Presa din România, coruptă și luptătoare anti-corupție: Reclamă otrăvită (II)
Acest raport, care face parte dintr-o cercetare ANTICORRP, analizează o serie de studii de caz în care se urmărește interacțiunea dintre jurnalişti, editori, mediul de afaceri și activitatea politică. Ele descriu diferitele atitudini pe care le-au adoptat jurnaliştii în raport cu fenomenul de corupție și impactul pe care l-au avut asupra sistemului mediatic și a luptei împotriva corupției. Autorii investighează felul în care în România a avut loc o tranziție importantă de la presa tradițională la o presă alternativă electronică sau social media mai ales datorită autocenzurii și corupției generalizate din cazul Roșia Montană, cînd redacții întregi au acceptat să-și vândă independenţa editorială în schimbul avantajelor materiale obținute de companiile lor. O contibuție a adus și faptul că piața publicității din România a fost afectată de criza economică (de la 540 milioane de Euro în 2008, la 309 milioane în 2011 și 306 milioane în 2012 ). În aceste condiții bugetele pentru publicitate alocate de RMGC au constituit o gură de oxigen mult așteptată pentru multe din agențiile de presă din România. Acest lucru a dus la transferul subiectului la jurnaliști independenți, ONG-uri și persoane interesate, în special prin intermediul rețelelor sociale și a dus la prăbușirea încrederii în presa tradițională. Spre deosebire de Occident, unde o presă de calitate este amenințată de fake news, la noi social media amenință că va face curat în corupta și partizana presă tradițională. Dată fiind ambiguitatea rolurilor jucate de unii jurnaliști și organe de presă, o curățare a presei din România e o sarcină imposibilă, și așa avem simultan probabil cea mai coruptă presă din Europa care luptă cel mai energic contra corupției.
Studiul de caz 2: RMGC – Reclamă otrăvită
Acest caz descrie modul în care Roșia Montană Gold Corporation și-a folosit bugetul de promovare și PR pentru a reduce la tăcere toate opiniile critice cu privire la proiectul de minerit aurifer, inclusiv toate acuzațiile de corupție formulate la adresa guvernului. Toate organizațiile media s-au conformat. Astfel, o presă coruptă se “estompează” pe fundalul corupției din politică și din mediul de afaceri și devine incapabilă să o demaște.
Redacții întregi au acceptat să-și vândă independenţa editorială în schimbul avantajelor materiale obținute de companiile lor. Mai mult decât atât, situaţia a devenit și mai tensionată pe măsură ce piața publicității din România a fost afectată de criza economică (de la 540 milioane de Euro în 2008, la 309 milioane în 2011 și 306 milioane în 2012). În aceste condiții bugetele pentru publicitate alocate de RMGC au constituit o gură de oxigen mult așteptată pentru multe din agențiile de presă din România. Jurnaliștii erau conştienţi de această situație dificilă și au considerat că, dacă nu ar fi existat RMGC, nu și-ar mai fi putut asigura salariile.
Existând o interdicție de facto atât de mare cu privire la realizarea reportajelor echidistante pe subiectul Roșia Montană, sarcina prezentării acestor informații a fost preluată de jurnaliști independenți, de ONG-uri și de către persoanele interesate, în special prin intermediul rețelelor sociale. Trecerea de la sursele de informație profesionale la cele alternative a afectat credibilitatea presei tradiționale, fapt care a devenit evident prin modul în care protestatarii din stradă au tratat jurnaliștii care au relatat aceste evenimente în anul 2013.
Analizând atitudinea adoptată de presă în raport cu RMGC și cu strategia acesteia de publicitate, în cazul de față s-a ajuns la concluzia că banii au fost folosiți pentru a preîntâmpina și a reduce la tăcere criticile mediatice. Astfel, în acest caz, sistemul mediatic, ca un tot unitar, a acționat ca element corupt și colaborator într-un act de corupție (Tipologia 3) acceptând să desfășoare o autocenzură în masă.
Cazul RMGC a demonstrat în mod clar modul în care criza economică, coroborată cu lipsa unor abilități manageriale solide și cu o puternică polarizare politică au creat premizele pentru o “furtună perfectă” ce i-au permis unei singure companii, care nu a produs nimic, fără să aibă o piață și cu un deficit considerabil de forță de muncă, să influenţeze ordinea priorităților în domeniul mediatic, în complicitate cu directori de presă și cu jurnaliști. Cazul a demonstrat și cât de puternice sunt interesele reciproce ale părților implicate. Epopeea RMGC s-a întins pe o perioadă de 10 ani, timp în care compania a beneficiat de sprijinul vădit sau mascat al tuturor instituţiilor statului român. Un alt element care a putut fi observat în urma analizării conduitei media a fost acela că atunci când au existat interese economice comune, indiferent de partidul politic, relatările din presă au fost similare, pe toate canalele.
Ceea ce este foarte important de observat referitor la atitudinea presei a fost absența aproape în totalitate a oricăror discuții privind eventuale acte de corupție asociate cu proiectul de minerit. Cu excepția câtorva dezvăluiri izolate făcute de unii jurnaliști sau de câteva proiecte mediatice (ex: Mihai Goțiu, proiectul RISE), eventuala existență a unor posibile acte de corupție legate de proiectul RMGC per ansamblu nu a reprezentat un subiect de interes pentru presa din România. Într-un fel, acțiunile și comportamentul mediatic corupt s-au pierdut în peisajul mai amplu al corupției și au influențat jurnaliștii să nu investigheze sau să relateze despre corupţia existentă la nivelul autorităților de stat.
O altă problemă care a ieșit la lumină prin povestea de un deceniu a RMGC este cea a vulnerabilității jurnaliștilor și a lipsei de asumare a standardelor profesionale. Cu excepția unor reacții punctuale, în cadrul comunității de presă nu a existat nicio mișcare profesională semnificativă. Dimpotrivă, cei care au avut de câștigat de pe urma stimulentelor oferite de RMGC au răspuns agresiv criticilor aduse companiei, invocând tocmai conceptul de jurnalism etic și corect.
Nu în cele din urmă, acest caz a arătat modul în care rețelele sociale, cetățenii implicați și mijloacele alternative de informare pot prelua nevoia publică de informație, lăsând în urmă presa tradițională și contribuind și mai mult la pierderea credibilității acesteia. Încă o dată, subiectul RMGC a demonstrat faptul că nicio informație nu poate fi secretizată sau ascunsă de beneficiarul ei de drept, și anume publicul.