Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Programul Rabla Clasic, suplimentat cu 25 milioane de lei

Publicat: vineri, 29 septembrie 2017

Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia GAVRILESCU, ministrul Mediului a semnat joi, 28 septembrie, rectificarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu, suplimentând cu 25 milioane de lei programul Rabla Clasic, ceea ce înseamnă că încă aproximativ 4.000  de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare. Cumulând bugetul inițial al programului cu această suplimentare, se estimează că Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, până la sfârșitul anului.
„Aceste modificări au venit ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea românilor și interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se află deja la a XIII-a ediție. Scopul suplimentării este acela ca numărul de mașini care nu poluează să crească, iar prin reînnoirea parcului auto național, se are în vedere, în primul rând, siguranța cetățenilor pe drumurile publice, dar și reducerea efectelor poluării asupra sănătății populației”, a subliniat viceprim-ministrul Grațiela Leocadia GAVRILESCU, ministrul Mediului.
O altă noutate este aceea că sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare din partea persoanelor juridice în cadrul Programului „Rabla” va fi prelungită până la data de 30 noiembrie 2017, având în vedere faptul că autoritățile și instituțiile publice dispun de sumele necesare doar după aprobarea rectificărilor bugetare și că acestea sunt condiționate de îndeplinirea procedurilor de achiziție pentru a accesa finanțarea.
În ceea ce privește Programul „Rabla Plus”, în anul 2017 s-a înregistrat o creștere semnificativă a interesului acordat achiziționării de autovehicule electrice, în mare parte urmare a măsurilor de creștere a subvenției acordate din Fondul pentru mediu.
Pentru a fi cât mai accesibil, au fost demarate modificări ale Programului „Rabla Plus”, prin includerea unei noi categorii de autoturisme, de la 1 ianuarie 2018, și anume cvadriciclurile electrice, introducându-se, în același timp, și un procent maxim de finanțare de 50% din prețul de achiziție a autovehiculelor electrice, ținând cont de valoarea ecotichetului – de aproximativ 10.000 euro – raportată la prețurile scăzute ale noilor categorii de autovehicule eligibile.

O altă modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie până la care pot fi emise facturile de achiziție a autovehiculelor electrice noi, ținând cont de perioadele mari de timp necesare producătorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 120 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice și juridice, fără a mai fi condiționată livrarea autovehiculelor până la sfârșitul anului fiscal.
Totodată, s-a considerat necesară introducerea unui termen de maximum 60 de zile de la acceptare, de către Administrația Fondului pentru Mediu, a dosarelor depuse de persoanele juridice, în care acestea trebuie să se înscrie la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de achiziție a autovehiculele electrice noi.
De asemenea, la fel ca și în cazul Programului „Rabla”, și în cadrul Programului „Rabla Plus” s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor de acceptare de către persoanele juridice, până la data de 30 noiembrie 2017, astfel încât să se creeze posibilitatea accesării Programului de cât mai multe instituții și autorități publice care depind de rectificarea bugetară.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (Rabla Plus) au înregistrat și în anul 2017 un real succes, fiind singurele măsuri actuale în ceea ce privește încurajarea întineririi parcului de mașini, în urma eliminării timbrului de mediu.

Sursa: Amos NEWS

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=85990

Publicat de la data sept. 29 2017. Categorii Mediu.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

15 decembrie 2018, 10:16
 

NE
Rafale
-1°C
32 km/h
Perceput de temperatură: -13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 32 km/h NE
Rafale de vânt: 32 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:45
Apus: 16:36
Prognoza 16 decembrie 2018
Zi
 

NE
Precipitaţii
6°C
Vânt: 18 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

NE
Ploaie
2°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 15-12-2018 Ora : 6 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 06:30 si 08:00 In zona : Județul Călăraşi; Se vor semnala : precipitații mixte care local depun polei
  • Avertizare meteorologica
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 14-12-2018 Ora : 11 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 19 – 16 decembrie, ora 18Fenomene vizate: ninsori, lapoviță, ploi și poleiZone afectate: conform textului […]

Loto

Horoscop

  • 161.015 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team