Ultima ora
Publicat: miercuri, 19 februarie 2014

Președintele Traian Băsescu avertizează că instabilitatea guvernamentală poate avea urmări grave

Presedintele Traian Basescu a fost intrebat miercuri in cadrul unei  conferinte de presa pe tema crizei din USL daca ia în considerare să-i cheme la Cotroceni pe Ponta şi Antonescu pentru a-si asuma rolul de mediator în criza din USL.

„Dacă priviţi Constituţia, veţi constata că preşedintele mediază între instituţii şi societate, or, ei sunt două partide. Altfel, ar fi un abuz dacă i-aş chema pentru o mediere pe care, pe bună dreptate, ar putea să o refuze. Nu am atribuţii constituţionale în acest sens. Obiectivul meu este, privind la situaţia din jur, să avem imediat un Guvern ancorat în guvernare. Înţelegem disputele, că sunt legate de orgolii sau interese electorale, dar cei care ne privesc, privesc doar declaraţiile şi ne trezim mâine-poimâine cu o analiză pe Bloomberg că România este instabilă politic şi o să vedeţi la ce preţ ne împrumutăm. Ponta şi Antonescu, chiar nu sunteţi responsabili? Faceţi-l, frate, prim-vicepremier pe Iohannis, dar încetaţi criza”, a spus președintele.

Vă prezentăm declaraţia de presă susţinută de şeful statului:

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Am dorit să fac o declaraţie de presă pentru că în ultima perioadă au fost unele evoluţii, dar cred că acestea nu trebuie să ne facă să uităm responsabilităţi. Şi, din acest motiv, aş vrea să-mi precizez punctul de vedere legat de câteva subiecte aflate în dezbatere publică. Primul, cu care încep declaraţia, este legat de doamna ministru Câmpeanu. Fac un apel la domnia sa în mod direct, dacă ştie că soţul dânsei nu este invalid, nu merge în cărucior, nu are un handicap sever, care să justifice încadrarea în categoria I de invaliditate, să-şi prezinte demisia, fără să mai aştepte multe anchete. Dacă este adevărat că dânsul conduce, se duce, ia de la şcoală copilul, îl ia de la şcoală cu maşina de la Autoritatea Rutieră Română, să-şi prezinte demisia şi să închidă subiectul, pentru că aşază o pată extrem de urâtă pe emblema Guvernului şi aşa şifonată de acte de corupţie şi de miniştrii condamnaţi în exerciţiul funcţiunii şi alte întâmplări de acest gen. De asemenea, l-aş ruga public, îl rog pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta s-o revoce pe doamna Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, pentru plagiat. Am confruntat şi eu cele două lucrări, cea a doamnei Duminică şi cea a unei colege care terminase cu vreo patru ani înainte aceleaşi cursuri pentru masterat şi nu există niciun dubiu. Chiar daca nu sunt specialist, este bine să o revoce. Ştiu că lui Victor Ponta îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, pentru că nu s-a autorevocat pe el pentru plagiat, dar doamna Duminică nu mai are niciun fel de autoritate morală în calitate de hoţ. Această doamnă a furat, ca şi premierul, furt intelectual se numeşte şi este bine să plece din funcţii de demnitate publică.

Aş mai semnala, ca atitudini nocive pentru credibilitatea României, votul dat în Parlament acum două zile în privinţa punerii la dispoziţie pentru arestare a domnului deputat Vlad Cosma. Consider şi subliniez acest lucru, consider că parlamentul nu are dreptul să se constituie justiţie. Cu certitudine, mult mai potrivit ar fi fost ca decizia de arestare sau nearestare a domnului Vlad Cosma să o ia, la cererea procurorilor, un judecător şi nicidecum un vot politic încurajat prin prezenţa în Pparlament, la vot, a domnului prim-ministru Victor Ponta. Victor-Viorel Ponta nu se dezminte. Acum câteva luni se făcea scut în faţa baronului de Argeş, a preşedintelui Consiliului Judeţean. Astăzi, prin hotărâre judecătorească definitivă, acel om trebuie să părăsească funcţia. Şi de data aceasta Victor Viorel Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii, confirmând ceea ce eu consider sau ceea ce eu apreciez ca şi conduită a acestui prim-ministru că este un prim-ministru corupt, fără valori morale, doar cu interese politice. Cei 222 de parlamentari ai PSD, UNPR şi PC, care au împiedicat cursul justiţiei, în frunte cu Victor-Viorel Ponta şi cu Liviu Dragnea, au o mare responsabilitate pentru modul în care activitatea Parlamentului va fi reflectată şi în viitorul raport MCV. Pentru ei interesul de grup, interesul de partid, interesul găştilor de corupţi sunt deasupra interesului naţional. Asta ne arată Victor-Viorel Ponta şi Liviu Dragnea, împreună cu majoritatea PSD-UNPR-PC.

