Ultima ora
Publicat: luni, 27 martie 2017

POVEŞTI CU SARE ŞI BOIERI

Undeva pe valea Pârâului Sărata, la numai 18 kilometri de municipiul Buzău, se ascunde la adăpostul culmilor împădurite ale Subcarpaţilor de Curbură, Sărata Monteoru… staţiune balneoclimaterică devenită celebră nu doar pentru calităţile curative ale izvoarelor sărate ci şi prin descoperirile arheologice de aici… aşezări şi necropole neolitice… precum şi o celebră cultură carpatică de epoca bronzului denumită sugestiv Monteoru.

În documente, aceste locuri apar pentru prima dată menţionate într-un hrisov al domnitorului  Vlad cel Tânăr din 27 mai 1510 prin care, voievodul îi întăreşte lui Neagoe, fiul vornicului Drăghici, posesiunea unor sate, printre care se afla şi… „locuinţa de la câmp de la Sărata”.

Ţinut de legendă şi refugiu pentru boierimea acelor timpuri, Sărata Monteoru îşi va câştiga renumele prin desele incursiuni ale familiilor Cantacuzino, Brâncoveanu şi Marghiloman.

Cel care va ridica, însă, localitatea Sărata Monteoru la rang de staţiune balneoclimaterică va fi Grigore Stavride, care îşi va lua apelativul de Monteoru.

În zonă, familia Monteoru apare în anul 1864, când Grigore Constantinescu Monteoru subarendează câteva puţuri de petrol.

La intrarea în staţiune îşi construieşte o vilă, înconjurată de un parc de 30 hectare, de o rară frumuseţe şi un chioşc înconjurat de alei umbrite de specii rare de arbori şi de tufe ornamentale.

În anul 1890, la sfatul şi cu ajutorul balneologului francez Guyenot, cel care examinase câţiva bolnavi a căror stare de sănătate se ameliorase în urma băilor de la Sărata, Grigore Monteoru începe amenajarea staţiunii.

1 iulie 1895 marchează inaugurarea oficială a staţiunii balneare, care cuprindea, la acea vreme: hoteluri, baze de tratament, casino, ştrand… şi căreia proprietarul îi dorea un viitor de Karlovy Vary…

Dar cine a fost de fapt acest mare vizionar, Grigore Monteoru?… S-a născut la Târgovişte, locul în care tatăl, Constantin Stavride, grec de origine, împreună cu mama, Ana sau Anastasia, se pare de origine sârbă, se refugiaseră de teama turcilor, încă din 1830.

După 1843, anul când familia se va muta la Brăila, se vor naşte şi ceilalţi şase fraţi şi surori: Dumitru, Paraschiva, Pandele, Nae, Iordache şi Evdochia.

Între timp tatăl, după moda vremii, îşi va schimba numele în Constantinescu şi nu se ştie din ce motive se va muta din nou, cu întreaga familie, de astă dată în zona Buzăului.

În 1860, la Brăila, Grigore devenit Constantinescu se va căsători cu Elena Perlea care va muri la scurt timp fără să fi avut copii. În 1867 se recăsătoreşte cu Elena Popa zisă şi Popescu soră cu Ana Haret, soţia marelui om politic român celebru la acea vreme, Spiru Haret.

Elena îi va aduce ca zestre moşia Tega de la poalele masivului Monteoru.

Grigore, care îşi va lua de cum înainte cognomenul de Monteoru, va avea patru copii: Virginia, Grigore, Gheorghe şi Elena.

Băiatul cel mare, Grigore sau Gogu, împuşcat din eroare la o vânătoare în anul 1884, la frageda vârstă de 15 ani, va fi îngropat în curtea bisericii-capelă a familiei.

Despre ceilalţi copii ştim că, Elena a fost măritată cu Lascăr Catargiu, şeful Partidului Conservator şi prim ministru în timpul regelui Carol I iar Virginia a devenit soţia doctorului Angelescu, medic şef al spitalului Colţea şi cel care a modernizat învăţământul în România întregită introducând bacalauretul în anul 1925.

Capela familiei Monteoru a fost construită între anii 1902 şi 1903. Construcţia, devenită monument istoric, a fost executată după planurile arhitectului german Eduard Honzik…

Dar să ne reîntoarcem  la Grigore Monteoru şi la performanţele care l-au făcut celebru la vremea respectivă… El este cel dintâi care a început extragerea ţiţeiului aici în zona Buzăului printr-o serie de metode inedite, unele dintre ele revoluţionare la acea epocă.

În anul 1880 devine proprietarul exclusiv al exploatărilor de petrol de la Monteoru, extracţia, a patra de acest gen din Europa, făcându-se prin galerii, sonde verticale şi orizontale.

În anul 1887, Grigore vinde unui consorţiu austriac dreptul de exploatare a ţiţeiului de pe moşia sa, contra unor beneficii.

