Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Polonia refuză orice formă de ‘șantaj’ din partea UE în legătură cu reforma justiției

Guvernul polonez ‘nu va accepta nicio formă de șantaj din partea oficialilor UE’ în legătură cu reforma justiției, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, ca reacție la amenințările cu sancțiuni ale Bruxellesului, relatează AFP.

‘Nu vom accepta nicio formă de șantaj din partea oficialilor UE, în special un șantaj care nu se bazează pe fapte’, a spus el, potrivit agenției PAP.

‘Toate legile elaborate de Parlamentul polonez sunt conforme cu Constituția și normele democratice. Regretăm că (prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans) Timmermans, fără să cunoască proiectele de lege și legislația poloneze, formulează critici nedrepte la adresa Poloniei’, a mai spus oficialul polonez.

Comisia Europeană a avertizat miercuri că, dacă Polonia decide să promoveze reforma prin care judecătorii Curții Supreme vor putea fi destituiți de către Parlament, atunci Uniunea Europeană va acționa în conformitate cu Articolul 7 al Tratatului UE, ceea ce ar putea conduce la suspendarea dreptului de vor al Poloniei în UE.

La rândul său, ministrul adjunct de externe polonez pentru afaceri europene, Konrad Szymanski, a declarat că Bruxellesul „ar trebui să ia în considerare într-o mai mare măsură în hotărârile sale faptul că organizarea justiției intră în competența statelor membre, care iau propriile decizii în cadrul propriului lor proces politic și legislativ’.

‘Polonia va răspunde concret și în timp util la observațiile Comisiei Europene’, a adăugat el.

Executivul UE a anunțat de asemenea miercuri că lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele controversate din sistemul său judiciar.

Actul normativ, care conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun, a fost promulgat marți de către președintele polonez Andrzej Duda. Este una din cele trei legi adoptate de legislativul polonez în cadrul unei controversate reforme judiciare, criticată atât de Uniunea Europeană, cât și de opoziție, în opinia cărora va afecta independența justiției.

Motivul pentru care executivul UE a decis să ia măsuri este faptul că noua legislație introduce vârste de pensionare diferite pentru bărbații și femeile cu funcții de judecător, ceea ce încalcă normele antidiscriminare comunitare.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=83708

Publicat de la data Iul 27 2017. Categorii EXTERN, UNIUNEA EUROPEANĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

28 mai 2018, 11:01
 

ENE
Soare
20°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 52%
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 7
Răsarit: 5:37
Apus: 20:50
Prognoza 29 mai 2018
Zi
 

ENE
Înnourat
28°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NE
Parţial înnourat
14°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 99.723 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team