Ultima ora
Publicat: luni, 31 iulie 2017

Peste 11 milioane euro pentru imbunatatirea diagnosticarii si a tratarii tumorilor maligne in zona de granita dintre Romania si Serbia

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, a semnat contractul de finanțare Inițiativa comună România-Serbia împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră: îmbunătățirea diagnosticării și tratării tumorilor maligne în cadrul Programului INTERREG IPA  de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia.

Proiectul își propune dezvoltarea unor protocoale comune de lucru personalizate pentru pacienții cu cancer, având un buget total de 11,7 milioane euro, din care 10 milioane euro fonduri europene. Obiectivul principal vizează încurajarea colaborării în domeniul oncologiei între instituțiile medicale din aria eligibilă a Programului pentru a asigura accesul la servicii medicale moderne și eficiente pentru pacienți. Proiectul este derulat în România de către Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara, ONCOGEN și Spitalul Județean de Urgență Reșita, iar în Serbia de către Spitalul General Požarevac și Ministerul Sănătății.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la îmbunătățirea și modernizarea metodelor de diagnosticare a cancerului prin:

– extinderea colaborării între spitalele din regiunea transfrontalieră România-Serbia prin implementarea aplicațiilor de telediagnostic și modernizarea echipamentelor informatice;

– implementarea unei noi platforme software specializate, care să permită schimbul rapid de informații între medicii oncologi;

– modernizarea metodelor de tratament chirurgical și schimbul de informații între specialiști;

– dezvoltarea fundamentării pe baze de date a tratării cancerului, pentru a ameliora calitatea diagnosticului și a crește speranța de viață a pacienților.

De rezultatele obținute va beneficia în principal populația din zona de graniță a ambelor țări, cele trei spitale implicate în proiect oferind anual aproximativ 397.000 consultații.

Despre proiect:

Acest proiect contribuie la realizarea  obiectivului specific 2: Creşterea potenţialului ariei programului pentru o creştere favorabilă incluziunii, pe baza îmbunătăţirii calităţii vieţii tuturor rezidenţilor de pe cele două părţi ale graniţei prin acţiuni comune, în special pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii medicale, servicii sociale, servicii ce sprijină accesul la învăţământul primar moderne şi eficiente, din cadrul Axei Prioritare 1: Promovarea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea serviciilor de bază pentru o creștere favorabilă incluziunii..

 

Despre Program:

Programul INTERREG IPA  de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia continuă finanțarea cooperării transfrontaliere în zona de graniță româno-sârbă, prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezintă finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene. Aria eligibilă a Programului este constituită din județele TimișCaraș Severin și Mehedinți (din România) și districtele Severno BanatskiSrednje BanatskiJužno BanatskiBraničevskiBorskiPodunavski (din Republica Serbia).

România îndeplinește în continuare rolul de Autoritate de Management (prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), Autoritatea Națională fiind stabilită în cadrul Ministerului Integrării Europene – Guvernul Republicii Serbia, iar Secretariatul Tehnic Comun este organizat la Timişoara, în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, fiind sprijinit de Antena STC stabilită la Vršac, Republica Serbia. Auditul la nivelul Programului va fi realizat de către Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi din România, iar atribuțiile de certificare vor fi îndeplinite de către Autoritatea de Management.

Mai multe despre Program: www.brct-timisoara.ro și www.romania-serbia.net.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>