Ultima ora
Publicat: duminică, 16 martie 2014

Oamenii simpli, îngrijorați de reforma sistemului de pensii

În perioada 7-9 martie, CeRe a organizat forumul deliberativ privind propunerile de reformă a sistemului de pensii din România. Forumul deliberativ este o metodă de consultare utilizată în premieră de CeRe, pentru exprimarea opiniilor cetățenilor. Totodată este instrumentul care va susține ulterior celelalte etape ale proiectului – consultarea tuturor actorilor vizați (mediul neguvernamental, partidele politice, sindicatele etc), cu scopul formulării unei politici publice pentru reforma pensiilor.

Astfel, cei 60 de cetățeni participanți la forum (locuitori ai Bucureștiului și din alte orașe ale țării), s-au arătat îngrijorați de sustenabilitatea sistemului actual de pensii, având în vedere sporul natural negativ, lipsa locurilor de muncă, rata mică de colectare a CAS-ului şi au discutat despre posibile măsuri care să repare sau să reducă unele dintre aceste probleme, dar care să fie, totodată, fezabile şi implementabile. Au ales variante și măsuri de reformă care să susţină atât sistemul public de pensii, cât şi economisirea individuală.

Astfel:

• Indexarea pensiei: să se facă cu un procent din salariul mediu pe economie şi rata inflaţiei să funcţioneze pe post de indice de corecţie, însă ambii indicatori să fie luaţi în calcul.

• Sistemele speciale de pensii: menţinerea numărului actual, poate chiar eliminarea lor sau a unora dintre ele. În orice caz, se impune reevaluarea acestora, pentru a vedea dacă, într-adevăr, nu ar trebui eliminate din aceste scheme anumite categorii (precum parlamentarii, militarii cu funcții similare celor civile, serviciile speciale) şi introduse altele.

• Schemele specifice de impozitare pot fi menținute, însă cu un control mult mai riguros asupra implementării.

• Fiscalizarea anumitor activităţi economice care acum nu sunt impozitate (creșterea bazei de impozitare).

• CAS-ul actual să fie progresiv, până la limita actuală care să fie maximă și scăderea cu până la 5 % a acestei contribuții la angajator (ceea ce ar putea aduce la suprafață din munca la negru și îmbunătăți rata de colectare)

• Contribuţia la Pilonul 2 de pensii – dacă există garanţia din partea statului că cel puţin sumele contribuite se întorc la contributor, atunci mărită contribuţia până la 6-8%. Dacă nu există această garanţie, să fie îngheţată la procentul actual.

• Pensia de invaliditate: legea actuală este bună, însă aplicarea este defectuoasă; ar trebui să existe un control mai riguros și pedepse aspre pentru medicii din comisiile speciale de evaluare care aprobă false pensii de invaliditate.

• Pensia anticipată: să fie în continuare posibilă, cu restricţiile actuale.

• Vârsta de pensionare – 63 de ani femei, 65 de ani bărbaţi.

• Stagiul de cotizare – 30 de ani femei, 35 de ani bărbați.

Se mai propune și: creșterea ratei de colectare a CAS și audit asupra costurilor pe care le are statul român în administrarea fondului public de pensii, percepția cetățenilor fiind aceea că ne costă prea mult colectarea și administrarea acestor fonduri.

CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică și CRPE – Centrul Român pentru Politici Europene au organizat în luna februarie o dezbatere publică, prilej cu care a fost lansat studiul „Alternative și compromisuri în sistemul românesc de pensii pentru următorii 20 de ani”.
Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) şi Centrul Român de Politici Europene (CRPE) implementează proiectul “Reforma Pensiilor – de la experţi la public” în perioada iulie 2013 – octombrie 2014. Proiectul are ca obiectiv implicarea actorilor sociali (experţi, reprezentanţi ai administraţiei, politicieni, mediu de afaceri, cetăţeni şi organizaţii ale societăţii civile) într-un proces deliberativ de elaborare a unei propuneri de politică publică privind reforma sistemului de pensii în România. Astfel, studiul, și mai ales recomandările de politică publică pe care acesta le face, sunt supuse unei serii de deliberări la care vor fi invitate toate părțile interesate, de la instituții ale statului până la cetățeni din toate colțurile țării. Pe baza acestor deliberări, organizatorii vor oferi Guvernului o serie de informaţii esenţiale pentru reforma sistemului de pensii. În acelaşi timp, proiectul va aduce subiectul pe agenda publică şi politică şi va promova necesitatea continuării reformei.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>