Ultima ora
Publicat: luni, 13 mai 2013

Noi reguli impuse de Primăria Capitalei

Persoanele care hrănesc câinii fără stăpân ar putea fi amendate cu până la 5.000 de lei, potrivit unei prevederi care va fi introdusă în proiectul de modificare a hotărârii din 2009 privind controlul reproducţiei câinilor în Capitală, a declarat coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu.

Decizia introducerii unei măsuri sancţionatorii a fost luată în urma comentariilor şi propunerilor făcute de cetăţeni la proiectul pentru modificarea Hotărârii CGMB nr. 243/2009 privind controlul reproducţiei câinilor în Municipiul Bucureşti, în perioada în care acesta s-a aflat în dezbatere publică, a declarat duminică, coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.

„Nu urmărim să amendăm un copil care aruncă un biscuite unui câine pe stradă. Urmărim să reducem numărul agresiunilor câinilor fără stăpân îndreptate către cetăţeni”, a spus Răzvan Băncescu.

El a dat ca exemplu zona din Drumul Taberei situată între numerele 30 şi 38, unde din 112 petiţii adresate municipalităţii, 80 aveau ca obiect agresarea cetăţenilor de haite de câini fără stăpân, concomitent fiind reclamată şi hrănirea animalelor în parcarea din zonă sau în faţa blocurilor de către localnici.

Fără aparate de aer condiţionat pe faţadele clădirilor

„Se interzice montarea aparatelor de aer condiţionat pe faţadele către stradă”, arată un proiect al Primăriei Capitalei, aflat în dezbatere publică, scrie pesurse.ro. Primăria ia în calcul și eliminarea antenelor de satelit pe fațadele clădirilor.

Vezi AICI proiectul

Aparatele de aer condiţionat ar putea fi interzise pe fațadele clădirilor din Capitală. În plus, bucureştenii nu vor mai avea voie să îşi monteze la vedere nici antenele de satelit. Asta dacă proiectul de regulament pus în dezbatere publică va fi aprobat. Potrivit aceluiaşi document, toate cablurile pentru electricitate şi comunicaţii trebuie îngropate.

De asemenea e stabilit şi un cod de culori pentru clădirile din Bucureşti. Ele vor putea fi vopsite în culori deschise ca alb, galben, gri, bej, însă cromatica va trebui aprobată de către arhitectul şef al Capitalei. „Se vor utiliza culori predominant deschise şi neutre din următoarele categorii: alb, galben, gri, bej. Acestea vor fi stabilite prin autorizaţia de construcţie sau prin avizul tehnic prealabil al arhitectului şef”, se mai arată în proiect.

Proiectul face parte dintr-un program de reabilitare a clădirilor din Bucureşti şi a fost publicat pe site-ul Primăriei. Acesta mai stabileşte că proprietarii clădirilor cu risc sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să treacă la realibilitarea lor.

„Toate noile branşamente pentru electricitate şi telecomunicaţii vor fi realizate îngropat, dacă legislaţia nu prevede altfel”, se arată în proiect.

Nici antenele nu scapă. „Se interzice dispunerea antelor TV – satelit în locuri vizibile din circulaţiile publice şi se recomandă evitarea dispunerii vizibile a cablurilor”, se mai arată în proiect.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>