Ultima ora
Publicat: luni, 17 aprilie 2017

Nicolae Văcăroiu: „ Frecvent, în fiecare săptămână, în câte o primărie, se fură 20 – 30% dintre impozitele şi taxele locale colectate”

In cadrul participării la o emisiune TV (Editie Specială, TVR), preşedintele Curţii de Conturi a României, Nicolae Văcăroiu, a vorbit despre activitatea echipelor de control al inspectorilor de la camerele de conturi, despre buna-credinţă sau lipsa acesteia în cazul unor ordonatori de credite şi, nu în ultimul rând, despre încălcări grave ale legii.

Văcăroiu, spune că „scopul verificărilor nu este să găsim prejudicii, dar, când se constată încălcarea legii, n-ai ce să faci, că atunci sunt eu acuzat eu pentru treaba asta“.În 80% dintre cazuri, cei care sunt cu musca pe căciulă reclamă: „Am experienţă multă în domeniul acesta şi pot să spun că sunt unul dintre cei mai informaţi din România în sectorul acesta financiar-economic, pentru că, fără să exagerez, două-trei vagoane de dosare citesc pe an, pentru că toată corespondenţa, v-am spus, trece prin mâna mea şi după aceea pe mâna şefilor de departament şi la directori. Lucrurile nu stau chiar aşa, că sunt nemulţumiţi, sunt. Că sunt, cum să spun, încălcări ale legii, dacă vă vorbesc, vă vorbesc două săptămâni, vă puteţi imagina, spre exemplu, că am frecvent, în fiecare săptămână, câte o primărie, în care se fură  20 – 30% dintre impozitele şi taxele locale colectate? Îi pune să dea declaraţie şi recunoaşte – «am avut copiii bolnavi, nu ştiu ce, am furat două sute de mii…»“.

Preşedintele Curţii de Conturi susţine că aceste fapte ies la iveală cel mai simplu când se duc auditorii şi controlează casieria. „Câţi bani au colectat de la cetăţenii din localitate, impozite şi taxe locale, amenzi şi ce mai e acolo, pe chitanţe. Verifică, din banii ăştia, să zic, cinci sute de mii de lei, câţi dintre ei au fost depuşi la trezorerie, unde are contul entitatea!? Verificarea cea mai simplă. Şi constaţi că pe chitanţe a încasat cinci sute de mii de lei, a depus la trezorerie, control foarte simplu, pentru că avem o relaţie de cooperare foarte apropiată cu Ministerul de Finanţe, ne comunică şi zice: «Domnule, nu au depus decât trei sute de mii de lei». Când constată lucrul acesta, se duce pe doi ani, trei ani în spate şi constată că în fiecare an s-a întâmplat acest lucru. Sigur că înseamnă, furi din banul public. Este necesar să faci dosar să-l trimiţi la cercetare penală? Că e furt din banul public. Eu nu am dreptul, eu nu sunt organ de anchetă, dar nu pot să acopăr aşa ceva, pentru că auditorul acela e pasibil să fie considerat părtaş cu acela care a făcut treaba asta. Se constată. I se ia notă de relaţie. Şi el recunoaşte, casierul: «Da, ştiţi că am avut nevoie de bani, familia…». Şi are dreptate… «că salariul mic». Are dreptate prin prisma nivelului redus al salariului lui. Dar ce este interesant e că-n patruzeci şi opt de ore depune banii. Toţi. Şi atunci, îmi depăşeşte competenţa mea, eu nu sunt organ de anchetă. Se duce la cercetare penală şi, bineînţeles, s-a recuperat prejudiciul, cerem, când e cazul, suspendarea din funcţie. Dar faptul că a depus o sumă atât de mare în douăzeci şi patru de ore ce înseamnă? Cum gândiţi dumneavoastră, era singur în afacerea asta?“

Văcăroiu a adăugat că astfel de situaţii sunt foarte frecvente, dar nu trebuie generalizat. „Nu ştiu, un caz la cincizeci de primării. Sau o sută din cele două mii opt sute“. În aceste speţe, în calitate de controlor financiar, când paguba este adusa bugetului local, banii trebuie recuperaţi.

Sursa: Amos NEWS

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>