Am solicitat astăzi şi am primit memorandumul semnat de ministrul Nica cu firma Huawei din China. Îi mulţumesc că mi l-a transmis imediat ce i l-am solicitat. Memorandumul, semnarea memorandumului este aprobată de premierul Victor-Viorel Ponta. Din lecturarea memorandumului am înţeles foarte bine de ce vrea STS la Guvern. Acum s-a dezlegat enigma. Este clar că angajamentele cu firma chineză l-au obligat pe Victor Ponta să largească spectrul de oferte pentru aceastră firmă chineză şi îl notific public că la CCR, indiferent ce vot vor da în Parlament, îmi este greu să cred că la CCR o astfel de lege va trece, ştiind care sunt atribuţiunile legale ale STS. Nu minciuna că trebuia să identifice poziţia avionului căzut în Apuseni, pentru că nu are în atribuţiuni aşa ceva STS, dar acum am înţeles de ce a făcut un joc de acest gen, murdar de altfel, pe seama securităţii naţionale, domnul Victor-Viorel Ponta. Obligaţiile asumate prin memorandum şi aprobată, semnarea memorandumului, de domnia sa cu firma Huawei din China. În orice caz, securitatea naţională nu se dă pe mâna unor firme IT străine, indiferent cât de prieteni am fi cu o ţară sau cu alta. Acest lucru trebuie să-l ştie şi Victor Ponta.

Şi dezbaterea publică, şi realităţile mă obligă să cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF, a Autorităţii de Supraveghere Financiară. ASF este o cloacă, unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă. Fie că vorbim de Radu Ruşanu, fie că vorbim de Daniel Dăianu, fie că vorbim de Ursache, fie că vorbim de soţia domnului Chiţoiu, fie că vorbim de Dan-Mircea Popescu – ce legătură o avea Dan-Mircea Popescu cu ASF, când el a fost, din câte ştiu, ministru pe la muncă – fie că vorbim de soţia domnului sau de doamna Zgonea, fie că vorbim de consilierii prim-ministrului, toată această cloacă trebuie curăţată de la ASF şi făcut din ASF o instituţie cu autoritate profesională şi morală. Poate o să-mi spuneţi de ce spun despre domnul Dăianu, că are o imagine bună. O avea o imagine bună, dar îl ştiu când a fost ministru în Guvernul Convenţiei. Acolo n-a fost în stare de nimic. La televizor dă din gură inteligent chiar. Iar după ce s-a dovedit foarte priceput în afacerile personale cu Sima, a venit să-şi recupereze pierderile făcând parte din conducerea ASF. Eu îl invit să aibă decenţa să-şi recupereze pierderile din altă parte. Iar Ruşanu n-are nici o legătură cu piaţa de capital. Iara taxele impuse pieţei de capital pentru a-şi putea susţine salariile pe care şi le-au dat sunt nepermise şi fac viaţa grea firmelor care sunt pe piaţa de capital. Taxele sunt mult prea mari faţă de dimensiunile pieţei româneşti. Dacă priviţi cu atenţie la clientela din ASF şi la incompetenţa din ASF, parcă ar fi arborele genealogic al USL acest ASF, îi găseşti cu rude, cu năşii, cu cumetrii, cu toată lista de clientelă, arborele genealogic al USL, asta este ASF! Şi el este reprezentativ şi pentru clientelism şi pentru incompetenţă. De aceea, cer Parlamentului, cel care controlează ASF, să îşi ia rolul în serios şi să cureţe imediat ASF, organizând un sistem de desemnare a conducerii ASF şi a personalului din ASF care să elimine clientelismul şi incompetenţa. Nu ne putem juca cu o piaţă de 10 miliarde de euro. Sigur, ea este foarte mică în raport cu pieţele din alte ţări, dar pentru România este o piaţă importantă. Se pare că domnul Ruşanu, domnul Dăianu şi domnul Ursache sunt cel mai bine plătiţi din lume pentru incompetenţa lor. Luând veniturile primite de instituţii echivalente din Statele Unite şi prin toată Europa nu găsim alţii mai bine plătiţi decât ei şi ei sunt plătiţi pentru incompetenţă, niciunul din ei nu are competenţe pe piaţa de capital. Se puteau selecta oameni care lucrează efectiv pe piaţa de capital, care ştiu ce se întâmplă, ştiu care sunt fenomenele, ştiu care sunt riscurile acestei pieţe.

