Ultima ora
Publicat: marți, 07 ianuarie 2014

Preşedintele Băsescu cere reexaminarea ordonanţei privind producerea energiei din surse regenerabile

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, spre reexaminare, Parlamentului, legea privind aprobarea OUG pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, considerând-o inoportună.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, legea transmisă spre promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, act normativ care modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.

„Potrivit Articolului 108 alineatul (3) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene «Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele». În data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene prin care se precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat. În data de 3 octombrie 2013, Comisia a revenit cu o nouă scrisoare prin care subliniază necesitatea prenotificării, obligaţie neîndeplinită până în prezent de către Guvernul României”, se arată în comunicatul de presă.

Preşedintele Traian Băsescu „consideră că aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, până la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este inoportună şi expune România unor sesizări prealabile pentru încălcarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”.

„Având în vedere prevederile Articolului 148 alineatul (4) din Constituţia României, potrivit căruia «Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)», precum şi competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în sensul celor menționate mai sus”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Camera Deputaţilor a adoptat în 17 decembrie ordonanţa privind energia regenerabilă, care prevede translatarea plăţii certificatelor verzi pe o perioadă de 3 ani şi tranzacţionarea acestor certificate pe bursă. Deputaţii au adoptat legea de aprobare a ordonanţei cu 243 voturi „pentru”, 46 „împotrivă” şi 21 abţineri.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>