Aşa a luat naştere “Societatea Română pentru Industria şi Comerţul Petrolului“ care, în anul 1896, îşi va schimba denumirea în “Steaua Română“.

Mare proprietar şi rentier, Grigore Monteoru accede la o situaţie socială importantă, fiind bine cunoscut şi în elita bucureşteană, mai ales după ce iniţiază, în anul 1877, cumpărarea de arme pentru ostaşii ce luptau la Plevna şi Rahova.

Grigore Constantinescu Monteoru se stinge din viaţă la Bucureşti, în urma unei septicemii, la 30 decembrie 1898. Datorită muncii şi efortului acestui om cu suflet,”valea sălbatică a fost transformată într-un paradis“, potrivit descrierii făcută staţiunii Sărata  1905.Din păcate, fastul şi strălucirea vremurilor trecute a apus, încetul cu încetul.

Locul boierilor de odinioară, îmbrăcaţi în porfire cu fir de aur şi al doamnelor cu evantai şi mănuşi, este astăzi preluat de pensionarii veniţi aici cu bilete de tratament pentru ameliorarea diferitelor boli.

Cu un secol în urmă, aici erau captate 15 izvoare cu ape minerale, analizate la Viena, unde s-a stabilit că fac minuni pentru ochi, stomac, reumatism, ten, şi nu numai.

Apa este simbolul vieţii şi un tămăduitor cu o lungă istorie. La templul lui Asclepios, zeul medicinei în Grecia Antica, băile şi masajul făceau parte integrantă din terapia celor bolnavi.

Romanii au îmbrăţişat şi ei apa ca pe un mod de vindecare.

Fizicienii romani Galen şi Celsus foloseau băile ca terapie şi există scrieri care atestă că băile reci l-au vindecat pe însuşi împăratul roman Augustus, atunci când nimic altceva nu îl mai putea ajuta.

Apa care izvorăşte din pământ după ce străbate stivele de roci sedimentare cu depozite saline, este puternic mineralizată.

Băile cu ape minerale îmbunatăţesc condiţia organismului în ceea ce priveşte artritele, inflamaţiile încheieturilor, problemele respiratorii, şi relaxează tot odată corpul, catifelează pielea şi îmbunează sufletul…


În aceeaşi măsură, staţiunea este frecventată şi pentru odihnă, fiind o regiune cu climă blândă, iar varietatea şi complexitatea peisajului, la care se adaugă bogate elemente de ordin istoric, etnografic si folcloric, oferă turiştilor satisfacţii deosebite.

Totuşi, staţiunea rămâne renumită pentru apele minerale, sărate şi iodurate, care sunt folosite la tratamentele cu băi reci şi calde.

Aşa arată o bază modernă de tratament într-unul din noile hoteluri din staţiunea Sărata Monteoru este… Saloanele, camerele hotelului şi sala de mese sunt de o curăţenie exemplară şi de un bun gust remarcabil, toţi pacienţii şi turiştii având numai cuvinte de laudă.

Zicala românească “omul sfinţeşte locul” este demonstrată pe deplin aici, de mai bine de un secol, prin valorificarea în scopuri curative şi dezvoltarea economică a acestei aşezări datorită străduinţelor, ambiţiei şi muncii unei familii: Monteoru.

Slănic Moldova, supranumită Perla Moldovei a fost binecuvântată de Dumnezeu cu izvoare dătătoare de sănătate, cu păduri neatinse de mână de om, ce dăruiesc aer curat oamenilor ce vin aici de pretutindeni.

Din inima munţilor izvorăsc lacrimi de apă limpede, ce se revarsă năvalnic peste stâncile golaşe.

Au fost fascinaţi de aceste meleaguri, vânători legendari care au colindat codrii seculari în căutarea trofeelor vânătoreşti, regi şi regine, capete luminate ale istoriei şi civilizaţiei româneşti.

Prima menţiune despre locurile acestea o găsim în hrisovul dat la 1 ianuarie 1757 de Constantin Cehan Racoviţă, fiul domnitorului Mihai Racoviţă, unul dintre domnii fanarioţi care au cârmuit cândva Moldova şi Ţara Românească.

Numele acestei localitãti s-a dat dupã cel al cursului de apă care o străbate de-a lungul ei… pârâul Slănic, la care s-a adăugat şi “Moldova”,  spre a-l deosebi de Slănicul Prahovei.

În jurul darurilor tămăduitoare ale acestor izvoare s-au creat de-a lungul vremii numeroase legende, după cum legendară ne pare însăşi descoperirea lor.

Se povesteşte că, pe la anul 1800, un anume serdar Mihai Spiridon ar fi vânat pe aceste meleaguri, iar în timpul vânătorii – care nu se ştie dacă a fost încununată cu alte trofee – ar fi dat de un izvor, la Piciorul Boroişului, a cărui apă l-ar fi lecuit „miraculos” de o veche boală de stomac.

