Ultima ora
Publicat: duminică, 24 septembrie 2017

Proiectul de lege a manualului școlar, în curând în dezbatere publică

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că săptămâna viitoare va fi lansat în dezbatere publică proiectul de lege privind manualul școlar.

„Ne dorim competiție între autorii de manuale, pentru că am văzut timp de 20 de ani competiție între edituri și vedem care este calitatea învățământului din România acum. În primul rând, elevii sunt cei care au pierdut, iar baronii manualelor s-au îmbogățit. Toate măsurile pe care le-am luat sunt pentru binele elevului”, a susținut Pop.

El a amintit că Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) primește atribuții în domeniul avizării și evaluării auxiliarelor didactice.

„Așteptăm astăzi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern de modificare a HG 1401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare, iar prin ordin al ministrului Educației Naționale vor fi aprobate atât metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, cât și metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, vechea metodologie fusese aprobată printr-un ordin al ministrului din 2002 și era în concordanță cu vechea lege a Educației însă se referea „doar” la utilizarea mijloacelor de învățământ, nu și a auxiliarelor.

„Din ziua publicării în Monitorul Oficial a ordinului privind metodologia, pentru o perioadă de 10 zile se vor depune la CNEE, în format electronic, propunerile de auxiliare didactice. După această perioadă de depunere, în termen de 30 — 60 de zile, comisiile de aprobare și avizare a auxiliarelor didactice vor stabili ce auxiliare didactice îndeplinesc criteriile de conformitate prevăzute de metodologie, conform unei proceduri ce va fi publicată pe site-ul CNEE, ca urmare a publicării metodologiei în Monitorul Oficial. Lista auxiliarelor didactice aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuții în domeniu va fi publicată pe site-ul CNEE și, din acel moment, pot fi utilizate în unitățile de învățământ conform prevederilor ROFUIP”, a precizat ministrul Educației Naționale.

El a spus că toate cadrele didactice sau editurile sunt invitate să-și depună proiectele de auxiliare la CNEE sau minister.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>