Opinii ale judecătorilor CCR pe tema OUG 13

Judecătorul constituțional Mircea Ștefan Minea a apreciat, într-o opinie separată, că nu ar fi trebuit să se evite totalmente verificarea constituționalității OUG 13/2017, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituțională a României a respins, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului în cazul actului normativ adoptat de Guvern.

„În dezacord cu soluția adoptată cu majoritate de voturi, considerăm (…) că în speța dedusă judecății n-ar fi trebuit să se evite totalmente verificarea constituționalității OUG 13/2017, întrucât prin excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului instanța de control constituțional este învestită să exercite un control abstract de constituționalitate. (…) Astfel, speța de față prezintă unele particularități care oferă prilejul unei analize distincte de cea care se face, în mod obișnuit, în cazul excepțiilor de neconstituționalitate”, se arată în opinia separată.

Mircea Ștefan Minea a apreciat că CCR nu se mai putea pronunța pe fond asupra OUG 13/2017, deoarece între timp fusese abrogată, dar se putea pronunța cu privire la modul în care a fost adoptată.

„Cu privire la criticile intrinseci, într-adevăr, Curtea nu se mai putea pronunța, motivat de faptul ieșirii actului normativ din fondul activ al legislației, fără ca el să producă în continuare efecte juridice cuantificabile. Într-o asemenea situație, nefiind aplicabile prevederile Deciziei nr. 766/2011 a Curții Constituționale, analiza fondului (conținutului) reglementării a devenit inadmisibilă. Referitor însă la criticile extrinseci, Curtea ar fi trebuit să le analizeze și să se pronunțe dacă ordonanța de urgență a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor constituționale incidente”, se precizează în documentul citat.

În opinia judecătorului CCR, nu a existat o situație „extraordinară și urgentă” care să impună adoptarea unor modificări la legislația penală prin ordonanță de urgență.

„Așadar, cum nici la data și nici în perioada de timp dinaintea adoptării OUG 13/2017 nu a existat o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată și ținând seamă de faptul că necesitatea adoptării de urgență a ordonanței nu a fost explicată și dovedită credibil în cuprinsul actului normativ, Curtea ar fi trebuit să constate că OUG 13/2017 a fost adoptată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 115 alin. 4 din Constituție”, se mai arată în opinia separată.

CCR a respins pe 9 februarie cu majoritate de voturi, ca devenită inadmisibilă, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la ordonanța de urgență referitoare la modificarea Codurilor penale.

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat atunci că sesizarea Avocatului Poporului a fost respinsă deoarece OUG 13/2017 a fost abrogată și nu și-a produs efectele.

Citește pe AGERPRES și:

* Livia Stanciu (opinie separată): OUG 13 depășește intenția asumată de punere în acord cu deciziile CCR (motivare)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.