Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Președintele Venezuelei ordonă exerciții militare după amenințările americane

Publicat: marți, 15 august 2017

Președintele venezuelean Nicolas Maduro, a ordonat luni organizarea de exerciții de apărare în întreaga țară, ca reacție la afirmația omologului său american, Donald Trump, că nu este exclusă o opțiune militară a SUA în Venezuela, informează AFP.

„Am ordonat statului major al forțelor armate să pregătească un exercițiu național civic și militar, de apărare totală și armată a patriei venezuelene”, a declarat Maduro unei mulțimi de câteva mii de simpatizanți, la Caracas.

Exercițiul va avea loc pe 26 și 27 august.

După amenințarea formulată de Trump vinerea trecută, și opoziția venezueleană a anunțat că se opune oricărei intervenții armate din afara țării.

Vicepreședintele american Mike Pence a afirmat luni că Statele Unite vor face tot ce pot pentru restabilirea democrației în Venezuela, al cărei eșec ca stat reprezintă o amenințare pentru americani.

„Președintele (Donald) Trump a arătat foarte clar că nu vom sta deoparte în timp ce Venezuela se prăbușește într-o dictatură”, a reamintit Pence în orașul Cartagena din Columbia, prima etapă a unui turneu în America Latină care va continua cu vizite în Argentina, Chile și Panama.

Reuters remarcă tonul mai conciliant al vicepreședintelui, care a declarat că este posibilă o soluție pașnică pentru tulburările civile și politice din Venezuela; săptămâna trecută, președintele Trump afirmase că Washingtonul ia în considerare și o „opțiune militară”.

Pence, care s-a întâlnit cu refugiați venezueleni stabiliți în Columbia, i-a asigurat pe aceștia că „suntem absolut hotărâți să concentrăm întreaga putere economică și diplomatică americană până când vom vedea democrația restabilită în Venezuela”. În prezent, „regimul (de la Caracas — n. red.) resimte schimbarea și asistăm la prăbușirea Venezuelei în dictatură”, a apreciat vicepreședintele SUA.

„Un stat eșuat în Venezuela amenință securitatea și prosperitatea întregii emisfere și a Statelor Unite”, a explicat Pence. Oficialitățile americane implicate în combaterea traficului de droguri au arătat deja că Venezuela este o placă turnantă pentru cocaina sud-americană trimisă în SUA, reamintește Reuters. Vicepreședintele a adăugat la riscuri și amplificarea imigrație ilegale în Statele Unite.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=84248

Publicat de la data aug. 15 2017. Categorii EXTERN, MAPAMOND.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 iulie 2018, 1:44
 

N
Senin
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:46
Apus: 20:57
Prognoza 17 iulie 2018
Zi
 

VSV
Înnourat
31°C
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

VSV
Predominant senin
19°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 114.462 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team