă,

Ca să fie lăsată pe mâna jurnaliștilor.

Formularea pe care am ales-o drept motto, cu referire la televiziunea publică britanică, nimeni alta decât BBC, aparține unui parlamentar britanic oarecare, din anii ’60. Exprimarea fiind concisă și foarte clară, a circulat de atunci, detașată de numele autorului ei, ca un fel de proverb.
Deceniul ’60-’70 a fost marcat în Europa Occidentală, de o amplă dezbatere în legătură cu renunțarea la poziția monopolistă a televiziunii și a radioului publice, deci a permiterii apariției posturilor private concurente, alternative. Lupta a fost dificilă, dar a sfârșit prin conturarea unui modus vivendi între public și privat în domeniul audiovizualului. Și, fapt foarte important, a condus la circumscrierea mai clară prin comparație cu emițătorii privați, a grilelor de programe, a standardelor culturale, nu în ultimul rând, a modalităților de organizare a dispozitivelor legislative care să permită o informare corectă, adică, în primul rând completă, promptă și echidistantă. Treptat, s-a ajuns la conturarea mai exactă a termenului PUBLIC. O televiziune/un radio este public (ă), nu în primul rând pentru că este finanțat (ă) de bugetul de stat, deci de o administrație guvernamentală aflată la putere la un moment dat, ci pentru că aparține tuturor contribuitorilor.
Acestea fiind stabilite, pentru ca faimoasa libertate editorială să poată funcționa în viața reală, trebuia stipulată – exact ca în cazul justiției – modalitatea care să asigure imposibilitatea intruziunii intereselor politice care, automat, transformă informarea în propagandă.
Ceea ce s-a și realizat. BBC este girat de o multitudine de tutele ministeriale, încât nici un curent al unei puteri politice dintr-un moment dat nu poate să-și exercite dominația. Asta nu înseamnă că nu au existat și excepții de la regulă în timpul faimoasei doamne de fier, Margaret Thatcher. În plus, cea dintâi televiziune publică în Europa, BBC, nu dispune de venituri provenite din publicitate.
În Franța, problema posibilității funcționării libertății editoriale a fost rezolvată și mai meticulos.
Agenția France Presse (instituție publică, susținută financiar în mare parte de la bugetul de stat) dispune de o lege de funcționare clară. AFP este condusă de un Consiliu Superior şi de un Consiliu de Administraţie. Consiliul Superior se compune dintr-un membru al Consiliului de Stat, plus un magistrat de la Curtea Supremă de Justiţie, plus doi reprezentanţi ai media desemnaţi de organizaţiile profesionale reprezentative, plus o personalitate din audiovizual, plus două personalităţi pe care membrii de mai sus o cooptează. Aşadar, doar o persoană desemnată direct de putere. Consiliul de Administraţie are în componenţa sa 15 membri, 8 reprezentanţi ai media desemnaţi de organizaţiile profesionale, 2 reprezentanţi din audiovizual, 2 profesionişti aleşi de personalul AFP şi 3 membri desemnaţi de primul ministru. Aşadar, din 15 membri, puterea este reprezentată doar de o cincime.
Posturi publice exemplare în ce privește calitatea programelor, sunt și Radio France Internationale (sub tutelele combinate ale Ministerului de Externe, al Ministerului Francofoniei, de la caz la caz, al Ministerului Învățământului Superior și al Cercetării) și TV5 (post public generalist de limbă franceză înfiinţat în anul 1984, prin contribuţia a cinci posturi de televiziune europene: TF1, Antenne 2, FR3 – din Franţa, RTBF din Belgia şi SSR din Elveţia. Acestea au creat TV5, „canal european francofon”. În anul 1986, un consorţiu de televiziuni din Québec (Canada francofonă) şi Canada se unesc cu TV5.
În plan european, un frumos exemplu de post public de televiziune este ARTE (abreviere pentru Association Relative à la Télévision Européenne – Asociaţia Televiziunii Europene). În anul 1991, după o întreagă evoluție a strategiei editoriale, este creat Canalul Cultural European ARTE, membrii fiind în mod egal La Sept şi ARTE Deutschland TV GmbH. De-a lungul anilor, canalului ARTE i se alătură şi alte posturi publice europene (RTBF – Belgia, SRG SSR Idée Suisse – Elveţia, TVE – Spania, TVP – Polonia, ORF – Austria, Yle – Finlanda, NPS – Ţările de Jos, British Broadcasting Corporation- Marea Britanie şi SVT – Suedia). Constatăm cu tristețe că România este absentă. (Tot canale europene publice sunt și Euronews și Eurosport).
Radio France Internationale și TV5 se adresează unor publicuri risipite pe mai tot mapamondul, iar ARTE publicului european (nu și publicului român. Poate CNA se va gândi să se detașeze de războiul de uzură inutil pe care îl poartă de câţiva ani împotriva Antenei 3 și să facă ceva odată în această direcție pentru publicul din România care, în definitiv susține financiar CNA, pentru ca membrii săi să aibă orgoliul satisfăcut de a avea rang de secretari de stat).
