„Pixadores” – un documentar despre arta urbană acrobatică pe terasa MNAC

În prima săptămână a lunii august, Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește o proiecție specială din cadrul proiectului „Documentare la Curte”, organizat de One World Romania la Școală pe timpul verii.

Vineri, 4 august, începând cu ora 20:30 vă invităm la vizionarea filmului documentar „Pixadores”, proiecția declarată câștigătoare de către Juriul Liceenilor la ediția din 2015 a festivalului One World Romania. „Pixadores” spune povestea unui grup de tineri din Sao Paulo care practică pixação – o formă de artă urbană acrobatică în spatele căreia se ascund sentimente de furie, dezamăgire sau revoltă. „Pixadores” sunt tinerii rebeli, tinerii în căutare de schimbări, cei care își doresc să fie amintiți prin arta lor.

*Pentru mai multe detalii puteți accesa evenimentul FB aici.

*Rezervări si bilete: https://eventbook.ro/other/bilete-pixadores-mnac

La 20:30 invităm participanții pe terasă, iar la ora 21:00 începe filmul. Pentru cei ce doresc să viziteze MNAC înainte proiecției, programul de vizitare al muzeului se încheie la ora 20:00, astfel încât recomandăm să veniți cu cel puțin o oră înainte.

PIXADORES | Amir Escandari | Finlanda, Danemarca, Suedia | 2014 | 93 min

„Suntem Pixadores. Nu căutăm aprobarea nimănui.” Pixação sunt tineri care vin din zone marginale ale orașului São Paulo. Arta lor e alimentată de furie, lipsuri și disperare. Intervențiile lor în spațiul urban sunt independente de constrângerile derivate din apartenența instituțională. Când se intersectează punctual cu lumea artistică, cu prilejul unei invitații la Bienala de Artă Contemporană de la Berlin, reușesc să-l scandalizeze pe curatorul german care i-a invitat, punându-și tag-urile pe pereții unei clădiri de patrimoniu și refuzând să atingă panourile care le-au fost puse la dispoziție.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Switch to desktop version