Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Parlamentul german a aprobat taxă de drum pentru șoferii străini

Camera superioară a Parlamentului german (Bundesrat) a aprobat vineri un proiect controversat care prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile și autostrăzile din Germania, propunere contestată de țările vecine Germaniei, informează AFP.

Bundestag, camera inferioară a Legislativului german, a aprobat încă de săptămâna trecută acest act normativ, care ar urma să se aplice începând din 2019, pentru 13.000 de autostrăzi și 39.000 de kilometri de drumuri federale. Nivelul taxei va varia în funcție de criteriile de mediu astfel că autoturismele care poluează mai puțin vor plăti o taxă mai mică. Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul înmatriculat în străinătate va fi de 130 de euro pe an. Vehiculele înregistrate în Germania vor plăti și ele această taxă care va putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.

Pentru automobiliștii străini, legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte care cel mai probabil vor fi utilizate de vizitatori, prețurile variind între 2,50 și 25 de euro pentru o vignetă valabilă 10 zile, în funcție de cât de poluant este automobilul, și între 7 și 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.

Forma actuală a legii este rezultatul unui compromis convenit luna trecută cu Comisa Europeană, după ce Executivul comunitar a amenințat că va da în judecată Germania dacă nu modifică legea pentru a fi mai corectă față de automobiliștii străini. La solicitarea Comisiei, Germania a acceptat să reducă prețul vignetelor pe durate scurte.

Cu toate acestea, mai multe țări limitrofe Germaniei, în special Austria, dar și Belgia și Olanda, consideră în continuare legea drept una discriminatorie și neconformă cu regulile europene. De asemenea, taxa este criticată și în Germania. Winfried Hermann, ministrul Transporturilor în landul Baden-Wurtemberg, la granița cu Franța și Elveția, a apreciat că această taxă pentru străini nu este un semnal bun pentru Europa. Landurile germane de la frontiera cu alte țări se tem că taxa va descuraja turismul și schimburile comerciale cu țările vecine.

În schimb, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a respins aceste critici, susținând că cea mai mare parte a traficului transfrontalier se derulează pe drumurile secundare care nu vor fi supuse noii taxe.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=77806

Publicat de la data mart. 31 2017. Categorii EXTERN, MAPAMOND, UNIUNEA EUROPEANĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 iunie 2018, 18:23
 

V
Parţial însorit
32°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 27%
Vânt: 11 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 23 iunie 2018
Zi
 

NNE
Înnourat
21°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

ESE
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-06-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:30 si 10:00 In zona : Județul Braşov: Brașov, Făgăraș, Săcele, Tărlungeni, Ghimbav, Hărman, Bod, Hălchiu, Cristian, Șinca, Recea, Sânpetru, Mândra, Voila, Șercaia, Hârseni, Viștea, Părău, Lisa, Beclean, Sâmbăta de Sus, Drăguș;Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani;Județul Harghita: […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate Mesaj :      ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ   COD GALBENInterval de valabilitate: 22 […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]

Loto

Horoscop

  • 107.853 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team