Ultima ora
Publicat: joi, 30 noiembrie 2017

Noul centru MagicHOME va fi inaugurat cel mai probabil în aprilie 2018

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a anunțat, miercuri, că noul centru MagicHOME va fi inaugurat cel mai probabil în aprilie 2018.

„Bugetul inițial pentru MagicHOME este de circa 500.000 de euro pentru investiție, iar bugetul operațional este de 150.000 — 200.000 de euro pe an. 500.000 pe care, iată, i-am acoperit. Aproximativ 200.000 de euro vor veni din SMS-urile care au fost transmise, 100.000 de la românii din străinătate, 100.000 de la Kaufland, 104.000 de la comunitatea „La primul Bebe”, a declarat Voiculescu, co-fondator MagiCAMP și MagicHOME, într-o conferință de presă desfășurată la Galeria Galateca.

El a vorbit despre momentele de neuitat din cadrul campaniei. „Momentele când am avut pe scaun părinți care au pierdut un copil sau oameni care au pierdut pe cineva drag, medici, preoți, militari, oameni din toate categoriile sociale, oameni care au venit din străinătate pentru a sta pe acel scaun, oameni care au venit de departe din țară pentru a sta pe acel scaun, oameni care fie că aveau o poveste, fie că voiau să o trăiască pe a altora”, a mărturisit fostul ministru.

Potrivit acestuia, campania „Împreună pentru MagicHOME” a fost una „despre adevăr, despre empatie, despre faptul că se poate împreună, a fost despre hotărâre și despre reziliență”.

„De câte ori auzim în țara asta un lucru de genul ăsta. Ne așezăm pe scaun și nu ne vom ridica decât atunci când am rezolvat ceva. Gândiți-vă cum ar schimba asta societatea românească, dacă noi am spune asta. Ne apucăm să facem ceva și nu renunțăm până când terminăm, până când reușim ce ne-am propus. Cum ar schimba lucrul ăsta. (…) Așa cum am mai spus-o, nu cred că este vorba de o sumă de bani. Este vorba despre mai mult de 100.000 de suflete, de 100 de ori câte 1.000 de oameni sau de 1.000 de oameni. Ți-e greu și să numeri. Și totuși peste 100.000 de oameni au auzit de proiectul ăsta și au făcut ceva ca proiectul să devină realitate. Și asta mi se pare extraordinar. Și sunt sigur că sunt foarte puține lucruri pe care nu putem să le facem în țara asta. Cu siguranță nu ne oprim aici. Avem treabă”, a spus Vlad Voiculescu.
Construcția unui nou centru MagicHOME mai mare, care va fi finalizată cu ajutorul donațiilor, va oferi găzduire gratuită pentru copiii bolnavi de cancer și părinții acestora. Clădirea în care va funcționa a fost achiziționată din fondurile generale ale Asociației MagiCAMP, costul fiind de aproximativ 220.000 euro.

Potrivit inițiatorilor proiectului, noul centru va avea o suprafață de 700 de mp și va putea găzdui între 25 și 30 de persoane în fiecare zi, oferind aproape 10.000 de mese pe an, în final beneficiul cel mare fiind accesul copiilor bolnavi de cancer la tratament.

Odată ce va fi dată în folosință, casa va avea cheltuieli lunare de aproximativ 12.000 de euro. La acestea se adaugă cheltuielile de transport pentru familiile care nu au banii necesari să vină la tratament. Aceste cheltuieli ar putea fi acoperite prin sistemul de SMS-uri recurente, care permite o donație de 2 euro lunar către MagicHOME, lăsând libertatea de a opri oricând această donație.

Până în prezent, potrivit Melaniei Medeleanu, co-fondator MagicHOME, au fost realizate planurile arhitecturale și s-au depus dosarele pentru obținerea autorizațiilor de construcție, urmând ca, imediat cum se obțin aprobările, să fie demarate lucrările de renovare și finalizare a casei.

Nu mai puțin de 636 de oameni au stat non-stop, timp de 23 de zile și nopți, pe Scaunul Rezistenței din Galeria Galateca, iar alți 1.185 au fost programați la momentul finalizării campaniei „Împreună pentru MagicHOME”, în perioada 3 — 26 noiembrie. Centrul MagicHOME este situat lângă cea mai mare unitate de tratament oncologic pentru copii din țară — Institutul Oncologic București.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>