Ultima ora
Publicat: joi, 06 iulie 2017

Premierul din umbră, Liviu Dragnea: Impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate dispar din program

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat miercuri, la Parlament, că există posibilitatea ca impozitul pe cifra de afaceri şi taxa de solidaritate să nu mai fie aplicate, dacă se constată că vor crea defecţiuni ”într-o anumită parte a economiei”.

Guvernul are nevoie de suplimentarea veniturilor bugetare pentru a onora toate majorările salariale legiferate în ultimele 6 luni. Cum eficiența ANAF este departe de nivelul optim, ”contabilii” PSD au sugerat, în programul de guvernare, renunțarea la impozitarea pe profit și introducerea impozitului pe cifra de afaceri și o taxă ”de solidaritate”.

Intenția PSD de a schimba, odată cu guvernul, filosofia fiscală a generat reacții dure ale mediului de afaceri dar și ale partenerului de guvernare- ALDE, care a aflat odată cu presa modificările fiscale lucrate de Darius Vâlcov sub supravegherea unui vicepreședinte BNR.

Potrivit cutumei, Liviu Dragnea a vorbit miercuri de ”probleme de comunicare” ale măsurilor propuse de PSD, afirmând că guvernul analizează variante, nu impune discreționar măsuri.

Ar fi a doua ”eroare de comunicare” comisă în mai puțin de o săptămână pentru guvernul Tudose- chiar în ziua audierii din Parlament ministrul de Finanțe Ionuț Mișa vorbind despre desființarea Pilonului II de pensii. Cu argumente și detalii. O oră mai târziu, și premierul, și președintele PSD au negat informațiile lui Ionuț  Mișa, Liviu Dragnea spunând că proaspătul ministru nu a înțeles întrebarea.

Președintele PSD are deja tradiție în delimitarea de acțiunile partidului, dacă acestea provoacă reacții importante în societate, așa s-a întâmplat în iarnă și în cazul celebrei Ordonanțe 13.

Precizările lui Liviu Dragnea

Şi premierul Tudose, şi eu am spus chiar în ziua votului de învestitură – există preocupări din punct de vedere al majorităţii parlamentare, al Guvernului ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit şi la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele 2-3 posibile măsuri nu pot fi discutate, dar nu va fi nicio măsură aplicată abrupt decât după ce se vor face analize şi simulări în detaliu”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre impozitul pe cifra de afaceri.

Liderul PSD a ţinut să precizeze: „Dacă printr-o măsură care ar avea în vedere scoaterea la lumină a unor posibile transferuri de profit, firmele care acţionează corect ar fi afectate, acea măsură nu se va adopta”.

„Am avut o discuţie aplicată cu Tudose, nu a spus decât ce a spus în ziua de învestitură, ce am spus şi eu – nu cu scepticism în ce priveşte acele măsuri, ci cu foarte mare grijă, dacă ele îşi ating scopul. Dacă îşi ating scopul, dar creează defecţiuni în altă parte a economiei, acele măsuri nu vor fi aplicate”, a mai afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a mai declarat că va fi făcută o analiză şi cu privire la aplicabilitatea taxei de solidaritate. „Şi cu taxa de solidaritate va fi făcută o analiză, o simulare, dacă efectul gândit pozitiv în urma aplicării acestei măsuri nu se justifică, nu va fi aplicată”, a completat liderul PSD.

Întrebat în acest context dacă programul de guvernare votat săptămâna trecută în Parlament nu va fi respectat, Liviu Dragnea a spus: „Îmi pare rău că aţi înţeles asta. Am spus foarte explicit că este o abordare corectă, suntem cinstiţi, deschişi, vom face analiză seriosă. Eu sper să găsim modalitatea prin care toată lumea cinstită să aibă de câştigat, inclusiv bugetul de stat. Dacă nu vom găsi această modalitate, nu vom aplica măsuri care să facă rău”.

Problema rămasă nerezolvată

Președintele Iohannis a transmis, pe 28 iunie, odată cu promulgarea noii legi a salarizării, că alianța PSD-ALDE are responsabilitatea ”să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României.”

Cum rezultatele bugetare pe primele cinci luni au arătat o triplare a deficitului, comparativ cu primele cinci luni din 2016, PSD este obligat să scoată bani ”din piatră seacă” ca să nu modifice această lege.

Perspectivele economice sunt însă tulburi: investițiile în economie scad, absorbția de fonduri europene întârzie, locurile de muncă nu cresc în ritm accelerat chiar dacă România a fost în 2016 una dintre campioanele UE în ceea ce privește creșterea economică.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>