Să vedem însă care sunt ultimele evoluții referitoare la postul public național de televiziune. Revenim la Franța.
Marți, 19 februarie 2008, președintele Sarkozy pronunță discursul cu ocazia înființării Comisiei pentru noua televiziune publică. Un discurs exemplar în ce privește retorica, dar și corectitudinea politică, dar și conținutul profesional ce aparține oamenilor de televiziune. Vom cita in extenso. O facem pentru că noi înșine nu am fi putut exprima mai bine ideile care urmează, dar și cu milimetrica speranță că aceia pe care altă dată i-am descris prin sintagma” calificați la locul de muncă”, vor învăța ceva.
” Alături de școală – își începe președintele discursul – televiziunea permite accesul și transmiterea cea mai amplă a culturii și a valorilor societății noastre. Asta am vrut să spun când, luna trecută, am propus să reflectăm la suprimarea publicității din audiovizualul public. Școala și televiziunea sunt cele două structuri prin care societatea noastră se gândește pe sine, se încheagă și se construiește. (…) Esențiale nu sunt nici publicitatea, nici finanțarea, chiar dacă ele sunt importante. Ele sunt doar mijloace, nu scopuri. Or, nu este vorba despre un bilanț contabil. Este vorba despre o mare reformă. Suprimarea publicității în serviciul public nu este numai un subiect financiar. Este o problemă a valorilor și o problemă a transmiterii lor, este o problemă de creație, este o problemă de educație. O problemă care ține de speranța democratică pe care televiziunea noastră publică trebuie să o întruchipeze, speranța diversității în programe, în opinii, în talente, în modurile de exprimare. Speranța în creația franceză nouă, ca și în aceea care aparține patrimoniului. Speranța în menirea socială a acestui uriaș instrument al culturii populare, care este televiziunea.
(…) Dacă rămânem în logica publicitară, realizatorii de programe vor fi conduși inexorabil spre cea mai abruptă coborâre: aceea a facilității. Această logică este bine cunoscută. Pentru a-i seduce pe publicitari, este nevoie ca media puternice să adune cele mai mari publicuri posibil. Și pentru a le atrage, rețeta cea mai sigură constă în a le flata aspirațiile cele mai facile. Or, serviciul public nu trebuie să fie pâine și circ. (…) Desigur, France Télévisions trebuie să fie mereu preocupate de numărul telespectatorilor ei sau Radio France de numărul ascultătorilor săi, dar nu la fel ca un canal privat. Pentru că televiziune publică este televiziunea tuturor publicurilor. (…) Azi, trebuie să reluăm triada informare, instruire, amuzament. Căci, mai mult ca niciodată, într-un climat vizual ultra-concurențial, televiziunea publică trebuie să ridice nivelul, să aducă la cunoștință, să atragă atenția. Să stimuleze curiozitățile, să trezească conștiințele, să aducă elevare spirituală. Televiziunea publică nu trebuie să fie nici plictisitoare, nici servilă. Televiziunea publică trebuie să fie «periculoasă» și îndrăzneață. Ea trebuie să-și asume riscuri. (…) Suprimarea publicității nu înseamnă suprimarea publicurilor. Dimpotrivă, aceasta este singura modalitate de a instaura diversitatea, de a contracara nivelarea pe care o produc unele seriale americane ieftine. (…) În acest sens, eliminarea publicității și, prin ea, eliminarea tiraniei audienței, va fi salvatoare. (…) Suprimarea publicității este un mijloc pe care îl consider indispensabil. Dar cheia noului serviciu public este conținutul. Ce programe vrem să propunem? (…) Unii au spus că nu ar trebui ca posturile/canalele France Télévisions fără publicitate să devină tot atâtea «ARTE». (…) ARTE este un model sau un contra-model? În perspectiva mea, ARTE este un punct de referință. Desigur, audiența este modestă. Dar, 2% audiență pentru un concert de muzică contemporană înseamnă mai mulți spectatori într-o seară, decât a avut Schubert toată viața sa! (…) Deci nu este vorba să avem 4 sau 5 ARTE. Serviciul public nu trebuie să fie rezervat celor mai culți, ci să răspundă așteptărilor tuturor publicurilor, fără excepție. Fiecare trebuie să poată găsi un răspuns la propriile așteptări, un răspuns la ceea ce caută sau la ce nu știa: emoții, o viziune, o semnificație”.
Cu destule dificultăți, mai ales din cauza crizei, proiectul acestei reforme spectaculoase şi atât de spectaculos argumentate, a început să prindă contur în etape succesive.
Unde se află Televiziunea publică din România, după mai bine de două decenii de așa-zisă libertate editorială, prin raport cu aceste ștachete? Evaluarea/descrierea situației, într-un text următor.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>