Pregătiri intense pentru lansarea „8 ÎNTR-O BARCĂ", la TVR2

Din această toamnă, la TVR 2, cunoscutul om de televiziune Titus Munteanu va aduce, săptămânal, emisiunea – concurs  „8 ÎNTR-O BARCĂ”. Programul are ca scop transformarea unor tineri talentaţi în artişti compleţi, care pot deveni celebri şi, totodată, pot câştiga marele premiu de 10.000 de euro.

 „8 ÎNTR-O BARCĂ” este o nouă  „Şcoală a vedetelor” care le oferă şansa celor 10 concurenţi (8 titulari şi 2 rezerve) să înveţe, în mod gratuit, de la profesionişti, tot ceea ce este necesar pentru a deveni un artist complet: canto, dans, joc, actorie, punere în scenă, prezentare.

Cei 10, cu vârste între 16 şi 23 de ani, au fost aleşi în urma unei selecţii riguroase desfăşurate în această vară. Imediat după casting, ei au intrat într-un adevărat cantonament la TVR, cu repetiţii intense, pe parcursul întregii zile. Lecţiile de canto se fac sub îndrumarea compozitorului Dan Dimitriu, iar cele de dans cu renumita coregrafă Ioana Macarie. Actriţa Rodica Mandache se ocupă de instruirea gazdelor emisiunii, Alexandra Beatrice Păcuraru şi Nicholas Caţianis, doi tineri prezentatori care speră ca în cel mai scurt timp să devină preferaţii publicului.

Întreaga pregătire a concurenţilor se află sub directa coordonare a lui Titus Munteanu şi a echipei sale de specialişti, producătorul programului fiind Camelia Boştină.

 

Special pentru „8 ÎNTR-O BARCĂ”, echipa TVR 2 a creat viitorilor artişti cele mai bune condiţii de studiu. Ei au la sediul TVR un spaţiu dedicat în întregime lor, (dotat cu toată aparatura tehnică necesară), ce cuprinde studioul de canto, sala de balet cu oglinzi, vestiar, duş…

În mai puţin de o lună, proiectul  „8 ÎNTR-O BARCĂ” va fi «lansat la apă» iar publicul va putea să urmărească, săptămânal, evoluţiile artistice, eforturile şi emoţiile celor mai noi artişti care bat la porţile afirmării.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.