Ultima ora
Publicat: luni, 10 aprilie 2017

Poliția chineză și Hollywood, eforturi pentru a realiza un film despre traficul de droguri

Poliția chineză și Hollywood și-au unit eforturile pentru a realiza un film despre lupta împotriva traficului de droguri, care i-ar putea avea ca protagoniști pe actorii englez Jason Statham și thailandez Tony Jaa, a confirmat compania de producție a filmului agenției EFE.

Lungmetrajul intitulat „Demon Hunter” va începe filmările în China cu colaborarea Ministerului securității publice chinez deși mulți angajați vor fi americani a declarat EFE, conducerea Beijing Hollywood Film and Media Development — compania de producție cu sediu la Beijing și capital străin care se află în spatele proiectului.

Filmul care va avea în distribuție și actori chinezi se bazează pe o poveste polițistă reală care „va surprinde pe toată lumea” a comentat conducerea companiei care este singurul investitor al proiectului, dar care s-a declarat deschisă și altor parteneri care vor să investească.

Potrivit site-ului său oficial, compania de producție mizează pe o echipă hollywoodiană, precum cunoscuta actrița din serialul de televiziune Wendy Davis, sau regizorul filmului ‘Boy Wonder’, Michael Morrissey.

Sursa: AGERPRES

Sursa: MAAC

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>