Ultima ora
Publicat: joi, 12 decembrie 2013

Preşedintele Traian Băsescu: Parlamentul ar putea fi dizolvat

Traian Băsescu a declarat că ceea ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv de dizolvare a Parlamentului.

„Este o tentativă de hoţie ordinară, dar sper că reacţia presei, aliaţilor noştri majori, inclusiv a CE, îi va face să dea înapoi. Eu cred că vor face pasul înapoi. Dacă au de rediscutat ceva e o scăpare a Codului Penal care reduce pedepsele pentru corupţie. Să introducă în Codul Penal o situaţie tranzitorie ca să nu eliberăm o mulţime de infractori. Dacă repun în discuţie modificările, vor găsi momentul potrivit să introducă modificările. Ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la la Adevărul Live.

„Atunci când vorbeşti de modificarea Codului penal şi când vorbeşti de o lege a amnistiei şi graţierii, este exclus ca liderii celor două partide de la putere să nu ştie. De altfel, Antonescu a anunţat public ca susţine modificările la Codul penal. E o invitaţie la furt fără să ai teama de consecinţele legii”, a declarat  şeful statului.

Alte declaraţii ale preşeintelui Traian Băsescu susţinute joi la Adevarul Live:

Daca au ceva de discutat este sa introduca in Codul Penal o situatie tranzitorie ca sa nu scoata din inchisoare o multime, pentru ca se reduc pedepsele. Poate cu aceasta ocazie, a propunerii facuta de domnul Antonescu, sa ia in discutie si propunerile pe care le-au facut Parchetele. Eu cred ca daca repun in discutie modificarile la Codul Penal, pot sa repuna in discutie si modificarile cerute de Parchete, sa se faca o tranzitie corecta.

Acciza pe combustibil si ceea ce eu am sesizat ca nu era necesar si concentrarea banilor la ministerul lui Dragnea e insotita de aceasta modificare care ii scoate pe alesii locali, ei nu mai pot fi acuzati de conflict de interese. Acum primarul poate da contractul de milioane firmei sotiei, firmei copilului”.

Suntem in fata unor lideri slabi, mult prea dependenti de baronimea locala. Au sacrificat Romania. Acest tip de presiuni sunt peste tot.

Daca legea amnistiei si gratierii ar intra in vigoare, ar fi eliberati din inchisoare circa 10-12 mii de detinuti.

A fost o presiune consistenta a lui Voiculescu asupra celor doi lideri PSD si PNL, probabil si Adrian Nastase a avut contributia lui, pentru ca mai are in fata dosarul Zambaccian. Ponta nu are cum sa nu asculte de Nastase”, a adaugat Traian Basescu.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>