Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

PNDL: investiţie de 8 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor din Călăraşi  

Trei artere principale din Călăraşi vor intra, la începutul acestui an, în reparaţii capitale. Proiectul va fi derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi de Consiliul Local al municipiului Călăraşi.

Investiţia, a cărei valoare este estimată la aproape 8 milioane de lei, vizează reabilitarea străzilor Muşeţelului, Ştirbei Vodă şi B-dul Cuza Vodă şi este necesară întrucât, din cauza defecţiunilor părţii carosabile, circulaţia se desfăşoară cu un grad de dificultate ridicat, fiind pusă în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

„Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii de transport reprezintă o prioritate, întrucât contribuie la creşterea gradului de mobilitate a persoanelor şi a bunurilor, asigură accesul mai facil şi mai rapid către furnizorii de servicii de sănătate, sociale şi educative, contribuie la reducerea timpului de deplasare şi asigură o mai mare securitate în transport”, a precizat viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.

PNDL este un program de finanțare multianual, ce are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investițional atractiv pentru localitățile României.

Pot beneficia de finanțare, în cadrul PNDL, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Foto: Google Maps

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=89426

Publicat de la data ian. 12 2018. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 iunie 2018, 22:51
 

N
Senin
23°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 24°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 73%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 22 iunie 2018
Zi
 

VSV
Parţial însorit cu furtună
32°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

VSV
Furtună
16°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:35 si 20:30 In zona : Județul Constanta: Hârșova, Ciobanu; Se vor semnala : descărcări electrice, averse din care se vor cumula peste 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:20 si 20:20 In zona : Județul Maramureş: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Maramureş: Borșa, Vișeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Vișeu de Jos, Ruscova, Repedea, Bogdan Vodă, Leordina; Se vor semnala : frecvente […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 19:20 si 20:30 In zona : Județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vicovu de Sus, Straja, Moldovița, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Brodina, Putna, Bilca, Frumosu, Pojorâta, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Breaza; Se vor semnala : averse care vor depăși […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10 Zonele afectate : conform textului Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10Fenomene vizate: perioade […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-06-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate Mesaj :      ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ   COD GALBENInterval de valabilitate: 22 […]

Loto

Horoscop

  • 107.539 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team