Nu i-aş spune încă criză politică, pentru că nu mai avem o criză politică, avem o criză de oameni lipsiţi de responsabilitate şi de maturitate, o criză guvernamentală artificială. Şi mă refer aici şi la Victor Ponta şi la Crin Antonescu. Dar faptul că, de mai bine de trei săptămâni, guvernul, partidele aflate la guvernare se află într-o dispută de orgolii este de natură să întârzie lucruri extrem de importante, ca, spre exemplu, acordul de parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană pentru utilizarea bugetului UE repartizat României în perioada 2014 – 2020. Vă pot spune că prima formă de acord au trimis-o prin luna iunie, au primit un răspuns foarte acid, legat de lipsa de competenţă şi viziune. O altă formă a fost trimisă în noiembrie şi au primit acelaşi răspuns, legat de lipsa de viziune şi competenţă, vă dau sinteza, au promis că revin cu un nou proiect de acord în luna ianuarie şi, pentru că sunt preocupaţi de efectele disputelor lor de orgolii, au amânat trimiterea în luna ianuarie a proiectului de acord cu Comisia pentru luna februarie. În plus, mai există o altă mare problemă, programele operaţionale nu pot fi declanşate nu numai din lipsa acestui acord, dar Guvernul trebuie să producă un masterplan pe tranporturi credibil, care să fie aprobat de Comisia Europeană şi care să reflecte priorităţile de finanţare a infrastructurii şi, cu certitudine, ele trebuie să fie în zona Coridorului paneuropean IV, în zona Coridorului paneuropean IX, care înseamnă Giurgiu către Albiţa şi interconectarea cu infrastructura Republicii Moldova, şi Coridorul paneuropean VII, adică Dunărea, materializarea Strategiei Dunării. În lipsa masterplanului pe transporturi, despre care Guvernul spune că va fi gata în luna aprilie, nu se pot declanşa programele operaţionale, nici cele de mediu, nici cele pe dezvoltare regională ş.a.m.d. Dacă luăm în consideraţie termenele reale sau realiste, vom constata că, şi dacă s-ar încadra în termenul pe care şi l-au asumat, să transmită masterplanul pe transporturi în luna aprilie, Comisia Europeană tocmai ar fi pe picior de plecare, pentru că sunt alegerile pentru Parlamentul European în mai şi noua Comisie se va instala probabil, undeva, în septembrie, octombrie. Practic, din punct de vedere al absorbţiei Fondurilor de Coeziune, deci nu vorbesc de cele pe agricultură, Fondurile de Coeziune, anul 2014 este un an pierdut, din neprofesionalism, din amatorism excesiv la nivelul Guvernului Victor-Viorel Ponta. Eu fac un apel la cei doi lideri ai USL să revină la raţiune, pentru că nici unii, nici alţii nu vor să se despartă în opinia mea, dar au orgolii şi nu ştiu cine pierde. Eu îi propun public premierului Victor Ponta să cedeze la solicitarea Partidului Naţional Liberal de a-l avea pe Iohannis viceprim-ministru, ceea ce ar uşura lucrurile, ar debloca lucrurile, în opinia mea, şi Guvernul ar deveni foarte rapid funcţional. Nu ne mai putem juca de-a guvernul! Doi politicieni lipsiţi de maturitate se joacă de-a guvernul, în condiţiile în care la frontiera noastră avem aproape un conflict deschis, în Ucraina. Este foarte uşor pentru analişti să introducă şi România într-o zonă de instabilitate, pentru că un Victor Ponta şi un Crin Antonescu nu găsesc o formulă în care să pună orgoliile jos şi să dea o soluţie acestei remanieri, în care bine ar fi să o includă foarte repede şi pe doamna Câmpeanu. Este inadmisibil, când vezi ce este în frontiera de nord şi de sud-est, frontiera noastră cu Ucraina, tu să te mai joci de-a stabilitatea guvernului, să dai impresia de instabilitate, când, de fapt, nu o avem, că, dacă am avea-o, aş spune: „Frate, este o situaţie de instabilitate, hai să ne consultăm!” Dar nu avem. Sunt orgoliile a doi politicieni lipsiţi de maturitate. Deci, apelul meu public la cei doi lideri ai USL este să găsească rapid o formulă rezonabilă şi nu-i niciun capăt de ţară dacă Iohannis va fi viceprim-ministru, în opinia mea. Nu-i niciun capăt de ţară.

