Ultima ora
Publicat: vineri, 14 aprilie 2017

Prima nefrectomie robotică efectuată în sistemul de medical privat din România

Miercuri, 12 aprilie 2017, în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brașov a fost efectuată cu succes prima nefrectomie robotică din sistemul medical privat din România, o intervenție de extirpare a unui rinichi în cazul unei paciente diagnosticate cu cancer renal. Echipa operatorie, coordonată de Prof. Dr. Ioan Coman, împreună cu Dr. Bogdan Moldovan și Dr. Dumitru Pocreață, l-a avut ca invitat special pe Prof. Dr. Christophe Iselin, coordonatorul departamentului de urologie, Spitalul Universitar Geneva, anestezia fiind asigurată de Dr. Luminița Cîmpeanu, medic primar ATI, șef secție ATI la Spitalul Sf. Constantin. Intervenția a durat trei ore, iar evoluția post-operatorie a pacientei este una favorabilă, externarea urmând să aibă loc vineri, la trei zile postoperator.

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc după finalizarea intervenției chirurgicale, Prof. Dr. Ioan Coman, coordonatorul centrului de chirurgie robotică de la Brașov a declarat: „După două săptămâni de la primele prostatectomii radicale robotice din sistemul medical privat, am efectuat astăzi, în colaborare cu Prof. Dr. Iselin de la Geneva, o nefrectomie radicală robotică cu daVinci pentru un cancer de rinichi. […] Operația de astăzi, efectuată în colaborare cu domnul Profesor Iselin, cu domnul Dr. Moldovan și anestezista Dr. Luminița Cîmpeanu a decurs în condiții optime, m-am bucurat să constat acuratețea gesturilor, sângerarea aproape zero, mă aștept ca recuperarea să fie foarte rapidă, ca pacienta să fie acasă în 2-3 zile”, a adăugat Prof. Dr. Ioan Coman.

Din punctul de vedere al anesteziei și terapiei intensive, intervenția a decurs de asemenea fără probleme, în special datorită caracterului minim-invaziv: „La operațiile de chirurgie robotică la care am participat, respectiv prostatectomiile de acum două săptămâni și cea de astăzi, pot să spun că evoluția a fost una «elegantă», deosebit de lină. Intervențiile au fost de o acuratețe deosebită, cu leziuni minimale ale țesuturilor și sângerare minimă. Nu au fost necesare transfuzii la niciun pacient, iar pacienta de astăzi s-a trezit foarte repede din anestezie, este liniștită, zâmbitoare, mă aștept ca după o monitorizare de 24 de ore să fie deja transferată pe secție, să se plimbe, să se alimenteze și să revină la starea ei de normalitate. Prin urmare, și eu consider că intervențiile asistate de robotul daVinci sunt în avantajul pacientului și mă bucur că spitalul nostru poate să desfășoare astfel de operații de faptul că beneficiem de echipe de chirurgi atât de experimentați”, a explicat Dr. Luminița Cîmpeanu, medic primar ATI, șef secție ATI la Spitalul Sf. Constantin.

Avantajele chirurgiei robotice

Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție. Pe lângă acestea trei, se mai adaugă și recuperarea rapidă, cicatricile de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.

„Cel mai mare avantaj al procedurii robotice este precizia. Am practicat și chirurgia laparoscopică mulți ani, însă pentru un număr semnificativ de intervenții aceasta nu este suficient de precisă. Chirurgia robotică aduce într-adevăr gradul ridicat de precizie necesar pentru siguranța actului operator, în cazul operațiilor complicate. Intervenția de azi dimineață a decurs foarte bine, este lăudabil faptul că echipa și conducerea acestui spital au reușit să achiziționeze robotul chirurgical într-un timp atât de scurt. Când am fost aici în luna decembrie anul trecut și am realizat prima prelevare de rinichi laparoscopică în vederea transplantului, am recomandat echipei de aici să aibă în vedere și achiziționarea sistemului daVinci. Mă gândeam că recomandarea aceasta ar urma să fie pusă în practică în doi-trei ani, dar iată că după mai puțin de jumătate de an sistemul daVinci este deja aici. Acest lucru este o dovadă a dinamismului acestui spital și a echipei medicale. Sunt convins că un număr foarte mare de pacienți vor beneficia de avantajele acestui sistem de chirurgie robotică.” a declarat la conferința de presă medicul urolog Christophe Iselin, profesor în cadrul Facultății de medicină, Universitatea din Geneva, șeful departamentului de urologie al Spitalului Universitar Geneva, coordonatorul programului de cancer prostatic în cadrul aceluiași spital, o personalitate cu renume mondial în chirurgia robotică urologică.

Planuri de viitor: chirurgia robotică în transplantul renal

Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie generală a Spitalului Sf. Constantin și inițiatorul parteneriatului între spitalul brașovean și Spitalul Universitar Geneva a declarat: „Această intervenție are, din punctul meu de vedere, o valoare simbolică: două echipe din Elveția și din România și-au dat din nou mâna și dorim să transpunem și să multiplicăm acest tip de intervenții în programul nostru de transplant renal, sub forma prelevării robotice de rinichi de la donatorul viu pentru intervențiile de transplant, domnul Prof. Iselin fiind coordonatorul activității de prelevare în cadrul proiectului de transplant de la Geneva. Ne bucurăm de asemenea de experiența echipei de la Cluj, prin Prof. Dr. Coman, pe partea de nefrectomie, care constituie un avantaj evident pentru viitorul programului nostru de transplant renal.”

Perspective pentru dezvoltarea chirurgiei robotice în România

Cu ocazia debutului chirurgiei robotice la Brașov, Prof. Dr. Ioan Coman, cu vastă experiență în centrul universitar Cluj-Napoca, și-a exprimat dorința de a dezvolta acest domeniu, în special prin instruirea altor medici și transmiterea cunoștințelor de chirurgie robotică unei noi generații de medici urologi, precum și colaborarea cu toți medicii interesați din alte centre: „Este o intervenție pe care am efectuat-o în premieră în România acum opt ani în sistemul de stat. Existând aici la Brașov un centru privat care are preocupări în domeniul chirurgiei robotice și o echipă care se perfecționează în acest domeniu, sper într-o dezvoltare a acestei alternative terapeutice și în sistemul privat din România. […] Dorim să dezvoltăm mai departe chirurgia robotică aici la Spitalul Sf. Constantin, în colaborare nu numai cu Spitalul Universitar din Geneva ci și cu centrul din Milano, care au fost partenerii noștri la primele intervenții pentru cancerul de prostată și cu centrele urologice din țară. Toți colegii urologi care doresc să își perfecționeze tehnica robotică, să învețe, sunt bineveniți aici; astăzi în sala de demonstrații s-au aflat studenți care au urmărit transmisiunea live a intervenției, ceea ce reprezintă un câștig major”, a declarat Prof. Dr. Ioan Coman.

Cum funcționează chirurgia robotică

Chirurgia asistată de robot, numită și ”chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>