Ultima ora
Publicat: miercuri, 08 martie 2017

Ofiţerii SRI, detasați la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, retrași

Directorul SRI Eduard Hellvig anunţă retragerea ofiţerilor serviciului din cadrul ANAF. Este vorba despre 23 de agenţi care îşi desfăşurau activitatea sub acoperire la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, potrivit Mediafax.

Specialiştii SRI fuseseră detaşaţi la ANAF la solicitarea acestei instituţii şi în baza unei hotărâri CSAT clasificate.

„Specialişti militari din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate. Specialiştii detasaţi au contribuit la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate”, se arată într-un răspuns furnizat de SRI la solicitarea Mediafax.

Cât timp au activat în ANAF, ofiţerii serviciului secret s-au supus ordinelor formulate de conducerea acestei instituţii.

„Numărul ofiţerilor SRI detaşaţi la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor şi a fost tot timpul mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT. Iniţial, au fost detaşate 28 de cadre, în prezent, aflându-se în derulare procesul de retragere etapizată a acestora”, se mai arată în document.

Sursa: Știrile TVR

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>