Ultima Oră

Politica de roboți

Azi am asistat la o mișcare amețitoare și hilară de roboți. Totul este automatizat, pedala initială bagă succesiv în viteze, spre vot, care și el e robotizat, poporul de ministri, păpuși ale unui nou bâzdâc Dragnea. Validarea în comisii a venit după o examinare sumară, ca un doctorat copiat, cu întrebările trimise acasă, aseară, de colegii de partid, îngrijorați de catostrofa unui răspuns care să compromită blazonul partidului aflat la putere din 89 încoace, în varii combinații. Și când a fost în opoziție, el s-a găsit tot la butoane, mișcând roboții porecliți ministri, mereu gata să iscălească foile trimise de partid, cu mecanica automatizată a mâinii.
Nu știu ce se va petrece peste două ore. Însemnările mele n-au influență la vot. Am ascultat un băiat care zicea că se va ocupa de România, ca ministru al nu știu cărei felii guvenamentale, fiindcă e greu de priceput care-i aia, în condițiile în care ministerele nu-și mai zic la fel. Avea o mișcare smucită a capului și o inteligență aproximativă, de șmecher în spatele căruia funcționează o altă șmecherie,calificată. Doamna Plumb a vorbit cu o coerență de manual, de parca mama personală a slobozit-o din pântec fix la pagina cu obligațiile viitoare de ministresă a fondurilor. Broșura de popularizare a științei fusese învațată pe de rost. Toți, la un examen cu bilete însemnate, păreau siguri pe ei și docți ca niște academicieni care fac favorul de a se coborî la îndeletnicirea de ministri ai guvernului Tudose, savant și el.

Nu mai am speranța să identific patrioți în mașinăria de roboți ai puteri, așa că am privit la rându-mi, relaxat, spectacolul, fugind în grădină de câte ori mi s-a părut totul previzibil și plictisitor. Între ministri am, întâmplător, și un amic, citit și cu o minte mobilată și care nu pricep ce caută acolo. Nu-i dau numele, că-l dă Dragnea afară. Presupun că a fost singurul care nu a umblat cu copiuțe. De ce am mai scris ceva despre ce se petrece? Fiindcă simt nevoia să desenez ce văd și nu mă rabdă inima să tac. Un prieten, din cei care se revoltă telefonic, m-a înjurat acum o oră că nu sunt în parlament, să mă exprim nervos și stau între pădurile mele, ca un țăran tâmpit ce mă aflu. Am și eu parlamentul meu de hârtie, i-am zis, cu un zâmbet care nu se vede la distanță, în care mă cert uneori cu câte cineva, cu toți și la urmă de tot cu mine. Acum mă cert, blajin, doar cu neantul. În România se mai petrece o naștere artificială, din hârtie creponată, care se va numi guvern și va osteni, așa cum au declarat toți examinații, la binele nației. Din zori și până seara târziu. Ăla de la păioase și sfeclă furajeră a zis că lucrează neîntrerupt, și noaptea, pentru binele patriei,iar eu mă fac că-l cred.

Lucian AVRAMESCU

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=82666

Posted by on Iun 29 2017. Filed under Editorial, EDITORIAL ULTIMA ORĂ. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Constanța: Constanța, Eforie, Mangalia, Năvodari, Techirghiol, 23 August, Agigea, Corbu, Costinești, Limanu, Tuzla;Județul Tulcea: Sulina, Beștepe, C.A. Rosetti, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Murighiol, Nufăru, Sfântu Gheorghe, Valea […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 21:30 si 02:00 In zona : Județul Olt: Cungrea, Curtișoara, Dobroteasa, Grădinari, Leleasca, Pleșoiu, Sâmburești, Strejești, Teslui, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești;Județul Vâlcea: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Drăgășani, Ocnele Mari, Budești, Dănicei, Drăgoești, Frâncești, Galicea, Golești, Ionești, Lungești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Nicolae […]

23 ianuarie 2018, 4:15
 

VSV
Rafale
-1°C
7 km/h
Perceput de temperatură: -4°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 17:12
Prognoza 24 ianuarie 2018
Zi
 

SSV
Predominant însorit
-2°C
Vânt: 0 km/h SSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

VSV
Senin
-9°C
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Horoscop

Statistica
Designed by Gabfire themes