Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Putin avertizează Statele Unite împotriva unei intervenții unilaterale în Siria

Publicat: miercuri, 04 septembrie 2013

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat administrația de la Washington împortiva declanșării unei acțiuni unilaterale în Siria, dar a adăugat că țara sa nu exclude posibilitatea susținerii unei rezoluții ONU prin care să fie autorizată intervenția militară.

Conform președintelui rus, susținerea unei rezoluții ar necesita dovezi „convingătoare” privind folosirea de arme chimice de către guvernul președintelui Bashar al-Assad.

Putin a mai precizat că dovezile care au fost făcute publice până în acest moment nu întrunesc acest criteriu.

Într-un interviu pentru televiziunea națională rusă, Putin a precizat că ar fi „absolut absurd” ca forțele guvernamentale siriene să fi folosit arme chimice într-un moment în care câștigau teren.

„Din punctul nostru de vedere, pare total absurd ca forțele armate, care se află în ofensivă astăzi și, în unele zone, i-au încercuit pe așa-numiții rebelii și îi extermină, în aceste condiții să înceapă să folosească arme chimice interzise, dându-și seama că acest lucru ar putea fi folosit ca pretext pentru aplicarea de sanțiuni împotriva lor, inclusiv folosirea forței”, se arată într-un interviu al președintelui rus dat publicității miercuri.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=13417

Publicat de la data sept. 4 2013. Categorii POLITICĂ EXTERNĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 august 2018, 9:41
 

V
Soare
21°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 24°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 68%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 4
Răsarit: 6:23
Apus: 20:15
Prognoza 20 august 2018
Zi
 

ENE
Parţial însorit
31°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
18°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.884 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team