Nu e țară pentru bătrâni! – Ion MARIN
Urgie, tragedie, coșmar, iadul alb, dezastru, cod roșu, stare de urgență. Ce se întâmplă? Ninge peste țară, de fapt, peste un sfert din ea, iar în câteva județe bate și vântul, este și viscol, s-au strâns nămeți. Cam toți pe cele două autostrăzi, fiindcă sunt în câmpie, în Bărăgan, unde nu s-a gândit nimeni să facă și perdele de protecție, parazăpezi, cum nu sunt, de fapt, pe nicăieri. Nu știu cum o fi pe la bulgari fiindcă mi-am dat de mult jos antena la care prindeam filme și meciuri de la ei, dar pe unde am fost prin vară am văzut că șoselele lor, n-aș zice, mai breze ca la noi, sunt însoțite de plantații, bune și pe căldură dar mai ales iarna când vine zăpada.Văd că în singurul caz unde un consiliu județean a sădit plantații pe marginea șoselelor, și chiar au efect, s-a sesizat DNA-ul și s-a declanșat clănțăneala de partid advers la televiziunile arondate. Și fiindcă veni vorba, sigur e rău ce se întâmplă și, mai la vale, o să și spun de ce cred eu că se ajunge aici iarnă de iarnă, dar ceea ce vedem pe la posturile de știri, iar pe seară la cele generaliste, e de natură să te bage cu totul în sperieți. Așa și sunt făcute reportajele, cu voci lugubre, menite să potențeze imaginile oricum înspăimântătoare, că doar și în privința lor se face o selecție după aceleași criterii, ne este anunțată din minut în minut apocalipsa. Se fac socoteli, cât se pierde din PIB, câte veacuri întârzie trenurile, într-o singură noapte, dar nimeni nu spune că mantia de zăpadă s-ar putea să salveze iar agricultura în vară, să urce cifrele stării economice. Guvernul ce să facă? Declară stare de alertă, o ține în conferințe și comandamente, dă prefecții gângavi afară din funcție, în direct, pune biciul pe cei care trebuie să desfunde și ulicioarele nu doar arterele principale, bagă armata, câtă a mai rămas, jandarmeria, poliția, ISU, SMURD-ul, echipele ad-hoc, adunate pe ici, pe colo de primari mai activi. Și iar vin și întreb, ce se întâmplă? Ei bine, este iar simplu de priceput, nu de rezolvat, se înțelege, oricum, nu în felul acesta, pompieristic, heirupistic, propagandistic. Clar, nu? Zăpada asta, a venit din nou, ca și în iernile trecute, și ca și în cele viitoare, căci poate în decenii se va schimba ceva, peste sate uitate de lume, în care cam jumătate din case sunt pustii, iar mai bine de jumătate din cele locuite sunt ocupate de oameni în vârstă, de bieți octogenari ce-și plâng soarta și-și invocă moartea, cum iar s-au grăbit să arate harnicele noastre televiziuni, filmând toate aceleași băbuțe rebegite în aceleași căsuțe prăbușite sub nămeți. Fără să spună nimeni, fiindcă nici nu ar fi cazul acum, că aceasta este România rurală. Jumătate din populație, iar în zonele calamitate zilele acestea, în proporție și mai mare, este îmbătrânită, bolnavă și săracă. Oameni singuri, fără nici un ajutor, fără pensie și fără bani de pâine, nu doar acum când nu pot ieși să meargă până la prăvălia din capătul uliței să-și ia câte ceva pe caiet. Nu este de mirare că n-au de nici unele, că nu au lemne de foc, că nu au un sac de mălai sau de cartofi, o putină de varză sau de brânză, necum o bucată de slănină sau o garniță de jumări, cum puneau în tinerețele lor, din vreme, la beci sau în cămară. Cei tineri sunt plecați pe capete, cei mai norocoși muncesc prin Spania sau prin Italia, cum, necum, scot un ban și mai trimit și la cei rămași acasă, dar tot mai rar și tot mai puțin. Da, cei mai mulți dintre românii plecați pe lume să agonisescă un ban și să facă toate muncile pentru care se plătește și un spor de rușine, ceea ce nu înseamnă că e vorba de cine știe ce sume exorbitante, sunt în mare măsură de la țară, sunt cei care și-au lăsat părinții și bunicii neputincioși să le cadă casa pe ei, mai ales când are două tone de zăpadă pe căpriorii putrezi.
Aceasta este țara, domnilor, mă mir că n-ați văzut-o când nu era acoperită de nea, și îi vedeți necazurile scoase acum la iveală de parcă zăpada ar fi un fel de turnesol! Oricum, ce folos? Nimic nu se va îndrepta, nimic nu se va schimba.
Doar bătrânii vor fi mai puțini, căci fiecare urgie, de felul acesta –într-adevăr – lasă tot mai puțini în căsuțele de chirpici prăvălite peste ei, de parcă ar vrea să-i îngroape cât încă mai au în ei o fărâmă de suflare. Nu e țară pentru bătrâni, iar România câtuși de puțin!