O MÂNDRILĂ DE OM
Ne intersectăm adesea cu oameni care poartă cu ei exemplaritatea unor poveşti de viaţă, parfumul gesturilor acestora de o delicateţe îngerească răsfirându-se sub cupola unei rare modestii. Dacă hazardul nu ar juca şi el un rol în vieţile noastre, cred că despre asemenea oameni am afla şi mai rar. Poate chiar mai puţine lucruri am şti despre ei şi atunci, desigur, am fi mai săraci sufleteşte.
Cu ani în urmă, hazardul mi l-a scos în cale pe regretatul Ion Marin, jurnalist de excepţie şi formator, la rându-i, de remarcabili profesionişti ai gazetăriei, de cronicari ai clipei dedicaţi luptei pentru triumful adevărului. A fost omul care a lăsat o dungă de lumină de o strălucire aparte în urma trecerii lui prin această lume. A fost cel care, cu aproape două decenii în urmă, în 1998, pusese bazele Fundaţiei „România 2000”, adevărată scenă publică de încurajare şi susţinere a excelenţei într-o mare diversitate de domenii, tribună a reliefării frumosului din noi. L-am cunoscut pe acel Ion Marin, care, în generozitatea-i fără margini, a mai făcut ceva, un lucru aparent fără semnificaţii majore, dar, din punctul meu de vedere, foarte important: a încercat, şi a reuşit ca nimeni altul, să adune, să solidarizeze oameni în jurul ideii de valoare şi să-i mobilizeze în numele acesteia. În acest context, mie mi-a mijlocit întâlnirea cu un ,,furnizor” de material documentar folositor într-o posibilă iniţiativă de presă, cu inegalabilul ctitor nu atât de edificii civile, cât mai ales de caractere frumoase, cu domnul Marin Mândrilă.
Numele acestuia mi-a sunat din prima clipă cu totul aparte, părându-mi-se a fi predestinat să definească fapte ale căror caracteristici constituie dintotdeauna materia primă a gazetăriei, adică relevante, mobilizatoare, frumoase! Adică de… mândrie! Şi nu ştiu dacă m-a impresionat mai mult zvelteţea siluetei sale, ce scotea în relief lumina pătrunzătoare a ochilor, sau atmosfera din preajmă-i: toate chipurile erau senine, zâmbitoare. Explicaţia acestei impresii avea să mi-o ofere timpul. În anii care au urmat am înţeles câte ceva din tabloul invadat de lumină atunci.
Promotor şi susţinător al valorii, Marin Mândrilă nu şi-a construit şi nu-şi construieşte din acţiunile sale o vitrină de expunere a propriei… mândrii, a orgoliilor şi meritelor, oricare ar fi ele. Şi mi-am dat seama că între cei doi, Ion Marin şi Marin Mândrilă, funcţiona o simbioză creatoare, o desăvârşită colaborare în ducerea la bun sfârşit a proiectelor comune. Cine a participat la Gala Fundaţiei ,,România 2000” şi a ziarului ,,Ultima oră” din 15 martie 2017 a înţeles prea bine acest lucru, chiar dacă zămislitorul ei, regretatul prieten şi jurnalist Ion Marin, urcase să-i vegheze strălucirea dintre stele. Aici, între noi, Marin Mândrilă ţine aprinsă flacăra speranţei întru mai bine, oricâte vijelii s-or întrece s-o stingă. Am simţit că inima domniei sale bate şi pentru inima prietenului său, care i-a lăsat moştenire toată greutatea faptelor bune, în slujba cărora puseseră împreună bătăile unei singure inimi: altruismul în promovarea şi susţinerea valorii!
Nu ştiu ce se va petrece mâine, nu ştiu ce va aduce viitorul în vieţile fiecăruia dintre noi. Inimoasa doamnă Teodora Marin, cea care i-a fost parteneră de viaţă şi idealuri jurnalistului ce a însufleţit cu energia sa lumea fascinantă a drumului care se desfășoară perpetuu către adevăr, ni se destăinuia că fără Omul Marin Mândrilă, Gala amintită, din acest an, nu s-ar fi putut desfăşura.
De ce scriu aceste rânduri? Mă obligă, într-un fel, consecvenţa întru bine a lui Marin Mândrilă şi nevoia de a-mi împărtăşi bucuria să redescopăr frumuseţea de nedescris a unui mare caracter. Domnia sa nu are nimic de-a face cu oportunismul, cu urmărirea şi satisfacerea unor interese mărunte, cu gesturile de faţadă.
O MÂNDRILĂ DE OM, nu încape nicio îndoială!
La Mulți Ani!
Firiţă Carp