Published On: mar, Iul 25th, 2017

Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, în dezbatere publică

Share This
Tags

            Prin modificările aduse ordinelor privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și contribuabililor mijlocii, au fost schimbate unele reguli aplicabile grupului fiscal unic reglementat de dispozițiile art. 269 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

            Astfel, potrivit art. 4 alin. (7) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, se încadrează în categoria contribuabililor mari reprezentantul  şi membrii aparţinând grupului fiscal unic, cu condiţia ca unul dintre aceştia să îndeplinească criteriile de selecţie prevăzute la art. 3 din acest ordin.

            Procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1023/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 aprilie 2017.

            De asemenea, potrivit art. 4 alin. (3) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, se încadrează în categoria contribuabililor mijlocii reprezentantul şi membrii aparţinând grupului fiscal unic, cu condiţia ca unul dintre aceştia să îndeplinească criteriile de selecţie prevăzute la art. 3 din acest ordin.

            Procedura de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii şi pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 560/2016 a fost modificată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1024/2017, publicat Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 4 mai 2017.

            Menționăm că, Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3006/2016.

            Având în vedere modificările legislative mai sus menționate, este necesară modificarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, pentru aplicarea unitară de către toate organele fiscale a acestor dispoziţii legale.

Comments

comments

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to mobile version