Ultima ora
Publicat: marți, 17 decembrie 2013

PREMIERĂ la OPERA COMICĂ pentru COPII: ”Soacra cu trei nurori”, musical cu Stela Popescu, actriţă şi regizor

Opera Comică pentru Copii a lansat o nouă premieră: musicalul „Soacra cu trei nurori”, după binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Marea actriţă Stela Popescu revine astfel pe scena giuleşteană în dublă ipostază: interpretă a rolului principal şi regizor.
Şi pentru tânărul şi talentatul compozitor Roman Vlad musicalul „Soacra cu trei nurori” reprezintă o revenire la Opera Comică pentru Copii, el semnând muzica pentru cel de-al cincilea spectacol. Colaborarea dintre Stela Popescu şi Roman Vlad datează de ceva vreme. Cele mai de succes producţii ale formidabilei echipe actor-regizor-compozitor sunt musicalurile „Diamantul şi gâsca” (după Sir Arthur Conan Doyle) şi „Scufiţa roşie” (după Fraţii Grimm). Să ne reamintim şi că în musicalul „Piatra din casă” (regia Cristian Mihăilescu) Stela Popescu a jucat în rolul principal, iar musicalul „O noapte furtunoasă” a fost prezentat pe Broadway, pe scena de la Town Hall. „Soacra cu trei nurori a fost pentru mine o nouă provocare, am lucrat multla acest spectacol, câteva luni, dar a fost şi o reală plăcere” – a spus Roman Vlad imediat după premieră. „Sunt şapte personaje foarte bine conturate, cărora m-am străduit să le găsesc corespondeţe muzicale adecvate. La fel şi momentele de dans susţinute de baletul operei Comice… Am ţinut cont de publicul foarte tânăr, am scris o muzică atrăgătoare, accesibilă, şi în acelaşi timp am creat structurile componistice specifice unui spectacol de actualitate”.
Scenografia este semnată de Viorica Petrovici, asistent de regie este tenorul Valentin Racoveanu, iar coregrafia aparţine lui Mihai Babuşka şi Vali Roşca.
Alături de Stela Popescu şi de baletul Operei Comice pentru Copii, joacă Raluca Oprea, Oana Şerban, Roberta Enişor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitraşcu, Gabriela Daha, Andrei Lazăr, Bogdan Şerban, Levente Ambrus, Andrei Roşu ş.a.
O apariţie spectaculoasă (are 1,90 m înăţime!) este baritonul chinez Fang Shuang în rolul unuia dintre fiii „soacrei” Stela Popescu. În 2005 a venit să studieze canto clasic în România, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, colaborează cu Opera Comică pentru Copii şi a impresionat juriul concursului X Factor obţinând 3 DA.
”Este o datorie a unei opere, a unei scene lirice, așa cum este Opera Comică pentru Copii, să promoveze tinere talente din toate domeniile şi mai ales din domeniul compoziţiei. Colaborarea noastră cu Roman Vlad, tânărul compozitor este mai veche” – a spus Smaranda Oțeanu Bunea, director fondator. ”În ianuarie 2014 vom relua Soacra cu trei nurori. Avem o avanpremieră cu Casa cu trei fete de Schubert, dar copiii cei mici aşteaptă baletele Don Quijote, aşteaptă Mirandolina, iar elevii mai mari vor veni să aplaude premiera Don Pasquale de Donizetti şi reluarea unui spectacol de asemenea de succes, opera Figaro de Paisiello”.

Iată PROGRAMUL reprezentațiilor cu musicalul SOACRA CU TREI NURORI:

Luni 16 Decembrie 2013 – ora 11.00, ora 13.00
Marti 17 Decembrie 2013 – ora 11.00, ora 13.00
Vineri 20 Decembrie 2013 – ora 17.00

Luni 13 Ianuarie 2014 – ora 11.00, ora 13.00
Marti 14 Decembrie – ora 11.00, ora 13.00

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>