În ceea ce priveşte Ucraina, am avut astăzi o discuţie cu factorii de execuţie – structuri de informaţii, structuri care veghează la siguranţa frontierei, structuri de cazare pentru refugiaţi şi aşa mai departe – şi în Ministerul de Externe. Aprecierea generală este: unu, că România trebuie să arate deplină stabilitate; doi, România este pregătită, în cazul în care va fi un flux de imigranţi, să preia imigranţi în spaţii de cazare. Sigur, în fază iniţială, circa 3.500, după care, dacă este nevoie, creăm alte spaţii. În ceea ce priveşte situaţia din interiorul Ucrainei, punctul de vedere, bazat şi pe informaţie, nu numai informaţia publică, este că s-a trecut un prag şi nu se poate merge mai departe. Este foarte adevărat că forţele de ordine au fost provocate, dar răspunsul a fost disproporţionat, iar cei 25 de morţi din ambele tabere – aşa cum declară autorităţile ucrainene – sunt exemplificarea faptului că ambele părţi au depaşit nişte limite. Iar principala responsabilitate revine statului, care a răspuns cu o forţă disproporţionată provocărilor. În acelaşi timp, aşa cum l-am rugat şi îl rog şi acum public pe preşedintele Ianukovici să nu utilizeze forţa excesivă, fac un apel şi la cei trei lideri ai opoziţiei să nu îşi combine mişcările, manifestaţiile cu cele generate de grupurile extremiste, care, de fapt, au generat provocările în raport cu forţele de ordine de la Kiev. Mâine, în CAE, România va fi de acord cu aplicarea de sancţiuni individuale pentru cei responsabili de utilizarea excesivă a forţei. Nu credem, însă, că este momentul – şi nici nu este în discuţie aşa ceva -, deci spuneam că nu este momentul aplicării unor sancţiuni economice Ucrainei, care oricum se află într-o situaţie economică extrem de dificilă. În continuare fac apel, ca ţară vecină, la găsirea formulelor de negociere şi de soluţionare a disputei putere-opoziţie prin mijloace democratice, adică alegeri. Sunt convins că ambele părţi pot găsi resurse să se îndrepte către o soluţie democratică în Ucraina. Vreau să înţelegeţi foarte bine că destabilizarea Ucrainei nu este un lucru grav numai pentru România. Întreaga Europă va fi afectată dacă în Ucraina se generează un proces de destabilizare şi lucrurile scapă de sub control. În acelaşi timp, nu pot să nu observ evoluţiile din Republica Moldova, şi îmi pare rău dacă din acest punct de vedere avem politicieni români care încearcă să „panseze” lucrurile, realitatea este că Transnistria este un focar de provocări pentru guvernul legitim al Republicii Moldova. Votul dat pe 2 februarie în Găgăuzia – e o regiune care are circa 150 – 180 de mii de locuitori – prin care se fixează opţiunea eurasiatică pentru această autonomie găgăuză. De asemenea, dezbaterile din Taraclia, unde populaţia este consultată în dezbateri din piaţa publică, pentru opţiunea către Uniunea Euroasiatică şi aceasta este opţiunea majoritară în această regiune, în Taraclia – este o regiune locuită de minoritatea bulgară -, precum şi preconizatul referendum din zona Bălţi, pe care-l susţine Partidul Comunist din Republica Moldova, pentru opţiunea către Uniunea Euroasiatică. Deci, toate aceste elemente ne fac să privim cu îngrijorare la stabilitatea Republicii Moldova. Oricât nu place unora din guvern sau guvernul Republicii Moldova această analiză, ea este o realitate şi vecinătatea cu o Ucraină instabilă este, de asemenea, un risc major şi pentru Republica Moldova. De aceea, fac această declaraţie publică pentru că, în mod cert, va fi preluată şi în cancelariile europene şi îmi manifest astăzi îngrijorarea pentru situaţia din regiune, aşa cum am făcut-o şi în discuţiile cu preşedintele Van Rompuy, şi în discuţiile cu preşedintele Germaniei, şi în discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene, şi în discuţiile cu vicepreşedintele Biden. Avem un risc major de destabilizare în regiune, nu a României, până la frontiera României. Iar asta ne-ar afecta foarte mult dacă privim şi în sud, la situaţia din Bosnia-Herţegovina, unde, de asemenea, populaţia este în stradă. Avem peste 1.200 de km de frontieră, frontiera cu Ucraina, 650 de km, dacă luăm partea de nord şi sud-estul; frontiera cu Republica Moldova, unde situaţiile nu sunt certe. De aceea, revin din nou la castravete: Ponta şi Antonescu, chiar nu sunteţi responsabili? Faceţi-l, frate, viceprim-ministru, prim-viceprim-ministru pe Iohannis, dar încetaţi criza! Da, astea sunt mesajele publice. Dacă aveţi întrebări legate de temele de azi.