Nu ştim cât adevăr şi câtă fantezie conţine această povestire, dar cert e că, încă din primul sfert de veac al secolului trecut, staţiunea începuse să se bucure de oarecare faimă, aflându-se sub epitropia „Aşezămintelor Sfântul Spiridon” din Iaşi.

În anul 1856, din însărcinarea Epitropiei, protomedicul dr. Ludwig Steege întocmeşte, pe baza unor analize parţiale fãcute în 1852 de farmaciştii Zotta şi Abrahamfi, un studiu complet al izvoarelor.

Ei le comparã cu apele unor vestite staţiuni europene, printre care Vichy, Baden sau Karlovy Vary.

În anul 1881, apele izvoarelor numărul 1, 3 şi 4, obţin medalia de argint la Expoziţia Internaţionalã de Balneologie de la Frankfurt pe Main, iar în anul 1833, la Expoziţia din Viena, medalia de aur.

Renumele lor trecuse de hotarele ţării iar faima de care se bucurã acum staţiunea îi aduce tot mai mulţi vizitatori.

Scriitorul Wilhem de Kotzebue care şi-a petrecut vara anului 1885 la Slănic, a fãcut cercetãri, reuşind să adune mărturii şi să descrie în cartea sa întâmplările pitoreşti care au dus la descoperirea primelor izvoare minerale din Valea Slănicului.

Datorită calităţii apelor minerale, frumuseţii zonei şi climatului bland, Slănic Moldova s-a bucurat şi de vizitele multor cărturari, printre care Costache Negri, Nicu Gane şi Ion Creangã.

Sistematizarea staţiunii începe în anul 1887 când vechea aşezare este strămutată în partea de jos a localităţii, iar în locul ei apar construcţii noi.

Odihna celor sosiţi să se înzdrăvenească din vigoarea apelor terapeutice ale Slănicului îşi află o armonioasă împlinire în orele petrecute în splendidul parc, care păstrează aerul staţiunilor din secolele trecute, semănând cu grădinile palatelor franceze.

Imaginea este întregită şi de clădirea Cazinoului, emblema arhitectonică a staţiunii de odinioară, pentru ridicarea căreia s-a folosit piatra din carierele de la Valea Slănicului, fiind angajaţi ca meşteri renumiţii constructori zidari italieni.

Tot ce s-a construit şi amenajat în Slănic Moldova vreme de peste o sută de ani, a fost în întregime devastat şi distrus în timpul primului război mondial, oraşul devenind o ruină.

Reconstrucţia a început târziu…Cu eforturi mari s-au făcut reparaţii capitale, s-a racordat la sistemul energetic naţional şi s-a refăcut din temelii biserica din Slănic.

Totodată, s-au făcut lucrări de regularizare a cursului Slănicului, s-au construit poduri şi podeţe, s-au captat izvoarele şi s-au introdus instalaţii moderne, ceea ce a fãcut ca, la sfârşitul veacului trecut, Slănic Moldova să fie o staţiune cu renume internaţional.

Izvoarele sunt cele care au dat renumele staţiunii, Slănic Moldova care a ajuns celebră pentru apele sale carbonatate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice şi oligominerale.

Secretul acestor caracteristici se ascunde în pământ şi în geologia locurilor de aici. Apele ploilor şi cele provenite din topirea zăpezilor de pe muntele Pufu şi Piciorul Dobrului, care flanchează Valea Slănicului, se scurg prin straturile de gresie şi şisturi.

Astfel, ele aduc spre suprafaţă, îmbogăţite cu dioxidul de carbon emanat prin crăpăturile scoarţei terrestre şi provenit din mofetele din zona lanţului eruptiv al Carpaţilor Răsăriteni, o mare varietate de săruri.

Este greu de crezut, dar fiecare izvor are o compoziţie diferită, acţiuni diferite, exercitate atât prin factorul chimic, cât şi prin cel fizic, precum radioactivitate, temperatură sau osmoză, dar şi proprietăţi şi acţiuni specifice în cazul întrebuinţării în cure interne.

„Mărgăritarul Moldovei” îşi îndeplineşte rolul contemporan de vast sanatoriu prin care se perindă anual, găsindu-şi vindecarea sau măcar îmblânzirea durerilor, zeci de mii de oameni din ţară şi străinătate.

În ultimii ani, renumita staţiune a fost înzestrată cu câteva construcţii în stil modern, a căror frumuseţe se îmbină armonios cu vechile clădiri, prin folosirea unor elemente arhitectonice potrivit stilului montan şi a materialelor de construcţie specifice zonei, lemn şi piatră.

Pe urmele izvoarelor tămăduitoare, iată-ne ajunşi, la capătul unui drum în lungul uneia dintre cele mai pitoreşti şi mai pline de farmec regiuni ale României… drum care a început în Zona de Curbură a Carpaţilor, la Sărata Monteoru şi se opreşte, deocamdată aici la Slănic Moldova în inima Subcarpaţilor Moldovei.

Text  și foto: Teodora MARIN

 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>