Ultima ora
Publicat: miercuri, 18 septembrie 2013

”Pisicul” Ponta se pregătește să zgârie rău – Andrei ALEXANDRU

Poziția fermă exprimată de Crin Antonescu, după atacurile la adresa sa a unor membri cu funcții importante în PSD, i-a luat prin surprindere pe Ponta&Co. După multele pregătiri de ”artilerie” comandate de Ponta și executate de diverși ”locotenenți” ai săi pe tema unui viitor candidat propriu al PSD la prezidențiale, întrebarea pusă de președintele PNL: ”Mă mai susține PSD la prezidențiale ?”, i-a găsit total nepregătiți pe ”marii strategi” din jurul premierului. Răspunsul dat de Ponta a fost făcut cu jumătate de gură și de o manieră total neconvingătoare. Dar cel mai tare s-a speriat Ponta, când Antonescu i-a cerut demisia din funcția de prim ministru. Nu spun o noutate, că Ponta și-ar vinde și mama pentru a fi la Putere. Cel mai bine s-a văzut asta, când a semnat Pactul cu Băsescu în schimbul desemnării sale ca premier. Atunci și-a trădat electoratul, dar și în alte împrejurări care au urmat și care au transformat înfrângerea lui Băsescu&Co din alegeri într-o victorie. Se vede asta fie și numai din prestațiile televizate ale lui Băsescu, din ce în ce mai sigur pe el și câștigând din ce în ce mai mult teren în dauna adversarilor săi. Schimbarea semnificativă de atitudine și discurs a lui Crin Antonescu din aceste zile nu a făcut altceva decât să grăbească un proces început de Ponta chiar din momentul în care a semnat Pactul cu Băsescu și anume, dizolvarea USL.

În fața acestei situații neașteptate, ”marii gânditori politici”, cei care conduc destinele PSD în propriul interes, au decis să încerce obținerea unui ”time out”, a unui răgaz, pentru a se regrupa și a găsi o formulă de răspuns ferm față de ”îndrăzneala” lui Antonescu. Altfel, apare pentru ei riscul ca raportul de forțe politice să se schimbe iremediabil pentru o bună bucată de vreme în defavoarea lor. Așa se explică tonul blând cu care ”pisicul” Ponta se pregătește să zgârie rău și cu care ne-a anunțat că s-a împăcat cu Antonescu, în ciuda faptului că nu ne-a adus la cunoștință că se certase cu acesta. Câțiva ”locotenenți” foarte activi împotriva lui Antonescu au executat și ei o voltă, o ”întoarcere ca la Ploiești”, pentru obținerea acelui răgaz despre care am scris.

Niciodată nu vor fi alegeri prezidențiale fără ca PSD să aibă propriul candidat. Este o părere personală pe care nu mi-o poate schimba nimeni. Cum să renunțe ”marii gânditori politici” din PSD, dintre care unii au dosare penale pe rol, la încercarea de a controla serviciile secrete, DNA ș.a., fie și prin intermediul unui președinte provenit din partid ? Mai sunt și alte motive importante, dar, credeți-mă, libertatea lor e mai presus de orice alt comandament.

Cum va fi folosit acest răgaz dorit de ”marii gânditori politici” ai PSD ? Sunt trei probleme concrete pe care ei și le-au propus să le rezolve. 1. Racolarea unui număr de parlamentari și negocieri cu alte grupuri sau partide pentru formarea unei noi majorități parlamentare. Ponta a anunțat deja că au venit și vor mai veni parlamentari în grupurile PSD 2. Obținerea acordului celor din teritoriu pentru eliminarea liberalilor de la guvernare și închiderea capitolului ”USL” 3. Desemnarea unui candidat al PSD la prezidențiale.

La prima vedere, lucrurile par simple, dar nu este așa. Dezamăgirea electoratului care a votat USL și care a înțeles rapid că a fost înșelat, trădat în așteptările sale, de Ponta&Co se transformă pe zi ce trece într-o adversitate vizibilă la adresa premierului și a echipei sale, într-o scădere de popularitate. Demonstrațiile din București și din alte orașe nu sunt doar împotriva proiectului Roșia Montana, cât mai ales un soi de defulare după trădarea pe care au simțit-o oamenii care au votat contra lui Băsescu. Dezamăgirea este amplificată într-un mod semnificativ, chiar determinant de rezultatele economice neconvingătoare ale Cabinetului Ponta.

După îndeplinirea acestor trei puncte de pe ”to do list”, USL va fi desființat oficial și fiecare partid va concura pe pista sa ideologică, dacă are vreuna, alta decât spolierea Țării și continuarea jafului generalizat.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>