Ultima ora
Publicat: vineri, 10 ianuarie 2014

Nevoia de televiziune publică (II) Păcatul originar – C.F. POPESCU

Motto: Televiziunea este prea importantă,
Ca să fie lăsată pe mâna jurnaliștilor.

Cum am văzut în intervenția precedentă, zicerea acestui parlamentar britanic nu a putut fi pusă în aplicare în posturile publice din Europa Occidentală.
În România însă, ea a fost tradusă în spirit, adică în alte cuvinte, în Legea privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune (Nr. 41 din 17 iunie 1994), articolele 20 și 21 (Capitolul 3. Organizare şi funcționare).
Ne dăm seama că riscăm să fim pedanți, adică plictisitori, dar este foarte important să știm despre ce vorbim.
Iată articolul 20, articol cheie.” Preşedintele şi membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se numesc de către Parlament [după cum urmează] (…) a) grupurile parlamentare din cele două Camere înaintează propuneri pentru 8 locuri; b) Preşedintele României pentru 1 loc; c) Guvernul pentru 1 loc; d) personalul de specialitate prevăzut la art. 11 alin. 3 din prezenta lege desemnează, prin vot secret, candidaţi pentru 2 locuri; e) grupurile parlamentare ale minorităţilor naţionale, pentru 1 loc.
Articolul 21.” Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani”.
Simplu spus. Consiliul de administrație se formează urmând fidel raporturile de putere rezultate după alegeri. Aceste raporturi se schimbă din patru în patru ani, odată cu noile alegeri, din care rezultă alte raporturi numerice (de putere).
În atari condiții, articolele 4, 8 și 14 devin basme de adormit copiii.
Articolul 4.” Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice…”
Articolul 8.” Activitatea serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune este autonomă şi independentă editorial. Autonomia şi independenţa editorială a serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune sunt garantate prin lege [prin care lege??? Prin aceasta, în mod evident, nu], iar programele acestora sunt ocrotite de orice ingerinţe ale autorităţilor publice, precum şi de influenţele oricăror partide, formaţiuni social-politice, sindicale, organisme comerciale şi economice sau grupuri de presiune”.
Articolul 14.” În cadrul programelor de ştiri, informaţiile trebuie transmise în mod fidel, iar comentarea lor trebuie făcută cu onestitate, fără vreo influenţă din partea autorităţilor publice sau a altor persoane juridice de drept public sau privat. Se interzice orice atitudine interesată în tratarea informaţiilor. Ştirile şi informaţiile care urmează să fie difuzate sub forma de texte sau imagini trebuie să fie verificate. Sensul lor nu trebuie sa fie deformat sau fabricat prin modul de formulare, titluri sau comentarii”.
Pe scurt. Articolele 20 și 21 reprezintă păcatul originar sub blestemul căruia funcționează televiziunea publică și postul public de radio din anul de grație 1994, până azi și în continuare. (Exact aceeași situație, pentru Agenția Agerpres și ea, instituție publică). Nici un algoritm de putere care s-a succedat din anul 1994 până acum și, după toate aparențele, nici actuala putere nu și-a propus/nu-și propune în mod serios să amendeze legea, în așa fel încât să se asigure cu adevărat faimoasa independență editorială.
Altfel spus, referindu-ne numai la segmentul informare, în fiecare mandat, publicul a fost bombardat cu o propagandă penibilă, nu cu informații care să se ridice la calitatea stipulată de articolul 14.
Prima mare lovitură, în urma căreia nu știm în ce măsură televiziunea publică și-a revenit până azi, a fost aplicată în mandatul Ciorbea, de tandemul Stere Gulea – Alina Mungiu Pippidi. D-na Alina Mungiu Pippidi a constatat că televiziunea publică pierde teren în concurența cu posturile private, așadar, a urmărit ratingurile. Și urmărindu-le, a scos cu impetuozitate emisiuni/rubrici din grila de programe (printre care, Iosif Sava, concediat). După cum am văzut, nu aceasta este logica unui post public, care aparține tuturor publicurilor.
Cât despre fidelitatea și onestitatea transmiterii știrilor și comentariilor, mai bine să nu vorbim. Lucrurile au mers la un moment dat, foarte departe. Vă amintiți faimosul scandal al imaginilor needitate, parvenite prin intermediul unui ONG, transmise pe post, așa needitate, în chip de breaking news, în care era vorba despre un flagrant despre care nu s-a spus niciodată de ce nu a fost realizat? (Protagoniștii imaginilor erau Ioan Avram Mureșan, fost ministru al agriculturii și Decebal Traian Remeș, în momentul acela, ministru în funcțiune).
Toate regulile colectării, controlării, editării informațiilor, încât ele să fie corecte și oneste, au fost atunci batjocorite cu premeditare, sub oblăduirea unei persoane cu stagii la Radio BBC!
De ce nu au dorit guvernele Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc 1… n, Ungureanu, cu majoritățile lor parlamentare cu tot să amendeze articolele 20 și 21, încât articolele 4, 8 și 14 să devină operaționale? De ce guvernul Ponta, cu majoritatea lui parlamentară de 70% nu dă nici un semn în această direcție?
Răspunsul este nuanțat, în funcție de momentul temporal în care ne situăm. La începuturi, postul public era în mare măsură singura sursă de informare. Era în poziția pe care sociologii media o numesc mainstream media. Așadar, manipularea unui număr mare de oameni prin intermediul manipulării informării era foarte la îndemână. În scurtă vreme însă, rețelele de cablu au pătruns până departe, în orașele mici și în nenumărate comune. Încât accesul publicurilor la fluxurile de informare alternativă a devenit posibil. Simplu spus, degeaba inventează propagandistic postul public un eveniment, căci posturile alternative spun cu totul altceva. Să nu pomenim și Internetul. În atari condiții, persistența în păcatul originar este o probă de naivitate, ca să nu spunem de stupiditate politică. Sau de rea-voință politică generalizată? Din nefericire, șansa uriașă a adepților manipulării este că, în paralel, posturile private au ales faptul divers, adică tabloidizarea, ignorând standardul numit responsabilitatea socială a presei (un concept pentru care militează cu un succes semnificativ sociologii media americani, unde toate instituțiile de presă, de la ivirea lor până azi, au fost/sunt private).
Singurul, uriașul păgubit este doar oricare cetățean al acestei țări. Dar cine a dat și dă mai mult de doi bani pe el? Pe individualitatea lui? Pe dreptul lui inalienabil la demnitate? Pe personalitatea lui? Pe dreptul lui de a opta în adevăratul înțeles al termenului?
Urcând la un nivel superior de generalizare, am putea fi tentați să bănuim că totul, din 1990 încoace, este un joc uriaș, savant orchestrat, aparținând unor creiere oculte, un joc de manevrare, de distragere a atenției, de îndoctrinare cu blândețe, uneori cu tandrețe, în direcții derizorii, împotriva intereselor individului. (Aceasta este definiția corectă a termenului manipulare).
Întrucât, constatăm că mai avem doar un pas până la teoria conspirației, ai cărei adepți nu suntem, ne oprim aici.
Notă. Nu am crezut de cuviință să abordăm chestiunile referitoare la actuala situație financiară a acestei instituții, despre care se spune că este dezastruoasă. Dacă este vorba de malversațiuni, cu siguranță, în următorii circa 50 de ani ele vor fi condamnate și pierderile, ca de obicei, nerecuperate.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>