Întrebare: Domnule preşedinte, aş vrea să vă întreb dacă aţi reuşit să ajungeţi la o concluzie cu privire la plângerea penală despre care vorbeaţi zilele trecute, plângere penală pentru abuz în serviciu…

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Am avut alte priorităţi, dar, uite, memorandumul ăsta cu firma chineză şi mişcarea STS-ului pot fi elemente de adăugat într-o plângere penală, dar mă ocup.

Întrebare: Aţi văzut, legat de STS, premierul spunea că se gândeşte, până la urmă, să treacă STS-ul în subordinea Parlamentului, şi nu a Guvernului.

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Să-l treacă unde vrea.

Întrebare: Ar fi o idee mai bună?

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Când vor veni responsabilii din NATO sau ai SUA să discutăm cu comunicaţiile legat de scutul de la Deveselu, de bazele militare din Dobrogea, o să-i trimit la Zgonea. Ce să fac şi eu, dacă acolo va fi responsabilitatea, nu? Sau la cine? La Scutaru, la cine? Ei şi ştiu foarte bine toate detaliile securităţii naţionale a României!

Întrebare: Aţi primit astăzi scrisoarea FMI?

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Nu, nu. Dar, de aceea, am şi acceptat foarte rapid desemnarea premierului ca interimar la Finanţe, pentru că scrisoarea trebuie semnată de ministrul de Finanţe şi de guvernatorul BNR, după ce primeşte mandatul de la preşedinte. Or, un nou ministru de Finanţe cred că ar fi fost o semnătură care nu putea acoperi negocierile, pentru că nu participase la ele. De aceea, cred că a fost o bună soluţie propunerea premierului.

Întrebare: Ce veţi face dumneavoastră, veţi semna?

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Nu, doamnă, hai că nu-i chiar interviu. Mulţumesc. O întrebare.

Întrebare: Pentru că vorbeaţi despre ASF şi despre domnul Ruşanu, în urmă cu destul de puţin timp, domnul Ruşanu anunţa că ASTRA, cea mai mare companie de piaţa românească de asigurări, intră sub, cumva… adică procedura de redresare financiară; este într-o situaţie în care nu şi-ar mai putea despăgubi clienţii şi ASF se va ocupa de această procedură, pentru că într-un raport al ASF scrie că ASTRA ar fi subestimat în mod voit daunele pe care ar fi trebuit să le plătească şi şi-a făcut o rezervă mai mică cu vreo 40%. Vreau să vă întreb cum vedeţi dumneavoastră această procedură? Cine credeţi că este vinovat pentru situaţia fără precedent în care a ajuns, până la urmă, cea mai mare comapanie de asigurări din România, pentru că domnul Adamescu, principalul acţionar…

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Doamnă, am înţeles întrebarea, dacă mai durează mult…

Întrebare: Şi vreau să ne explicaţi, vă rog, care este legătura dumneavoastră cu domnul Adamescu, pentru că s-a speculat că ar fi un apropiat de-al dumneavoastră? Vă mulţumesc.

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Doamnă, apropiat de unde? Am trecut pe stradă unii pe lângă alţii sau ce ni s-a întâmplat?

Întrebare: Că l-aţi cunoaşte destul de bine.

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Cred că l-am văzut o dată, în zece ani de când sunt preşedinte. E bine dacă spun o dată? Înseamnă că e în familia mea, aşa-i?

Întrebare: Vă întrebam.

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Nu îl cunosc, doamnă, l-am văzut o dată pe domnul Adamescu, nu am nicio legătură cu domnia sa. În ce priveşte procedura în care a intrat ASTRA, vă mărturisesc că nu mă pricep, habar nu am, nu sunt ca Ruşanu, Ursache, Dăianu, dar, dacă au introdus cumva ASTRA într-o astfel de procedură în mod nejustificat, dacă s-a întâmplat asta, cred că ar trebui să fie consecinţe. Dacă este justificat, ASTRA trebuie să îşi rezolve problemele. Mulţumesc!

