Ultimele titluri
Ultima Oră

Opoziţia din Ucraina sfidează prevederile legii de amnistiere

Opoziţia de la Kiev a respins o lege de amnistiere adoptată de parlament, care cere protestatarilor să elibereze imobilele guvernamentale pe care le-au ocupat, liderii demonstranţilor cerând o amnistie necondiţionată şi promiţând să continue lupta lor.

Odată promulgată legea, aceasta va amnistia toţi participanţii la manifestările antiguvernamentale, cu excepţia celor acuzaţi de infracţiuni grave, precum cele de omor sau răpire.

Amnistia va intra în vigoare imediat după ce procurorul general va confirma, în cadrul unei declaraţii oficiale, faptul că protestatarii vor fi părăsit toate clădirile guvernamentale şi administrative pe care le-au ocupat, precum şi mai multe străzi, nu însă şi locurile unde se desfăşoară proteste paşnice, precum Piaţa Independenţei şi Piaţa Europeană, din Kiev. Legea impune protestatarilor un termen-limită de 15 zile pentru a îndeplini condiţiile impuse.

Legea de amnistiere a fost propusă de Partidul Regiunilor, aflat la putere, şi adoptată în parlamentul unicameral de la Kiev cu 232 de voturi pentru, din totalul de 450 de membri ai legislativului.

Partidul Regiunilor a anunţat că amnistia este a treia concesie importantă făcută opoziţiei în ultimele zile.

Marţi, premierul Nikolai Azarov şi membrii cabinetului acestuia au demisionat, iar parlamentul a votat, cu 361 de voturi pentru şi două împotrivă, respingerea a nouă dintre cele douăsprezece legi împotriva protestatarilor.

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=22901

Posted by on Ian 30 2014. Filed under ACTUALITATE, MAPAMOND. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

24 ianuarie 2018, 5:48
 

E
Noros
-3°C
11 km/h
Perceput de temperatură: -7°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 74%
Vânt: 11 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 17:14
Prognoza 25 ianuarie 2018
Zi
 

SV
Predominant însorit
-2°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNE
Senin
-8°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 
O creație Gabfire themes