Ultima ora
Publicat: vineri, 26 mai 2017

PROIECT privind impozitul global: Fără consultanți fiscali iar plata impozitelor, informatizată

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seara că este posibil să nu mai fie folosiți consultanții fiscali și plata taxelor și a impozitelor să se facă în sistem informatizat, iar astfel legea privind impozitul global pe gospodărie să fie amânată cu un an, respectiv să intre în vigoare în 2019.

„Mai sunt două chestiuni legate de capacitatea administrativă, logistică și informatică a ANAF, este o problemă. Altă problemă o reprezintă necesarul de 30 și ceva de mii de consultanți fiscali. S-ar putea să luăm decizia să nu mai folosim consultanți fiscali și să amânăm cu un an, adică să intre în vigoare din 2019 practic, perioadă în care să informatizăm administrația și omul să nu mai fie nevoit să aibă acei consultanți fiscali, pentru că va primi prin sistem informatic formularele pe care să le trimită înapoi și să-și plătească și taxele și impozitele. De asemenea, compatibilizarea sistemelor informatice — ANAF are un sistem informatic, Ministerul de Finanțe are un alt sistem informatic, administrațiile locale nu sunt conectate toate, fiecare au softuri diferite și lucrăm acum cu o echipă mai largă, în așa fel încât să se uniformizeze sistemele informatice”, a declarat Liviu Dragnea la România TV.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>