Întrebare: Voiam să vă întreb dacă, de la ultima noastră întrevedere, aţi apucat să vorbiţi cu fiica dumneavoastră despre colaborarea pe care o are cu NIS Petrol?

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Am vorbit, şi este legală. Nu-i nimic de reproşat, este absolut legală cooperarea, chiar am şi verificat.

Întrebare: Şi ne puteţi spune ce aţi verificat? Adică care sunt măsurile pe care le…

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Păi, am constatat că domnul Voiculescu este turnător, am mai constatat că domnul Voiculescu, patronul dumneavoastră, a primit o condamnare de 5 ani…

Întrebare: Eu sunt jurnalist, domnule preşedinte. Pot să pun şi eu întrebări?

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Nu, nu, la Voiculescu nu sunt jurnalişti, sunt salariaţi, salariaţi. Sunteţi salariat la Voiculescu, nu jurnalist!

Întrebare: Sunt jurnalist!

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Aşa vă numiţi?

Întrebare: Nu, asta sunt!

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Bine! Vă mulţumesc!

Întrebare: Deci, nu puteţi…

Președintele României, domnul Traian Băsescu : Ăsta-i răspunsul! Deci, fiica mea a procedat perfect legal. Vă mulţumesc!

Întrebare: Şi nu este nimic imoral în toată această afacere?

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Ce înţelegeţi prin a face acte legale? Când este ceva legal, este şi imoral? Vă mulţumesc.

Întrebare: Bună seara! Vorbeaţi mai devreme că cei doi lideri au orgolii foarte mari, nu se înţeleg…

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Aşa mi se pare.

Întrebare: Luaţi în consideraţie şi varianta în care i-aţi chema la Cotroceni să vă asumaţi rolul de mediator, ca preşedinte al României?

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Nu se poate. Dacă priviţi cu atenţie Constituţia, veţi constata că preşedintele mediază între instituţii şi societate, or, ei sunt două partide, sau este obligat să medieze între partide la formarea guvernului. Altfel, ar fi un abuz dacă i-aş chema pentru o mediere, pe care pe bună dreptate ar putea să o refuze. Doar dacă s-ar pune problema căderii guvernului, atunci ar fi un lucru…

Întrebare: Se pune destul de serios această problemă, de aceea v-am întrebat.

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Da, dar nu am atribuţiuni constituţionale să mă bag în interiorul unei coaliţii, aici este problema. Vă mulţumesc.

Întrebare: Bună seara, domnule preşedinte! Astăzi premierul Victor Ponta spunea că a purtat o discuţie telefonică cu dumneavoastră, când v-a înaintat propunerile. Ce i-ai mai transmis, astăzi, premierului Victor Ponta?

Președintele României, domnul Traian Băsescu: Păi, asta a fost discuţia, dacă accept propunerile de interimat şi i-am spus prompt că „Da!”. Pentru că obiectivul meu este: privind la situaţia din jur, să avem imediat un guvern ancorat în guvernare şi nu în dispute politice, pentru că, ştiţi ce se întâmplă, noi vedem că România este stabilă – da? – şi înţelegem foarte bine şi disputele, că-s legate de orgolii, de mai ştiu eu sau de interese electorale, dar cei care privesc la noi privesc doar declaraţiile şi ne trezim mâine-poimâine cu o analiză pe Bloomberg că România este instabilă politic, şi atunci o să vedeţi la ce preţ şi cu ce dobânzi împrumutăm şi să vedeţi cât de uşor mai găsim bani! Deci, asta este îngrijorarea mea, ca o problemă care nu există, de fapt, pentru că eu consider că nu există, din orgolii de oameni politici imaturi, care nu se pot poziţiona regional, ci doar între sediul de la PNL, din Aviatorilor, şi sediul din Kiseleff, de la PSD. Doar atât este limita în care ei îşi văd funcţiile şi atribuţiile. Deci, oameni cu orizont foarte apropiat de vârful bocancilor fac un joc care ne poate pune într-o situaţie foarte dificilă. Şi dacă apucăm să fim etichetaţi – pe nedrept – ca ţară instabilă politic, ne vor trebui luni de zile să scoatem această etichetare, care ne va costa foarte mult şi din punct de vedere financiar.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>