Ultima ora
Publicat: marți, 14 martie 2017

Parcul Național Buila-Vânturarița, spre transformare într-o și mai mare exploatare minieră?

Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon a lansat pe platforma de campaigning online de-clic, o o petiție pentru salvarea integrității ”celui mai mic Parc Național al României”.

Această petiție vine în contextul în care autoritățile județene din Vâlcea și Ministerul Mediului, condus de Daniel Constantin, încearcă să găsească soluții pentru modificarea limitelor Parcului Național Buila-Vânturarița, pentru a extinde o carieră de calcar, care ocupă deja o suprafață uriașă, cu efecte ireparabile asupra mediului din zonă și mai ales asupra Parcului Național.

Exploatația minieră de suprafață Bistrița, operată de Salrom, vrea să își extindă și mai mult activitatea, pentru a alimenta cu materie primă o societate poloneză furnizoare a Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea.

România Curată a dezvăluit intenția autorităților de ”afectare ireversibilă” a unei suprafețe de 13 ha din Parcul Național încă din data de 8 martie, preziua discuțiilor purtate de Daniel Constantin cu responsabilii județeni din Caraș-Severin și alți decidenți statali.

Concluziile întâlnirii de la Ministerul Mediului au confirmat dezvăluirea prezentată de România Curată, că se încearcă ciuntirea Parcului Național de dragul unei cariere.

Iată ce declară Florin Stoican, inițiatorul petiției: “Am luat inițiativa de a face o petiție pentru strângere de semnături, ca să solicităm politicienilor și autorităților din Vâlcea să implice toți factorii interesați în luarea deciziei, fiindcă până acum au făcut-o doar cu niște grupuri de interese. Prin petiție cerem să se țină cont în luarea deciziei de toate aspectele, inclusiv cele de mediu, economice și sociale, fiindcă e o hotărâre care privește nu doar prezentul situației, ci și viitorul zonei. Decizia pe care politicienii vor s-o ia, afectează atât prezentul cât și viitorul întregii regiuni. Practic în petiția noastră noi nu am cerut închiderea carierei, ci realizarea tuturor studiilor necesare luării unei decizii, respectarea întru totul a legislației din domeniul mediului și minier și un proces transparent de luare a deciziei. Din punctul meu de vedere, după analizarea tuturor informațiilor la care am avut acces, am constatat că extinderea exploatării carierei, care înseamnă implicit dărâmarea muntelui prin împușcare cu explozibil, doar ar prelungi pentru o perioadă limitată, de maxim 10-15 ani, activitatea carierei. Asta în condițiile în care investiția nici măcar nu se poate recupera, ca să nu mai vorbim de lipsa de profitabilitate a activității”.

Coordonatorul Asociației Kogayon a explicat pentru România Curată care e miza extinderii activității carierei, în opinia sa: ”Pentru că-i a statului. Dacă ar fi un investitor privat, probabil că ar închide cariera a doua zi, din lipsă de rentabilitate, dar ea fiind proprietatea statului, politicienii locali și autoritățile o vor în continuare pentru a menține pe mai departe locurile de muncă de pe platforma chimică”.

Muntele care va fi spart, va fi cărat devale, unde intră într-un proces de producție industrială la grupul polonez  Cieh Soda România (fostele Uzine Sodice Govora), care transformă calcarul în sodă caustică. Procedeul îl explică Florin Stoican: ”Calcarul e carbonat de calciu care e ars în cuptoare și apoi e stins cu apă. Produsul rezultat e oxidul de calciu, care e clasicul var. Mai departe varul se combină cu sarea și rezultă produse clorosodice, în speță soda caustică, care e folosită în procesul de producție de la Uzinele Sodice Govora și Oltchim”.

Intenția lui Florin Stoican este să atragă atenția celor doi miniștri de resort care au cel mai greu cuvânt în chestiunea modificării limitei Parcului Național Buila-Vânturarița, să privească problema din toate unghiurile înainte de a lua o decizie cu impact de mediu ireversibil: ”Petiția o înaintăm Guvernului, pentru că indiferent ce fac politicienii locali, hotărârea e la latitudinea Ministerului Mediului și a Ministerului Economiei”.

Vă invităm să semnați aici petiția lui Florin Stoican lansată pe platforma de-clic, pentru salvarea integrității ”celui mai mic Parc Național al României”. Cum vrem să arate România Viitorului? Cu un munte în plus într-un Parc Național sau cu producții record de sodă caustică ”made in România”?   

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată. 

 

Sursa: România Curată

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>