Ultima ora
Publicat: marți, 08 august 2017

O minune mioritică – Muzeul Pietrei din Sângeru  

 

         Săptămâna trecută, mi- am găsit timpul necesar să dau curs unei invitaţii mai vechi, a unui bun prieten, în satul lui natal,  cu care rezonez de multe ori la păreri şi idei şi  deşi era o caniculă înfiorătoare, puţin după ora 15 ale zilei, am ajuns la „Muzeul Pietrei” din satul Sângeru. Încă, nu o să vă dezvălui numele celui care mi-a lansat invitaţia căci, am de spus mai multe despre personalitatea domniei sale, nefiind numai o persoană şi un nume ci şi o Personalitate a spiritualităţii româneşti.

         Situat între Primărie şi Poliţia satului Sângeru, locul care şi-a luat numele,  după şiroaiele de sânge ale trupelor tătăreşti învinse de români în luptele de la Tătarul, satul din Deal de Sângeru.

         Muzeul pietrei, este în opinia mea o minune pe pământ românesc. O energie aparte a pietrei  îţi dă răceala şi în acelaşi timp căldura ei aparte. Este unicul loc unde un soldat scăpat din Primul Razboi Mondial din bătăliile de la Mărăşeşti  doar  cu un cal, o vacă şi o căruţă, singura lui avere, pe nume  Victor AVRAMESCU,  un copil de văduvă săracă, cu patru clase, care a avut neşansa  de a munci încă din copilărie, de la frageda vârstă de 9 ani, la sondele de la Ploieşti, şi care a reuşit să işi întemeieze o familie în urma căruia a apărut patru copii,mai precis,  trei băieţi şi o fată. Între timp, gospodarul satului, a făcut  dovada certă a muncii lui ceea ce a făcut ca  cetăţenii urbei sale să-l aleagă Primar pe  mai  multe mandate, ca liberal convins, până când au venit la putere comuniştii, confiscându-i toată averea şi l-au arestat, trimiţându- l la Canal. A murit  pe drumul spre Canal, în urma unui infarct miocardic. Una din multiplele lui acţiuni de caritate , pentru satul Sângeru, a fost aceea de a dona o parte din casa lui primăriei satului unde şi astăzi, încă, mai funcţionează  Primăria. Generaţiile de Avrameşti care l-au moştenit şi care au învăţat şi studiat în acest sat, au devenit, fiecare dintre ei personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti , fiecare dintre ei având o prestaţie civică de anvergură.

Unul din urmaşii familiei Avramescu a avut ideea genială ca în casa bunicilor lui, făcută din piatră, dar aproape de ruină, să instituie, după renovarea casei, un muzeu al pietrei, unicul din ţară. Dar, sigur, să nu credeţi că i-a fost de loc uşor, căci, avem de- a face cu un muzeu în plenitudinea lui cu zeci,  poate sute, de exemplare de piatră,  din piatră naturală sau cioplită, o găsim  în sculpturi care mai de care mai atractive . Arta populară a poporului român, din toate zonele geografice, am întâlnit- o în acest muzeu. Nu greşesc cu nimic dacă afirm că celebrul nostru sculptor Constantin Brâncuşi, a avut destulă operă populară din care  să se inspire, o spun acum  după ce am vizitat acest minunat muzeu. Am admirat minunile geniului pietrarilor noştri care, din păcate, încep să fie  din ce în ce mai puţini prin ţara asta, parcă blestemată, dacă mă gândesc că pierdem valori umane,  materiale şi spirituale, fără să ne pese.

         Cine, de fapt, e prietenul meu, nimeni altul decât, poetul, scriitorul şi jurnalistul de excepţie Lucian Avramescu, bineînţeles urmaşul primarului liberal, cel care şi- a deschis sufletul în faţa noastră, dar numai alături de copiii lui  „pietrele”, pe care le cocoloşeşte, le îngrijeşte şi cărora le cunoaşte povestea  lor, a provenienţei şi a părinţilor care le-au creat.

         M- a impresionat până la lacrimi când mi-a spus că, de multe ori, simte nevoia să se alăture căldurii pietrelor lui, pe care le îmbrăţişează, le admiră  şi apreciază. Cred că, deja a devenit dependent, ca drogul, de ceea ce providenţa i-a dat să facă „Muzeul Pietrei”.

         El ne- a transmis şi nouă sentimentele lui, dar şi dragostea  sa nemărginită faţă de tot ce reprezintă arta prin piatră, făcută de cele mai multe ori de autori necunoscuţi, anonimi, care şi-au lăsat talentul şi expresia artistică, pe o „bucată” de piatră provenită din natură. Lucian rezonează şi se identifică cu piesele muzeului, vorbind cu emoţie de fiecare exponat. Dacă, uneori, rolul de artist l-au avut chiar fenomenele naturale,  lăsându-ne de multe ori cu gura căscată la  ce complicate opere au apărut  în timp ce alteori şi-au găsit utilitatea şi valoarea adevăraţii artişti populari ai pietrei, de geniu aş zice, fără nume, dar cu talentul extrem prin care ne-au convins că arta nu există şi poate fi creată numai într-un atelier al unui sculptor consacrat, şi nici ca urmare a unor studii lungi sub coordonarea şi atenta observaţie a unor  talentaţi discipoli, ci şi în ograda unor talente populare.

         Îţi mulţumesc că exişti,  maestre Lucian AVRAMESCU, căci rar mi-a fost dat în viaţă, să văd ceva de care să rămân realmente impresionat.

         A fost cu adevărat  un regal, prieten drag.

 Florentin SCALETCHI  

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>