Ultima ora
Publicat: vineri, 17 ianuarie 2014

Oficialii europenii, garanţii liberei circulaţii a cetăţenilor pe teritoriul UE

Un text adoptat joi 16 ianuarie de eurodeputaţi invită statele membre să respecte dispozițiile din tratat privind normele UE care reglementează libertatea de circulație și să se asigure că principiile egalității și dreptul fundamental la libertatea de circulație sunt respectate pentru toate statele membre. Membrii PE contestă astfel cu fermitate poziția adoptată de unii lideri europeni, care au solicitat să fie operate modificări și să fie limitată libera circulație a cetățenilor; solicită statelor membre să evite orice măsuri care ar putea afecta dreptul la libera circulație bazat pe legislația primară a UE.

Aceştia resping total orice propunere de a plafona numărul de migranți din UE, deoarece contrazice principiul din Tratatul privind UE referitor la libera circulație a persoanelor; subliniază faptul că mobilitatea forței de muncă contribuie la competitivitatea economiei europene şi invită Comisia și statele membre să asigure aplicarea strictă a dreptului Uniunii, astfel încât să garanteze că toți lucrătorii din UE sunt tratați în mod egal și nu sunt discriminați în ceea ce privește accesul la locuri de muncă, condițiile de angajare și de muncă, remunerarea, concedierea, prestațiile sociale și beneficiile fiscale, asigurând astfel concurența loială între întreprinderi; îndeamnă autoritățile naționale să combată toate restricțiile nejustificate sau obstacolele în calea dreptului de liberă circulație a lucrătorilor, împreună cu orice exploatare a lucrătorilor.

În rezoluţia adoptată se reamintește că libera circulație a lucrătorilor oferă fiecărui cetățean al Uniunii, indiferent de locul său de reședință, dreptul de a circula liber în alt stat membru pentru a munci și/sau pentru ședere în scopul găsirii unui loc de muncă.

PE salută Comunicarea Comisiei (COM(2013)0837) ce stabilește cinci acțiuni în sprijinul statelor membre și al autorităților locale pentru aplicarea legilor și instrumentelor UE la potențialul lor maxim și, în acest sens, sprijină pe deplin următoarele acțiuni care urmează să fie puse în aplicare împreună cu statele membre: acordarea de asistență statelor membre în combaterea căsătoriilor de conveniență (manual), acordarea de asistență autorităților în aplicarea normelor UE de coordonare a securității sociale (ghid practic), acordarea de asistență autorităților în soluționarea provocărilor legate de incluziunea socială (finanțare), schimburi de bune practici între autoritățile locale și formarea și acordarea de asistență autorităților locale în scopul aplicării normelor UE privind libera circulație.

De asemenea, eurodeputaţii solicită statelor membre să nu discrimineze lucrătorii mobili din UE în urma asocierii eronate a dreptului la liberă circulație în scopul găsirii unui loc de muncă cu presupuse abuzuri ale sistemelor de securitate socială; subliniază faptul că niciunul dintre statele membre care proclamă existența acestei poveri nu a prezentat Comisiei dovezi, astfel cum li s-a solicitat şi cer  Comisiei să întreprindă o monitorizare sistematică și detaliată a modului în care se respectă dreptul fundamental la libera circulație a lucrătorilor din UE.

Totodată PE invită statele membre să utilizeze pe deplin și în mod transparent resursele disponibile în cadrul fondurilor europene, cum ar fi Fondul social european și Fondul european de dezvoltare regională, pentru a promova integrarea, incluziunea socială și lupta împotriva sărăciei și pentru a sprijini eforturile comunităților locale de a face față unei eventuale creșteri a numărului de cetățeni marginalizați.

În finalul documentului se reamintește statelor membre responsabilitatea lor socială de a trata cazurile de abuz al sistemelor lor de securitate socială, indiferent dacă sunt comise de propriii cetățeni sau de cetățeni din alte state membre; solicită statelor membre să respecte dispozițiile directivelor și să soluționeze eventualele probleme.

Adoptarea rezoluţiei PE vine pe fondul expirării restricțiilor aplicate liberei circulații a lucrătorilor din Bulgaria și România şi a numeroaselor declaraţii făcute de liderii unor state membre UE.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>